Propuneri de weekend: 28-29 ianuarie 2017
Iată-ne la sfârşitul lunii ianuarie mai optimişti, pentru că în numai o lună ne vom bucura de primăvara mult aşteptată după iarna aceasta geroasă. Şi cum sunt convinsă că am mai uitat de ea cu evenimentele interesante care au loc în fiecare weekend, haideţi să vedem pe unde putem merge şi în acest sfârşit de săptămână.
Duminică, 29 ianuarie 2017, are loc “Fuga Lolelor” în Agnita, judeţul Sibiu, o sărbătoare tradiţional săsească, ce se va desfăşura între orele 10.00-18.00, fiind urmată de Balul Lolelor. Legendă spune că lolele au apărut de pe vremea când turcii năvăleau ţinutul Agnitei, alungând foametea şi bolile. Lolele sunt îmbrăcate în costumul lor specific cu cămaşă şi pantaloni din fâşii textile de culoare neagră cusute pe un material alb, având mască pe faţă.
Organizate în grupuri, Lolele colindau din casă în casă, alungând spiritele rele prin pocnete şi zgomotul talăngilor, iar dacă sunt recunoscute de trecători, acestea oferă ca recompensă o gogoaşă. În acest an, Lolele se manifestă şi în Sibiu, între orele 11.00-14.30.
La Sebeș, sâmbătă și duminică, incepand cu ora 16.00, va avea loc un Carnaval pe gheață, în cadrul căruia vor fi premiate cele mai frumoase costume, eveniment ce are loc ”pe lac”, în Parcul Tineretului din Sebeș, unde se vor organiza și concursuri de viteză pe patine, tombole cu premii, hockey, precum și karaoke.
Alpin Film Festival 2017 ne invită în acest week-end la distracție multe evenimente, în trei orașe: Brașov, Predeal și Bușteni. În Brașov, au loc expoziții de fotografie în Piața Sfatului și la Muzeul Județean de Istorie, dedicate amatorilor de munte, alpinism, natură și artă fotografică. În Bușteni, duminică de la ora 11.00, la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, are loc Gala Alpinismului: Sportivul Anului 2016”. Ziua va continua, de la ora 14.30, cu proiecția de film „Jurek”. Tot duminică, însă la Predeal, de la ora 16.00, la Liceul Teoretic „Mihail Săulescu”, vor fi proiecțiil de film – – „Selecție Românescă II”, filmul „L’Abisso” (ora 18.00) și „The Fourth Phase” (ora 19.30). Intrarea este liberă.
Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi la Serbările Zăpezii 2017 Vatra Dornei, un eveniment ce se va desfăşura pe parcursul a cinci săptămâni consecutive, până pe 18 Februarie 2017, în Parcul Municipal al oraşului, în spaţiul dintre izvorul Sentinelă şi fostul Cazinou, începând cu ora 19.00, unde vor avea diferite concerte. Evenimentul se continuă cu începutul lunii februarie, cu Campionatele Mondiale de sanie pe pistă naturală pentru seniori.
În staţiunea de la poalele Munţilor Nemirei – Slănic-Moldova, continuă şi prima ediţie a ,,Serbărilor Zăpezii”, eveniment început încă de săptămâna trecută. Amănunte aici.
La Timişoara ne aşteaptă o nouă ediţie a Târgului de Antichităţi, cel mai mare de acest gen din zonă, ce are loc la parterul IULIUS MALL. Vizitatorii vor putea admira şi achiziţiona: bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, statuette, mobilier, oglinzi şi multe altele.
La Sala Unirii din Cetatea Alba Carolina putem admira expoziția Portul popular tradițional din județul Alba, un eveniment ce își propune să aducă la lumină costume populare și piese de podoabă tradiționale din următoarele zone etnografice: Zona Munților Apuseni (Valea Ampoiului, Buciumănimea, Mocănimea Arieșului, Mocănimea Trascăului și Țara Moților), Zona Târnavelor, Zoana Secașelor, Zona Sebeș, Zona Alba și Zona viticolă Alba.
”Intercultural Festival”, cel mai mare festival intercultural al anului organizat la Arad, ne invită pe 29 ianuarie, la orele 19:00, la ABC Club, care se va transforma într-un loc plin de culoare şi multiculturalitate, în care toată lumea va avea ocazia de a experimenta diverse culturi, prin muzică şi pin intermediul gastronomiei. Nu există taxă de intrare, iar participanții trebuie să aducă fiecare câte un fel de mâncare specifică din ţării din care provin.
Un weekend minunat!