Unde facem plajă în Năvodari?
Cu surprindere am constantat că plaja din Năvodari este extrem de generoasă, motiv pentru care nu este așa de aglomerată ca celelalte plaje cunoscute de pe litoralul românesc.
Cazați fiind la hotelul Delfin din Năvodari, am ales să ne bucurăm de soare și de mare pe cea mai apropiată plajă, care se află la circa 100-200 de metri de hotel.
Mai bine zis, se poate face plajă în câteva zone, nu foarte departe de hotel, astfel:
- plaja din dreptul Taberei de Copii și a Salvamarului (circa 200 de metri de hotel)
- plaja din zona complexului Lebăda (0.5 km distanță de hotel)
- plaja Coconut (circa 1-2 km de hotel)
Plaja din dreptul Taberei de Copii
Pentru a ajunge la această plajă se poate merge pe un drum asfaltat pe jos, chiar dinspre șosea, cum intri în perimetrul Taberei, dar și cu mașina, având în vedere că am văzut câteva mașini parcate în zona Salvamarului.
De asemenea, din dreptul hotelului Delfin, cum treci de barieră, poți alege oricare dintre cele două drumuri care duc spre plajă, trecând pe lângă clădirile aferente taberei (un drum merge spre Teatrul de Vară și aici Tabăra este funcțională, cu clădiri renovate și un drum care șerpuiește printre câteva clădiri încă nerenovate).
Plaja este formată din două fâșii de nisip. Prima este cu scoici de dimensiuni măricele, iar a doua, spre mal are nisipul fin.
Ce mi-a plăcut aici este că intrarea în mare nu este abruptă, cel puțin 6-7 metri îți ajunge numai la glezne și apa e limpede, se văd dunele de nisip. Așa de limpede e, că vezi și cele câteva meduze aduse de valuri.
Plaja este puțin mai aglomerată, datorită copiiilor, dar asta numai în prima linie. Dacă mergi puțin mai la dreapta și depășești clădirea Salvamarului, plaja e a ta!
Câteva cearșafuri răsfirate pe ici pe colo te fac să te simți pe propriul domeniu. Apa începe să aibă însă ceva alge, dar probabil că ține de sezon, de perioadă.
Dacă mai mergi puțin, ajungi pe plaja din dreptul complexului Lebăda, unde sunt și ceva șezlonguri. Și aici mai este ceva lume, dar nu se pune problema de aglomerație.
Dacă ai ajuns aici, poți mânca la unul dintre fast-foodurile din complex. Vă recomand al doilea fast food pe stânga, cum vii dinspre plajă. Mâncarea arată bine și prețurile sunt ok. Am plătit circa 8 lei pe o ciorbă, 7-8 lei pe un felul doi, 3 lei o salată, 3.5 lei hamsii, 0.5 lei chifla, 5 lei o limonadă de 400 ml.
Mai este unul pe partea dreaptă, aproape de ieșire, dar aici prețurile sunt mai mari. Au însă o gamă variată de prăjituri, circa 4 lei una.
Tot aici sunt tot soiul de chioșcuri și tarabe de unde puteți să cumpărați alimente și diverse lucruri pentru plajă.
O plajă mai atrăgătoare este Coconut Beach, ceva mai sus de plaja dinainte, cum mergi spre Mamaia, circa 1 km, unde poți parca mașina chiar în dreptul ei. Aici ai multe șezlonguri și umbreluțe și câteva baruri unde se poate și mânca (circa 20 lei un felul 2, 8 lei o ciorbă).
Sigur, stațiunea se întinde mai mult, eu v-am prezentat doar niște variante de plajă pe care le-am testat personal.
Cred că plaja din Năvodari reprezintă o alternativă la alte plaje aglomerate și scumpe de pe litoralul românesc! Mai ales pentru familiile cu copii, care au nevoie de spațiu de joacă și de liniște și mai ales de o intrare lînă în mare.
Ne-am simțit bine, copiii s-au simțit bine, așa că mai mult ca sigur că vom reveni!
Superbe fotografiile. si mie imi place maxim pe plaja la Navodari. Cateodata imi iau cazare la Mamaia Nord si merg la Navodari la plaja.
Monica, imaginile din articolul ăsta sunt pure amintiri în 2018. Nu mai ai loc unde întinde un cearșaf de câte șezlonguri și umbrele au apărut. În 2-3 ani, zona va fi sufocată la propriu din cauza noilor clădiri care au apărut între Mamaia și Năvodari.