Trovanții de la Costești. “Pietrele care cresc” din inima României, între mister, legendă și știință
Pietrele care ascund povești geologice de milioane de ani
Când te gândești la România, poate îți vin în minte castelele gotice din Transilvania, Delta Dunării sau mănăstirile pictate din Bucovina. Undeva, în județul Vâlcea, pe un drum liniștit care pare să știe toate poveștile pământului, se află un loc aparte, un muzeu în aer liber unde pietrele nu sunt doar… pietre. La Costești, trovanții își așteaptă vizitatorii cu forme rotunjite, texturi stranii și un mister care continuă să uimească deopotrivă turiști, geologi și pasionați de legende.
La doar 7 km de Horezu, în județul Vâlcea, se află Rezervația Naturală Muzeul Trovanților din Costești, o arie protejată de interes național, administrată de Asociația Kogayon. Situată pe un deal nisipos, această rezervație în aer liber, cu intrare gratuită, găzduiește trovanții – concrețiuni de gresie cu forme sferice, elipsoidale sau neregulate, variind de la câțiva centimetri la câțiva metri în diametru. Localnicii le numesc „pietrele vii”, iar legendele spun că aceste formațiuni „cresc” după ploi sau chiar „se rostogolesc” pe dealuri. Dar ce sunt, de fapt, trovanții?
Citește și primul articol – Pietre misterioase: Trovanții de la Costești
Am ajuns pentru a doua oară aici într-o dimineață blândă de primăvară, când verdele crud al ierbii contrasta cu cenușiul cald al pietrelor care păreau că se trezesc dintr-un somn adânc. Nu poti trece fara sa te opresti. E un loc unde realitatea se amestecă cu fantezia și folclorul. Trovanții sunt concrețiuni grezoase, formațiuni minerale ce s-au modelat cu mii sau chiar milioane de ani în urmă, prin cimentarea nisipurilor în jurul unui nucleu. Ceea ce îi face speciali este faptul că, după ploaie, unii dintre acești bolovani par să-și modifice ușor volumul, fenomen explicat prin acumularea de minerale și presiune internă exercitată de infiltrarea apei bogate în carbonat de calciu. Trovanții nu se mișcă în mod activ, geologii infirmă acest lucru, explicând că orice „mișcare” este rezultatul eroziunii sau alunecărilor de teren în cariera de nisip, nu al unei deplasări autonome. Percepția mișcării este cauzată de eroziunea solului nisipos care face ca trovanții să „apară” sau să „se rostogolească” la vale pe măsură ce solul este spălat de ploi. Termenul trovant este utilizat în literatura geologică românească din secolul al XIX-lea și derivă probabil din latinescul trovare „a găsi”, desemnând pietre cu forme bizare, descoperite în natură.
Trovanții în lume: de la mit la știință
În ultimii ani, trovanții au început să fie tot mai mult în atenția cercetătorilor internaționali, datorită proprietăților lor unice. Concrețiuni sferoidale asemănătoare pot fi găsite și în alte regiuni ale lumii, în Norvegia, Namibia, Kazakhstan, dar trovanții din România sunt printre puținii care suscită interes prin creșterea aparentă după precipitații. În Namibia, pietrele cântătoare din Twyfelfontein sunt asociate legendelor locale, în timp ce în Norvegia, localnicii spun că pietrele se „rostogolesc noaptea”.
Costești este unul dintre cele mai cunoscute situri pentru trovanți din România, alături de Ulmet (Buzău), unde sunt numiți „Babele din Ulmet” și fac parte din Geoparcul Ținutul Buzăului, desemnat Geoparc UNESCO în 2022. Alte locații includ Dealul Feleacului (Cluj) și malurile râurilor Tazlău și Siret (Bacău).
La Costești, unde trovanții stau tăcuți, ca niște martori ai milioanelor de ani, fiecare piatră, cu formele ei ciudate, pare să ascundă o poveste nerostită. După o plimbare printre aceste minuni geologice, te oprești la o pensiune din Horezu, savurând o ciorbă oltenească și ascultând povești despre „pietrele care cresc”. Trovanții din Costești nu sunt doar o curiozitate geologică, sunt o poartă către frumusețea ascunsă a României, unde natura și legenda se întâlnesc.
