Unde ne cazăm în București? Apartamentele în regim hotelier, o soluție ideală!

Încetul cu încetul, București capătă acea alură turistică pe care o dorim de la o capitală europeană, iar unele studii plasează orașul ca fiind într-un top al celor mai ieftine astfel de capitale. Putem chiar să ne lăudăm și cu o conexiune rapidă la internet, depășind orașe de top ca Berlin sau Londra.

Avem șansa de a ne bucura și noi cu un centru vechi bogat în restaurante, cafenele și baruri și, mai ales, avem ce vedea în București, de la atracții turistice la spectacole interesante. Mai mult decât atât, București este unul dintre orașele din România care a intrat în cursa pentru Capitala Europeană a Culturii în 2021.

Având în vedere toate aceste atuuri pe care le are orașul, Bucureștiul ar putea deveni chiar o destinație de city – break pentru turiștii străini, înregistrându-se, deja, o creștere a numărului acestora de la începutul anului.

Ca orice turist dornic să viziteze un oraș, îmi pun întrebarea unde mă pot caza. În general, prefer să călătoresc cu mașina, pentru că îmi conferă mobilitate și nu sunt condiționată de o dată de plecare sau de sosire. Mă pot mișca în voie, pot lua decizii la fața locului. Uneori pot alege să rămân o noapte în plus dacă am ce vedea, alteori mă hotărăsc pe loc să rămân într-un oraș să îl vizitez.

Dacă aș fi turist în București aș apela la o cazare în regim hotelier, de exemplu, pe ROcazare.ro, unde un apartament de două camere are tariful între 49-59 de euro/noapte. Dealtfel am și apelat la o astfel de cazare în Viena când am stat într-un apartament de două camere la un preț mai mic decât la hotel, undeva în apropiere de o stație de metrou (70 de euro/apartament de 2 camere). M-am bucurat de un confort ridicat la un tarif mai mic și am putut sta mai mult decât mi-am propus, ca să vizitez capitala austriacă în voie, am ajuns chiar pe Kahlenberg, muntele împădurit ce îți oferă o priveliște  robitoare a Vienei. Am beneficiat inclusiv de parcare în garaj și știm cu toții cât de mult costă o parcare de 24 de ore.

upt371

Totodată, am avut și bucătărie complet utilată, ceea ce ne-a permis să mâncăm la un preț decent, cumpărând ingrediente de la un supermarket din apropiere, așa că nu ai cum simți lipsa micului dejun, de vreme ce ți-l prepari singur cum vrei. Evident că am lăsat plăcerea unei seri la un restaurant vienez, dar dacă ar fi fost să mâncăm în fiecare zi în oraș, ne-ar fi costat enorm, știut fiind că Viena nu este deloc ieftină în această privință. Oricât de mult am căutat o cameră la prețul pe care mi l-aș fi permis nu am găsit, poate doar să fi luat la un hotel de două stele, dar camerele sunt mici, condițiile nu sunt nici ele prea avantajoase.

Și ar mai fi un aspect. Cele câteva zile pe care le-am petrecut în apartamentul de două camere din Viena ne-a permis să urmărim și pulsul vienezilor, nu numai al turiștilor. Interacționezi, oarecum, cu cultura locală, observi ritmul lor, te întorci cu o experiență mai bogată.

Cazarea în regim hotelier se practică peste tot în lume și în ultima vreme am înțeles și noi că este o variantă bună și economică a unei camere de hotel. Și dacă mai este și într-un loc central, cum ar fi în zona Pieței Alba Iulia, atunci suntem și aproape de unele dintre obiectivele turistice importante ale capitalei, ceea ce ne permite să ajungem la ele într-o ușoară plimbare pe jos.

DSC_7009

Pentru cine are treabă în București, cazarea în regim hotelier este o soluție optimă, iar dacă este vorba de o familie este chiar ideală, deoarece tariful este pe cameră sau apartament și te simți ca acasă!

Și dacă tot ajungeți în București vă recomand să nu ratați papanașii de la Caru’€™ cu Bere…

DSC_9658 DSC_2096 DSC_9627

DSC_7057 (1)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. 1 July, 2015

    […] povesteam în articolul precedent de cazarea în regim hotelier în București, ca o alternativă a unei cazări la hotel. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture