Tap Portugal anunţă procedura de protecţie a pasagerilor în urma suspendării rutei Bucureşti – Lisabona
În urma suspendării operării directe pe relaţia Bucureşti – Lisabona, începând cu data de 28 martie 2016, pentru o perioadă de timp nedefinită încă, Tap Portugal vine cu amănunte privind procedura de asistenţă şi protecţie a pasagerilor cu bilete emise pentru călătorii după această dată.
Iată cele 3 posibilităţi de asistenţă ce pot fi puse la dispoziţia pasagerilor:
- Emiterea unui document pentru transport ulterior sau excedent de bagaj (EMD), însumând c/val biletului iniţial – acest document poate fi folosit pentru serviciile menţionate în interval de 1 an de la dată emiterii.
- Rerutarea pe zboruri alternative, operate de TAP sau partenerii Star Alliance (LH, OS, SK şi SN), până la destinaţia finală din biletul emis pe TAP.
- Rambursarea c/val biletului; se va rambursa suma integrală pentru bilete cu călătoria neîncepută şi se va calcula pro rata aferentă segementelor de călătorie neutilizate, pentru bilete cu călătoria începută.
În funcţie de modalitatea de achiziţionare a biletelor, pasagerii trebuie să contacteze următoarele entităţi pentru a discuta despre varianta de asistenţă pe care o agrează:
- pasagerii care au achiziţionat biletul de avion printr-o agenţie de turism (online sau tradiţională) se vor adresa reprezentanţilor acesteia pentru a discuta despre modalitatea preferată de asistenţă – rerutare sau rambursarea c/val biletului;
- pasagerii care au achiziţionat biletul de avion de pe site-ul oficial al companiei TAP, www.flytap.com, se vor adresa Contact Center-ului TAP, folosind una din adresele de mail următoare şi specificând codul de rezervare şi/sau numărul de bilet în cauza: rarefunds.tps@tap.pt & reservas.online@tap.pt
Tap Portugal precizează că este foarte important să se ţină contact de cele 2 modalităţi de contact, în funcţie de procedura de achiziţionare a biletului.