“SIGNA MARIS – Polo Baia di Napoli” – pledoarie pentru turismul nautic

Camera de Comerţ Italianã pentru România a organizat pe 10 noiembrie 2015, în cadrul Hotelului Radisson Blu, Sala Atlas 2, evenimentul intitulat “SIGNA MARIS – Polo Baia di Napoli”, menit sã promoveze în România proiectul omonim, finanţat de Ministerul Culturii şi Turismului din Italia.

Italia

Iată cum m-am reapropiat de ţara mea de suflet, Italia, pe care o iubesc nespus şi care, de fiecare dată când o vizitez, mă fascinează cu frumuseţea sa naturală, culturală şi, mai ales, cu căldură oamenilor săi.

Iniţiatorii acestui proiect ne asigură că obiectivul său este acela de a prezenta şi promova într-o manierã diferitã şi inovatoare numeroasele obiective naturale şi culturale ale Italiei de Sud, prin intermediul unui nou sistem turistic ce uneşte şi integreazã marea şi pãmântul. Este vorba de o platformã tehnologicã special implementatã pentru proiect – care se extinde cu Apps mobile pentru a include nou conținut suplimentar, cum ar fi rapoarte speciale în profunzime despre teritoriile incluse în proiect -, care se concentreazã, în acest moment, pe patru regiuni selectate (Munţii Albaştri în Calabria, Golful Napoli, Campania, Salento în Apulia și Sicilia greacã), toate având, de asemenea, nu doar porturi maritime, ci şi aeroporturi regionale.

38 porturi și 128 itinerarii

Acest proiect implicã 38 porturi din regiunile Calabria, Campania, Puglia și Sicilia, prezentând 128 itinerarii specifice maritime şi terestre, având ca scop valorificarea excelenţelor istorice, culturale, gastronomice şi peisajelor pe care le oferã Italia. “Signa Maris” interpreteazã aceste porturi situate de-a lungul coastei italiene ca porţi de intrare în teritoriu, și invitã turiștii care cãlãtoresc cu barca sã beneficieze de patrimoniului cultural și natural aflat la micã distanțã de oricare port turistic. Proiectul identificã turismul nautic drept un avantaj competitiv care poate atrage turiștii în Italia.

Evenimentul de la Bucureşti, gândit ca o cãlãtorie simbolicã prin arta, istoria şi rafinamentul cultural din Napoli şi împrejurimi, a fost dedicat networking-ului într-un cadru select condimentat cu bãuturi şi preparate cu specific napolitan menite sã stimuleze toate simţurile, pe durata acestei cãlãtorii imaginare.

Pentru mai multe informaţii vă recomand să consultaţi urmãtoarele link-uri:

  • http://www.cameradicommercio.ro/attivita/attivita/details/222-signa-maris.html
  • http://www.signamaris.it/en/the-project.html
Porturile incluse în proiectul “SIGNA MARIS”
  • Portul Agropoli, Salerno
  • Portul Amalfi, Napoli
  • Portul Amantea, Cosenza
  • Portul Bagnara Calabra, Reggio Calabria
  • Portul Bisceglie, Bisceglie, Barletta – Andria – Trani
  • Marina di Brindisi, Brindisi
  • Portul Turistic Capri, Napoli
  • Marina di Stabia, Castellammare di Stabia, Napoli
  • Portul Catania, Catania
  • Portul Cefalu – Nuovo Porto Presidiana,Cefalu, Palermo
  • Portul Cetraro, Cetraro, Cosenza
  • Portul Crotone – Porto Vecchio, Crotone
  • Marina di Forio, Forio, Napoli
  • Marina di Portorosa – Marina Yachting, Furnari, Messina
  • Marina di Cala del Sole, Licata, Agrigento
  • Marina del Gargano, Manfredonia, Foggia
  • Marina di Camerota, Salerno
  • Portul Turistic Marina di Leuca, Lecce
  • Marina di Ragusa, Ragusa
  • Portul Maruggio Campomarino, Maruggio, Taranto
  • Portul Napoli Santa Lucia, Napoli
  • Portul Otranto,Otranto, Lecce
  • Marina Villa Igiea, Palermo
  • Portul Marina di Cassano, Sorrento, Napoli
  • Cala Ponte Marina, Polignano a Mare, Bari
  • Sudcantieri Marina di Maglietta, Pozzuoli, Napoli
  • Portul dell’Etna – Marina di Riposto, Riposto, Catania
  • Portul delle Grazie – Roccella Ionica, Reggio Calabria
  • Marina di Rodi Garganico, Foggia
  • Marina d’Arechi, Salerno
  • Portul Turistic San Foca, Lecce
  • Portul San Leone, San Leone, Agrigento
  • Portul delle Eolie – Salina, Messina
  • Marina Laghi di Sibari, Sibari, Cosenza
  • Portul Mic Siracuza – Porto Marmoreo, Siracuza
  • Marina Tricase, Tricase, Lecce
  • Portul Tropea, Tropea, Vibo Valentia
  • Portul Vibo Valentia, Vibo Marina, Vibo Valentia

Când ajungeţi în golful napolitan, gustaţi neapărat îngheţata de pepene galben, dar şi cea de vanilie cu ghimbir!

Signa Maris

Mulţumesc Revistei Travel Advisor (http://www.advisortravel.ro/) pentru invitatie!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture