Ziua Națională a Turismului Rural Românesc sărbătorită de ANTREC Brașov la Fundata
În perioada 12-13 aprilie 2014, Fundata a fost gazda evenimentului Ziua Națională a Turismului Românesc, organizat de ANTREC Brașov împreună cu primăria din Fundata și ANT
Acum două săptămâni am participat la Forumul Internațional pentru Turism Responsabil și Dezvoltare Rurală, ce a avut loc la Târgu Jiu, ocazie cu care s-a discutat despre promovarea turismului rural în condițiile unei responsabilități sociale.
În weekend-ul ce tocmai a trecut am avut prilejul de a fi iar implicată în turismul rural, într-o zonă de reală frumusețe a României: Fundata (județul Brașov), inundată de zăpada mieilor…
Prima zi a evenimentului a fost dedicat atât vizitării unor pensiuni din zonă, cât și organizării unei Mese Rotunde la Căminul Cultural din Fundata, având tema: “Oportunități pentru turismul rural și dezvoltarea rurală. Despre Florii, despre Fundata, despre pensiuni, despre agroturism, despre meșteșuguri tradiționale”, dar și prezentării unui spectacol folcloric și joc de lasere.
Masa Rotundă a fost susținută, în principal, de dezbaterile Doamnelor Mioara Vișan Stoian, Președinte ANTREC Brașov și Marilena Stoian, Președinte Fondator ANTREC România, dar și a domnului. Pâtea Marian, Primarul Fundatei.
Am înțeles că în trecut erau puține pensiuni, dar acum zona s-a dezvoltat, subliniindu-se faptul că turismul rural poate lua amploare chiar dacă nu există multe obiective turistice în zonă, prin păstrarea tradițiilor și meșteșugurilor.
Fundata are niște calități unice, respectiv este localitatea cu cel mai curat aer din România, dar și situată la cea mai înaltă altitudine din țară (1360 m). Mai mult decât atât, primul sat turistic din România a fost Șirnea, unul dintre satele ce face parte din comuna Fundata (declarat în 1973, celelalte două fiind Fundata și Fundățica), iar Fundata a fost prima localitate eliberată de armata română în primul război mondial. Fundata se bucură și de Festivalul Nedeia Munților (încă din 1969), festivalurile fiind oportunități de dezvoltare pentru turismul rural în zonă. De menționat mai sunt și Ziua Olimpică, Noaptea de Sânziene și Măsura Laptelui.
Prima zi s-a încheiat cu dansuri tradiționale oferite de Ansamblul Poarta Dorului din Bran, dar și cu un recital al Ionelei Bran, seara fiind încununată de un joc de lasere până târziu în noapte.
A doua zi, chiar de Duminica Floriilor, am putut urmări demonstrațiile meșterilor populari, din care am remarcat mobilierul din lemn realizat cu măiestrie de Bogdan Cojanu, un tânăr talentat în arta prelucrării lemnului, dar și tehnica încondeierii ouălor oferită de Gabriela Clinciu, minunându-ne de talentul și precizia cu care realizează adevărate scene și povești pe un simplu ou! Nu au lipsit nici artizanii care confecționează plăpumi, dar ce știm noi cum se făceau când în zilele noastre ne-au cucerit pilotele?…
Expoziția gastronomică cu produse tradiționale specifice zonelor rurale ne-a încântat privirile și simțurile! Prăjituri, cozonaci (în frunte cu cozonacul de la Pensiunea Mama Cozonacilor din Bran), brânzeturi de la stânile din satele brănene, dulcețurile, siropurile și prăjiturile de casă din Izvoarele (jud. Prahova), au ademenit toți participanții.
Înainte de a ne vorbi autoritățile prezente, am avut ocazia să vedem obiceiurile de Florii, sătenii ieșind cu crenguțe de salcie după slujba din biserică, crenguțe ce au fost sfințite de preotul Bogdan Petecilă la începutul dezbaterilor care s-au concentrat pe modalitățile de promovare a turismului rural prin păstrarea tradițiilor și prin organizarea diferitelor evenimente menite să aducă turiștii în inima satelor autentice.
D-na Maria Stoian a oferit diplome de apreciere pentru susținătorii turismului rural, însoțite de trofee de excelență (reprezentanților pensiunilor, autorităților locale, etc.).
Și această zi s-a încheiat cu un spectacol folcloric al unor ansambluri din comuna Izvoarele și, sincer va spun, că am fost încântată peste măsură de talentul, dedicația și aplombul cu care au venit atât cei care au cântat, cât și cei care au dansat. Chiar nu îmi amintesc când am participat ultima oară la un spectacol atât de reușit, iar sala a fost atât de plină, încât cu greu puteai arunca un ac! Iar după privirile jurnaliștilor publicației britanice de la The Guardian prezenți în sală, cred că s-au bucurat și ei!
Chiar dacă zilele au fost pline și vremea nu a ținut cu noi la sosire, fiind deosebit de frig pentru această perioadă, am reușit să admir Fundata în toată splendoarea ei și să îmi doresc să revin cât mai curând, cu atât mai mult cu cât am vizitat câteva pensiuni deosebite cu gazde minunate, cum rar întâlnești, de parcă am senzația că pensiunile care sunt membre ANTREC sunt numai una și una.
Am remarcat Pensiunea Curtea Braneană, care este situată la numai 300 de metri de vestitul Castel Bran, într-o zonă cu adevărat pitorească cu vedere spre Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului, o pensiune cu camere elegante, spațioase și luminoase, cu un restaurant și o bucătărie excelente, pe care am prins-o între două anotimpuri! Am venit primăvara și am plecat iarna… 🙂
Pensiunea oferă de la mic dejun până la pensiune completă cu produse tradiționale obținute 80% din propria fermă, având și o stână, ce poate fi mai autentic?…Iar doamna Liliana Enescu, proprietarul pensiunii, este pâinea lui Dumnezeu!
Pensiunea Raza Soarelui, deși mai micuță, se bucură de o poziție frumoasă, care îți dă posibilitatea de a admira priveliștea atât de minunată cu care natura a înzestrat Fundata.
Nu pot uita nici Pensiunea Padina Ursului, ambientul rustic al locației oferind acesteia o notă supremă. Construită în mai multe etape, după cum ne-a povestit cu un har aparte și familiar Marian Radoi, proprietarul pensiunii, aceasta înglobează foste terase în pensiunea actuală, creând astfel o notă interioară unică pe care cu greu o poți descrie în cuvinte.
Bucătăria tradițională oferă preparate proaspete într-o atmosferă caldă și relaxantă. Restaurant, bar, piscină, grădină, curte, ce poți dori mai mult?
Aici se organizează cu predilecție evenimente, mai ales nunți ca în povești….Povesti pe care să le înșiri ca mărgelele pe un șirag și de care să te bucuri oricând prin amintirile care ți se impregnează în minte de frumusețea locului.
Am mai descoperit încă un loc minunat din România mea și mi-am lăsat o bucățică din suflet acolo, unde aerul pur și priveliștea munților Bucegi și Piatra Craiului te cuceresc iremediabil!
Notă: un album complet cu fotografii puteți urmări pe pagina de facebook a blogului.
Minunate tradiţii păstrate şi trăite alături de Marea familie ANTREC România!