Propuneri de weekend: 1-2 septembrie 2018

Cum ne distrăm în primul weekend din septembrie? Chiar dacă vacantele s-au cam terminat, se pare ca vara nu va pleca dintre noi în această luna. Un motiv suficient ca să profităm de fiecare sfârșit de săptămână.

Între 27 august și 2 septembrie Parcul Cișmigiu găzduiește cea de-a VII-a ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale, care ne poarta prin atmosfera Bucureștilor de altădată. Locație: zona Aleii Platanului, în perimetrul delimitat de Intrarea Rigas, Piața Valter Mărăcineanu și Lacul Cișmigiu. Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit. Programul poate fi accesat aici.

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, ne invită sâmbătă, 1 septembrie și duminică, 2 septembrie, să străbatem, la pas, una dintre cele mai frumoase străzi din centrul orașului, Calea Victoriei! Pe segmentul de la intrarea dinspre Piața Victoriei, până la intersecția cu strada George Enescu, în intervalul orar 10:00 – 21:00, Calea Victoriei va redeveni pietonală și va reda, printr-un traseu animat de activități stradale, atmosfera Bucureștiului interbelic. Evenimentul La pas pe Calea Victoriei este un alt motiv pentru care să ne bucuram de zilele frumoase.

Suntem așteptați și la ediția anuală a celui mai gustos festival pe care l-a văzut Bucureștiul: Zilele Usturoiului 2018. Incepând cu joi – 30 August și până duminică – 2 Septembrie, pe terasa Berăriei H, lângă lacul Herăstrău, se desfășoară la deja tradiționalul festival al gusturilor românești. La fel ca în fiecare an, se umple terasa cu ceaune, grătare şi oi la proţap, iar scenele cu muzică, dansuri şi concursuri.

Happy Cinema ne invită la un film plin de aventuri: Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă. Iată o ocazie prin care putem fi ca în vacanţă alături de copii printr-un film de animație al Sony Pictures. In filmul Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă, îi revedem pe monştrii noştri preferaţi în timp ce se îmbarcă pe un vas de croazieră luxos, iar pe Drac luându-şi şi el o vacanţă de la administraţia hotelului. Ei călătoresc bucuroși și extaziați deoarece se bucură de toate facilităţile şi ofertele de la bordul vasului, de la jocul de volei şi până la excursii organizate în locuri exotice ori de şedinţele de bronz la lumina lunii.

A.R.C.E.N. organizează duminică, de la ora 18.00, traseul cultural „Cu bastonul prin București” ediția de vară, prin zona Cartierului Armenesc – str. Salcâmilor – str. Sf. Silvestru. Punctul de întâlnire pentru traseul ARCEN este intersecția străzilor Armenească cu Semilunei. Traseul durează două ore și se desfășoară pe străzile: Pasului – Spătarului – Franzelarilor – Silvestru – Armenească – Maria Rosetti – Luca Stroici – Viitorului – Salcâmilor – Popa Petre. ARCEN va spune povestea mahalalei armenești, istoria armenilor din Capitală, poveștile negustorilor din zonă, ale locuitorilor din casele existente încă pe străzile vechiului cartier, dar și istorii despre viața de noapte a bucureștenilor cu stare din cartierul Armenesc și întreaga lor fantezie despre cum vedeau și-și imaginau viitorul Bucureștilor la începutul anilor ’30.

Evenimentul „Călătorie la 1900” este anul acesta la cea de-a cincea ediție și va fi organizat în perioada 1 – 2 Septembrie 2018 la Castelul Sturdza – Miclăușeni. Organizatorii ne propun o întoarcere în atmosfera anilor 1900 prin spectacole în aer liber de teatru, dans și muzică de epocă, activități interactive, teatru ambiental, târg de antichități, bucate de epocă și alte surprize. În seara zilei de 1 Septembrie suntem invitați la Balul Centenarului, eveniment cu dress code în care vor fi recreate eleganța și bunele maniere ale românilor de acum 100 de ani. Meniul ales evocă Dineul oferit la Palatul Regal în data de 21 Noiembrie 1920. Accesul la evenimentul „Călătorie la 1900” se face pe baza unui bilet, în valoare de 30 lei. Biletele vor putea fi cumpărate la intrarea în parcul Castelului. Tinerii cu vârste între 14 și 18 ani vor beneficia de o reducere de 50%, iar copiii sub 14 ani vor intra gratuit.

În acest an centenar, Festivalul Tamasidava este o invitație inspirată pentru cei care iubesc istoria transformată în spectacol. Timp de trei zile, în perioada 31 august – 2 septembrie, festivalul va cuprinde spectacole de reconstituire istorică, lupte între daci şi romani, ateliere antice, dansul frumoaselor nimfe, expoziții, concerte dar şi întreceri între voinicii şi „puii de daci” din cetățile dacice din Bacău. Locație: Parcul Gheraiesti.

RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle va avea loc între 31 august – 2 septembrie, la Tulcea. Inițiativă a lui Ivan Patzaichin, festivalul a ajuns în 2018 la a opta ediție și celebrează Anul Marii Uniri prin lansarea Flotilei România Centenar – cea care va călători la Londra pentru a participa la Festivalul Tamisei. Festivalul va debuta vineri dimineață cu o cursă pe Dunăre a uneia dintre ambarcațiunile Flotilei Centenar. Echipajul va vâsli cei 40 de km, împotriva curentului, între Mila 23 și Tulcea, sub comanda lui Ivan Patzaichin.

Un weekend minunat!

povestidecalatorie

Blog de travel si evenimente din industria de turism.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture