Castelul Sforzesco, unul dintre cele mai mari castele din Europa

Unul dintre obiectivele turistice pe care ni l-am propus să îl vizităm în cea mai recentă vacanță din Milano a fost Castelul Sforzesco. Fostă reședința a Ducilor de Milano, fortăreața este construită din cărămidă roșie cu turnuri înalte și ziduri de apărare și a fost începută de Visconti în secolul al XIV-lea. Distrus aproape în totalitate în anul 1447, Castelul a fost refăcut de familia Sforza, ca reședința regală, ceea ce înseamnă că de-a lungul secolelor au fost implicați mulți arhitecți și designeri, inclusiv Leonardo da Vinci.

Torre del Filarete, cel mai înalt turn al Castelului, care măsoară 70 de metri, reprezintă intrarea principală, iar în dreptul acestuia se află o superbă fântână. Turnul cu Ceas este decorat cu o sculptură care îl reprezintă pe Regele Umberto și cu statuia Sfântului Ambrozie.

Imediat ce am pătruns în interiorul castelului de formă cvadrangulară, am ajuns în Piaza d’Armi, o curte imensă în care forfotesc turiști de toate națiile, ca de altfel, în întregul oraș. De aici, ne-am îndreptat spre Cortile della Rocchetta, o curte mai micuță, dar spectaculoasă cu arcadele sale și apoi spre Corte Ducale, despărțite de un pasaj din care se intră dinspre Piața Armelor.

Castelul a fost prevăzut cu două șanțuri de apărare: unul care împărțea Curtea de Arme de la Curtea Ducală și Rocchetta, denumit acum șanțul mort; și șanțul original care a apărat zidurile cetății când Castelul era în construcție în perioadă Visconti. Șanțul din față fortăreței a fost completat în secolul al XVII-lea.

Fortificațiile de protecție care au fost construite în fața porților au fost realizate în timpul restaurării castelului de către Francesco Sforza. Acesta a fost lider militar, politician și fondatorul dinastiei Sforza în Milano, orașul pe care l-a condus ca duce între anii 1450 – 1466. Imediat ce a ajuns la putere Francesco Sforza s-a ocupat îndeaproape de reconstruirea Castelului. Mai mult decât atât, acesta a modernizat întreg orașul, iar curtea sa a devenit un centru al învățării și culturii renascentiste.

Explicația pentru care nu o data milanezii au fost tentați să distrugă Castelul este aceea pentru că îl considerau o emblemă a tiraniei și a dominației străine. Castelul a devenit un simbol al orașului abia după unificarea Italiei și transformarea sa într-un centru cultural. Arhitectul Luca Beltrami s-a luptat pentru că acesta să nu fie dărâmat și a venit cu propunerea de a găzdui aici diferite colecții de artă ale orașului Milano.

Castelul a fost deschis publicului larg la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, în Castelul Sforzesco se regăsesc mai multe muzee, printre care Muzeul de Artă, Muzeul Intrumentelor Muzicale, Muzeul Egiptean și Muzeul Mobilei. Cel mai valoros muzeu al castelului este Pinacoteca, în cadrul căreia sunt expuse manuscrisul de la Codex Trivulzianus al lui da Vinci, dar și Rondanini Pietà a lui Michelangelo.

După ce l-am vizitat am ieșit pe poarta care da spre Parco Sempione, cel mai popular spațiu verde din Milano, care a luat naștere în locul fostelor Grădini Visconti. În depărtare am zărit Arco della Pace, astfel că am pornit-o agale prin parc până în dreptul acestuia.

Milano este un oraș foarte circulat, aglomerat și prăfuit, astfel că oaza de verdeață care ni s-a dezvăluit ochilor. după vizitarea Castelului, a fost binemeritată. În parc ne-am putut relaxa suficient cât să ne încărcăm bateriile pentru că să ajungem în doar câteva stații de tramvai de la Arcul Păcii la Domul din Milano, iar dacă prindeți o vreme însorită, așa cum ni s-a întâmplat nouă, veți rămâne cu o amintire mai mult decât plăcută.

Citește și Cu trenul de la Mestre la Milano, informații și sfaturi utile

De reținut:

  • Adresa: Piazza Castello 3;
  • Cum ajungi: metroul până în stația Lanza sau Cardona, dar ajung și câteva tramvaie sau autobuze;
  • Tarif acces: 10 euro/adult din 16.05.2019 (până atunci 5 euro);
  • Program intrare: 07.00 – 19.30 în curte și între 9.00 – 17.30 în muzee.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

2 Responses

  1. Nicolae Sorii says:

    Am citit un rewivot de înalta calitate.Nic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.