Spre Paris de pe Aeroportul Internaţional Iaşi cu Blue Air
Vă povesteam prin vară că Blue Air urma sa lanseze cursa Bucureşti – Iaşi, ocazie cu care am văzut pentru prima dată acest oraş nostalgic, participând la zborul inaugural, alături de primii pasageri ai aceste curse.
Ei bine, pe 26 octombrie 2015, acelaşi avion a făcut prima cursă aeriană către Paris, imediat după ce a aterizat pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Zborul Iaşi – Paris (Beauvais), operat de Blue Air a fost inaugurat în prezenţa preşedintelui consiliului de administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi, Marius Bodea, directorului economic al Blue Air, Tudor Constantinescu şi directorul Institutului Francez Iaşi, Alain Ramette, care au ţinut o scurtă conferinţă de presă în noul Terminal T3.
Ce noutăţi am aflat de la reprezentanţii Blue Air cu ocazia zborului inaugural Iaşi -Paris:
- Iaşi, aflându-se la mai puţin de 3 ore de zbor de Paris, va reprezenta o destinaţie pe care ieşenii au acum posibilitatea să o viziteze;
- gradul ridicat de încărcare pentru prima cursă, chiar peste aşteptări, va determina în viitor creşterea frecvenţelor;
- se aşteaptă, evident, la creşterea schimburilor comerciale între cele două oraşe;
- va creşte numărul de destinaţii oferite de Blue Air de pe aeroportul din Iaşi.
Cursa Iaşi – Paris va avea două frecvenţe săptămânale, în zilele de luni şi vineri, cu plecare din Iaşi de la ora 10.00 şi întoarcere din Paris la ora 13.00.
Eu sper să avem şi mulţi parizieni în Iaşi, pentru că acest oraş are ce oferi şi poate deveni, în timp, o destinaţie căutată şi de către turiştii străini, mai ales că acum, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi, se operează zboruri cu Blue Air şi spre Londra şi Roma. Şi, revenind la zborul din capitală spre Iaşi, pot spune că noi, bucureştenii, scăpăm de un drum lung, aşa că nu mai avem nicio scuză să nu vizităm bojdeuca lui Creangă ori teiul lui Eminescu!
Sursă foto fără watermark: foto 1, Florin Bărhălescu, ghidul nostru în Iaşi, pe care îl recomand cu toată căldura şi foto 2, Pati Coscai, cărora le mulţumesc.
5 Responses
[…] Nu aş fi crezut nici într-o mie de ani că ajung atât de târziu în acest oraş, noroc cu Blue Air că a scurtat drumul de la Bucureşti la […]
[…] ocazia vizitei mele în Iaşi am ajuns şi la Catedrala “Sfânta Fecioara Maria, Regină”, o biserică […]
[…] anul 2015 am văzut şi pentru prima dată Iaşi-ul, rămânând impresionantă de ce poate oferi din punct de vedere […]
[…] făcut un scurt popas aici cu ocazia vizitei mele în Iaşi, care, deşi a fost scurtă, de numai o zi, mi-a oferit prilejul de a vizita câteva obiective […]
[…] îmi fac planuri de călătorie, mă documentez şi ştiu exact ce am de făcut, când sunt invitată undeva, mă las dusă de val…Aşa a fost când am vizitat Iaşi, ajungând în Sala Paşilor […]