”Trebuie să îi facem pe toți să perceapă România cu toate simțurile!”
Forumul de Incoming, ediția a VI-a, București, 08 decembrie 2018
În data de 8 decembrie 2018, Hotelul Ramada Plaza din București a găzduit a 6-a ediție a Forumului de Incoming, organizată de către InfoTravel România. Evenimentul a reunit peste 100 de participanți interesați de dezvoltarea și promovarea exportului turistic românesc.
Am sprijinit mediatizarea acestui forum încă de la prima ediție, ca partener media. Toți cei care sunt angrenați în incoming ar trebui sa își unească eforturile pentru ca România să fie promovată în străinătate. Incomingul, respectiv turismul receptor reprezintă un export deoarece ne vin turiștii străini în țară, iar cest lucru are două componente majore: ne vin bani și turiștii ne vor promova la întoarcerea în țara lor. Cum o fac agențiile specializate în incoming, prin ce mijloace, cât de mult le ajută autoritățile, sunt niște probleme care au fost puse pe tapet în această edite a forumului atât de către vorbitori, cât și de către cei prezenți în sală.
Speakerii la eveniment au încercat căutarea și identificarea unor soluții de dezvoltarea a incomingului, iar majoritatea dintre ei au prezentat proiectele pe care le-au dezvoltat în susținerea acestuia.
Ponderea PIB în turism aproape s-a dublat în ultimii 2 ani
Cristina Târteață, secretar de stat la Ministerul Turismului:
– vor fi vouchere de vacanță pentru următorii doi ani
– în 17 țări se vor desfășura 19 târguri internaționale la care va participa ministerul în anul 2019
– anul viitor va avea loc desemnarea EDEN la Piatra Neamț
– birourile externe de promovare a României vor avea atașați diplomați în turism sub auspiciile ambasadelor. Se lucrează la lista țărilor unde vor fi localizate birourile. Prima etapă la jumătatea anului viitor, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
– facilitarea vizelor: turiștii chinezi pot obține vize între 48 de ore și maxim 4-5 zile. India e considerată țară cu risc de emigrare ridicat.
– ponderea PIB în turism aproape s-a dublat în ultimii 2 ani (de la 1.5 la 2.6%).
Ținând cont de discursul doamnei Târteață, Cecilia Enache, reprezentant agenție de incoming, a ridicat problema vizelor pentru tarile nonUE, deoarece se tergiversează formalitățile de obținere a acestora. De altfel, Adi Voican, managerul agenției Bibi Touring a precizat ca 85% din țările lumii au ridicat problema vizelor în ultimii doi ani. De asemenea, s-a pus în vedere Ministerului bonusarea agențiilor care fac incoming.
Ghizii sunt o forță
Nicolae Demetriade, președinte ANAT:
– dorim ca până în anul 2030 să avem o creștere de până la 10 milioane de turiști anual
– nu suntem uniți pentru a determina oamenii politici să înțeleagă că turismul trebuie să fie prioritatea numărul unu
– orice leu investit în turism poate aduce trei lei profit, dar noi credem că turismul poate să meargă singur și nu este așa!
– facem târguri internaționale și nu reușim să stabilim întâi o tematică, să promovăm o zonă, de exemplu, să o facem atractivă pentru ca mai apoi să aducem turiștii și în alte zone
– mi-am propus o reformare a ANAT-ului. Voi finanța câțiva ghizi pentru a participa la ANAT.
– ghizii sunt o forță care poate determina reacții favorabile din partea turiștilor
Gerhard Skoff, președintele Comisiei de Turism a Dunării a prezentat importanța regiunii dunărene în ceea ce privește dezvoltarea incomingului unei tari. Dunărea are 26 de milioane de ani vechime, 2.888 kilometri, 2.400 kilometri navigabili, 2 canale, 150 de milioane de locuitori sunt stabiliți în regiunea dunăreană, trece prin 10 tari, 4 capitale și este accesibilă cu toate mijloacele de transport.
Trebuie să îi facem pe toți să perceapă România cu toate simțurile
Simion Giurcă, consultant internațional, fost director al Biroului de promovare a României la Viena (Austria):
– deplânge închiderea birourilor de promovare a României în străinătate
– considera ca lumea virtuală e o cale de informare, dar nu e un spațiu de întâlnire real
– cine să vorbească în România de neuro-marketing, când nici de marketing tradițional nu suntem în stare?
– se remarcă o lipsă de competență
– pierdem în continuare timpul cu fleacuri!
– prezentarea mea este despre pierderea controlului…în turism. Cei din afară au altă imagine despre noi, datorită canalelor de social media, la care are acces oricine, indiferent cum scrie.
– să fim mult mai atenți cum și ce comunicăm
– trebuie să fim prezenți în piață
– trebuie să îi facem pe toți să perceapă România cu toate simțurile
– turistul este destinația! Trebuie să facem din destinația România o destinație de prestigiu.
– e rușinos că noi românii să nu ne facem o strategie
– noi nu ne valorificăm nici pe departe șansele!
– haideți să aducem turiști în România! Un turist aduce 100% aport valutar. Fiecare turist care vine e un câștig pentru noi.
– nu înțelegem diferența dintre o agenție de incoming și una de outgoing
– în turism ne caracterizează sindromul cronometru, un ceas pe care îl dăm tot timpul înapoi. Totul începe de la capăt din cauza schimbărilor politice. Toți o iau de la capăt și nu facem nimic. Dar și sindromul Ciuleandra! Două fire, două paie și batem pasul pe loc!
– există o neputință instituțională în turism
– care sunt parametrii succesului în turism? Ce am putea avea în comun cu Tirolul, de exemplu? Care în anii ’50 nu era nimic…Și acum au 5 milioane de turiști străini versus 1 milion de turiști austrieci. Turismul nu este despre dormit și mâncat…nici măcar despre distracție, ci este vorba despre cum putem satisface cerințele și așteptările oaspeților, astfel încât sejurul să se transforme într-o experiență unică, de înaltă trăire emoțională.
– nu trebuie să ne fie rușine de folclorul autentic, suntem români și trebuie să avem curajul și mândria să ne prezentăm așa cum suntem
– turismul ar trebui să fie pe principiul mușchetarilor! Toți pentru unul și unul pentru toți!
– ministerul trebuie să fie interesat de mesajul pe care vrem să îl transmitem ca țară
– să ieșim cu lucruri la care suntem campioni
– ministrul turismului trebuie să aibă viziune, nu neapărat studii în turism
– faptul că am progresat nu înseamnă neapărat că am mers mult, departe sau repede, nici că am fi ajuns unde an fi putut să fim astăzi. Să comparam profitul versus șanse ratate.
– dacă ținem ideile în frigider, nu mai sunt valabile că le pun în aplicare alții!
– trebuie să proiectăm turismul pentru altă scară
– măsuri de încurajare a incomingului: TVA export, servicii, licențe incoming, politică de piață, susținerea vânzărilor ale noastre și ale partenerilor noștri, brand de marketing. Cu brandurile te promovezi mai ușor. Trebuie să avem o politică de brand.
O firmă, oricât de mare ar fi, nu poate duce în spate promovarea unei țări!
Adrian Voican, președintele companiei Bibi Touring:
– Franța și Spania au cu 20 de milioane mai mulți turiști anual decât numărul de locuitori!
– Ministerul Turismului vrea, dar nu poate!
– o firmă, oricât de mare ar fi, nu poate duce în spate promovarea unei țări
Încurajăm incomingul în România
Valentina Saygo, liderul firmei ASK FOR TAX FREE, a prezentat avantajele solicitării returnării de TVA de către turiști:
De unde vin clienții Tax Free în România?
– Israel 55%, China 14%
-TVA e un drept de evitare a dublei impuneri, în aeroport
– restituim euro 54%, lei 28%
– nu ne adresăm doar magazinelor scumpe
– incurajam incomingul în Romania
Dintre speakeri au mai vorbit Alex Filip, care a prezentat Bucharest City App & Tourist Card, doua instrumente menite să îmbunătățească experiența turiștilor străini în București, Dan Anghelescu, managerul agentiei de turism La Piovra, Florina Ioanid, manager Equestrian Adventures, care va organiza a II-a ediție a festivalului ”Transylvania Horse Fair”.
Forumul de Incoming este organizat de InfoTravel Romania. Aici puteți vedea fotografiile oficiale de la eveniment. O parte dintre acestea sunt inserate în articol.