Castrul Roman de la Drajna de Sus, descoperire arheologică impresionantă

Am spus vreodată că acolo unde îmi răsare un indicator de obiectiv turistic în cale nu mă las până nu îl cercetez?… Dacă nu am spus, o fac acum… Deși, nu o dată, am avut surpriza să nu fie nimic!

Ei bine, fiind câteva zile în zona Slănic Prahova, unde am vizitat Salina Unirea, dar și prin Vălenii de Munte, am aflat de existența unui castru roman pe Drumul Fructelor, într-o simplă drumeție.

Ajunși la fața locului am fost atrași de forfota câtorva oameni ce mișunau de zor printre ruinele Castrului și ne-am îndreptat spre zona delimitată.

Este vorba de Castrul Roman din sud-estul Drajnei de Sus, aflat pe platoul dealului Grădiștea, la altitudinea de 475m, ce este încă în faza de săpături arheologice, reluate din 2011, după ce fuseseră abandonate cu circa 15 ani înainte, deși descoperirea lui ne duce undeva la începuturile secolului al XIX-lea.

Castrul, declarat monument istoric încă din 2004, a aparținut provinciei Moesia Inferior și se pare că acesta a funcționat pe timpul Împăratului Traian, aspect dovedit de monedele descoperite, fiind ridicat prin anul 101, mai întâi din pământ și apoi întărit și reconstruit din piatră pe la 106, considerat la vremea respectivă cea mai mare bază militară romanムsituatムstrategic pe deal.

Întins pe o suprafață de câteva hectare, castrul se află pe locul unei livezi de pruni, iar pe alocuri, rădăcinile pomilor îmbracă zidurile castrului ca o haină…Ceea ce s-a scos la lumină este locuința comandantului, dar se presupune ca mai sunt și alte clădiri ascunse încă în pământ, precum spitalul (valetudinarium), grânarul castrului (horreum) și barăcile soldaților romani! În 2012 s-a descoperit Poarta de Vest a castrului, aflată la nord-vest de clădirea comandantului.

Se lucrează ușor, pentru a nu pierde nicio dovadă, ceea ce s-a dezvăluit cu certitudine fiind locuința unui comandant ce făcea parte din castrul unde coexistau 2000 de soldați romani din mai multe legiuni, inclusiv din Legiunea a V-a Macedonica, ulterior fiind locuit de populația geto-dacă autohtonă.

Istoricul Ioana Crețulescu ne-a prezentat istoria acestuia cu atât de multe informații de interes, încât ne-a captat pur și simplu! De altfel, văzând curiozitatea noastră, am fost invitați în perimetrul castrului pentru a-i asculta povestea.

Am aflat că acesta dispunea de încălzire prin podea (fiind folosit sistemul hypocaust) și eu credeam că acest tip de încălzire este unul modern…Nici pe departe! Sub podeaua din cărămizi se aflau niște piloni, la rândul lor așezați pe un pat de cărămizi, spațiul creat permițând trecerea aerului cald provenit din camera de unde se făcea focul. Inclusiv zidurile erau încălzite cu ajutorul unui sistem de încălzire pe verticală, prin niște tubulaturi. Locuința avea și un bazin cu apă dulce, destul de măricel, unde se făcea baie.

Solul pe care s-a construit castrul este unul lutos, astfel se explică conservarea acestuia destul de bine.

Castrul se află vizavi de școala din sat, iar după școală copiii sunt dornici să afle amănunte despre istoria locului și mai fac vizite însoțiți chiar de către profesori.

Printre cei care ajută la săpături, alături de arheologi, sunt și localnicii și am înțeles că sunt foarte grijulii și că au un mare respect pentru ceea ce fac.

În timp, se va săpa întreagă zonă pentru a scoate la iveală edificiul, impedimentul major fiind resursele limitate, aceleași care au întrerupt săpăturile de câteva ori, iar timpul reprezintă un real dușman în ceea ce privește conservarea corectă a acestuia. În prezent, se așteaptă o finanțare norvegiană, dosarul pentru finanțarea „Proiectului pentru protejarea, conservarea și valorificarea muzeisticムa clăƒdirii comandantului din perimetrul castrului roman de la Drajna de Sus” fiind depus chiar în acest an.

Castrul de la Drajna de Sus, alături de cele de la Mălăiești și Pietroasele a avut rol de adăpost armatelor lui Laberius Maximus în timpul iernii din 101-102, când a avut loc primul război daco-roman, mai apoi ca bază operațiunilor desfășurate de către acesta la nord de munți, evacuat, însă, în anul 117. Mai mult decât atât, împreună cu castrele de la Mălăiești, Târgușorul Vechi și Voinești, făcea parte dintr-un sistem de apărare al primelor decenii din secolul al II-lea prin care se controlau trecerea dinspre și către sud-estul Transilvaniei, prin munți.

Cine știe câte alte mărturii ale urmelor romane pe teritoriul nostru se mai află ascunse în pământ, așteptând să iasă la lumină…