Printre castelele și orașele medievale de pe Valea Loarei cu Blogul Larisei

Impresii de călătorie de pe Valea Loarei by Larisa Tais

“Nu știu dacă aș putea spune că cea mai mare pasiune a mea este călătoria, dar știu că îmi place la nebunie să mă delectez cu locuri frumoase. N-am călătorit nici pe departe atât cât m-aș fi dorit, dar nu consider încă timpul pierdut. Iubesc muntele și majoritatea activităților în mijlocul naturii, dar nu mă dau în lături nici de la vizitarea altor obiective turistice culturale, religioase sau istorice”.

Aşa a început Larisa Tais povestea sa de călător pasionat, ce ne încântă cu un jurnal minunat de la malul Loarei, chiar pe blogul ce îi poartă numele: Blogul Larisei. Dacă iubeşti Franţa şi, mai ales, castelele si palatele, este imposibil să te dezlipeşti de rândurile pline de emoţie şi de fotografiile fascinante ale unor locuri feerice, precum cele de pe Valea Loarei, aliniate ca mărgelele pe un şirag. Să mai şi locuieşti în această atmosferă de basm, ce ţi-ai putea dori mai mult?

“De regulă, sunt adepta călătoriilor în doi, poate chiar trei, punându-l la socoteală și pe Azorel, cățelul nostru, fără de care n-am mai putea pleca acum de acasă. Îmi plac la nebunie orașele medievale, satele tradiționale, fortărețele și castelele, așa că am nimerit numai bine, când coincidența sau destinul m-au adus să locuiesc pe Valea Loarei. La început nu știam prea multe despre această regiune, dar fiindu-mi la ușa casei, am început s-o bat în lung și-n lat, ajungând astăzi să o cunosc mai mult decât aș fi crezut vreodată și chiar să-mi fie tare dragă.

De ce atâtea castele concentrate în jurul celui mai lung fluviu al Franței? Nimeni nu știe exact. Poate pentru că regii apreciau iernile blânde din această regiune, sau poate pentru că fluviul reprezintă centrul geografic al țării. Poate pentru că Loara era la vremea respectivă o importantă cale de comunicație și comerț, sau poate pentru că zona era sigură, departe de frontiere și de invadatori. Probabil câte puțin din fiecare, dar mai ales pentru că odată cu terminarea războaielor din Italia, începute în 1494, regii și nobilii Franței se întorc acasă nu numai cu prada de război, dar și cu o percepție total diferită asupra reședințelor regale. Astfel, cultura italiană se propagă rapid în regatul Franței, zidurile înalte ale castelelor, până atunci adevărate fortărețe de apărare, se deschid, orașele vechi sunt modernizate, arta grădinilor se dezvoltă, acestea evoluând de la simple grădini utilitare, la adevărate opere de artă peisagistice.

Calmul și bogăția acelei perioade pemite construcția unor rezidențe impozante, extravagante, în care sunt organizate baluri fastuoase, recepții, sărbători, parade. Opulență, vanitate, decadență, cam asa a arătat perioada de maximă glorie în care au strălucit castelele Loarei. Intrigi, căsătorii nepotrivite, infidelități, curtezane, interese ascunse, crime secrete, au avut ca decor acești coloși fantastici de piatră. Dar cum orice perioadă de măreție, este urmată inevitabil de declin, după 1600 curtea se mută la Paris, nobilii vin din ce în ce mai rar în această regiune, iar petrecerile și ospățurile îmbelșugate încep să dispară din aceste construcții create special pentru ele. Uitate, nefolosite, castele ce mărginesc Loara, cad în mizerie și degradare. Însă salvate la timp, de oameni, pasionați de istorie și artă, restaurate și valorificate, o mare parte din ele au rezistat timpului si stau astăzi ca mărturie a acelei epoci mărețe, trezindu-ne nouă, vizitatorilor, respectul și admirația.

O vizită pe Valea Loarei ar trebui să înceapă la Castelul Chambord, o adevărată operă a Renașterii, “bijuteria” Văii Loarei și al doilea castel ca mărime al Franței, după Versailles. Extravagant, impunător, colosal, cu 32 kilometri de ziduri, un domeniu de 5500 hectare, 430 de camere, 365 șeminee- unul pentru fiecare zi a anului- și 75 de scări, Chambord a fost construit cu un singur scop: să impresioneze. Ascuns printre lacuri și păduri întinse, departe de sate și orașe, castelul a fost, se pare, doar o reședință de paradă, servind ca o “casă de vacanță”, pentru întâlniri de vânătoare, regelui grandoman, François I. Dacă exteriorul castelului Chambord, cu toate fațadele, turnurile, lucarnele, tersele excepțional gândite și lucrate, nu are cum să te lase rece, interiorul nu impune admirație, cu excepția scării duble în spirală, pe care, se spune, că pot urca și coborî simultan două persoane fără să se întâlnească.

Pentru a admira totuși un interior autentic, poate cel mai frumos și complet de pe Valea Loarei, este necesară o vizită la Castelul Cheverny. Situat aproape de Chambord, Cheverny nu uluiește prin arhitectura sa, aceasta fiind destul de rigidă și anostă, însă încăperile sunt incredibil de bogat mobilate și decorate. Înconjurat de un parc englezesc deosebit, Cheverny adăpostește o colecție de artă impresionantă, picturi renascentiste, sculpturi, mobilier valoros, trofee de vânătoare, ornamente și tapițerii flamande.

Însă Valea Loarei nu înseamnă doar castele, astfel că nu departe de Cheverny se află satul Montrésor, un sat medieval excepțional, înscris pe lista celor mai frumoase sate din Franța. Cu străzi înguste, pavate, plin de case tradiționale construite din piatră și lemn, cu obloane colorate și mușcate la pervaz, Montrésor este unul dintre locurile mele preferate din acesta regiune. În centrul localității se află castelul cu același nume, elegant, rafinat, așezat strategic pe o colină, construit pe locul unei vechi fortărețe, din care azi au mai rămas doar zidurile de apărare.

Dacă ai ajuns la Montrésor și ai vreme, poți face un popas și în orășelul Loches, situat pe malul râului Indre, afluent al Loarei. Tipic acestei regiuni, cu vreo câteva turnuri, vechi porți de intrare în oraș, plus o sumedenie de localuri îmbietoare, centrul istoric din Loches se întinde la umbra unei coline pe care stă “spânzurată” de secole “Cité Royale de Loches”, cetate ce adăpostește un castel renascentist, câteva grădini si o biserică romană impunătoare. Tot pe valea râului Indre, un pic mai in aval, vom găsi alte două castele importante: Azay-le-Rideau, construit pe o mică insulă, înconjurat de ape și Ussé, desprins parcă dintr-un basm, dominant și maiestos, despre care se spune că i-a folosit ca inspirație lui Charles Perrault să scrie povestea “Frumoasa din Pădurea Adormită”.

Revenind pe malurile Loarei, nici un turist n-ar trebui să rateze celebrul castel construit sub formă de pod, cu cinci arcade peste râul Cher, unicul Chenonceau. Supranumit “castelul doamnelor”, construit de femei, pentru femei, disputat între frumoasa Diana de Poitiers, amanta regelui Henri II și Catherina de Medici, soția acestuia, înconjurat de două grădini ornamentale deosebite, una creată de favorită, cealaltă de regină, despre Chenonceau se spune că ar fi cel mai frumos castel de pe Valea Loarei. Tind și eu să cred că așa este.

Și dacă tot a venit vorba de grădini, arta amenajării lor atinge excelența pe malurile bătrânului fluviu la Villandry. Nici un castel de pe Valea Loarei nu are asemenea grădini: colorate în orice anotimp, elegante și rafinate, aranjate până la cel mai mic detaliu, geometric, tematic, cu stil și pasiune. Separat de canale de apă, alei pietruite, arcade de viţă de vie, tufe de trandafiri, sau arbuști pitici, presărat cu fântâni arteziene și mărginit de o pădure de cedri, parcul de la Villandry te va surprinde negreșit.

Un alt orășel încântător scăldat de apele Loarei este Amboise. Respirând un aer cu precădere boem, liniștit, plin de istorie, de artă și de eleganță franceză, Amboise m-a fascinat de la primul pas pe care l-am făcut pe străduțele lui. În centru, pe un deal, se ridică castelul Amboise, atârnat deasupra orașului. Odată pătruns în curtea acestuia, nu știi în ce parte să privești mai întâi: spre edificiul care se înalță falnic în fața ochilor tăi, spre turnurile de apărare din colțuri, spre superbele grădini mediteraneene… Însă eu cred că tot farmecul castelului Amboise este dat de panorama deosebită ce ți-o oferă terasa, o perspectivă impresionantă asupra Loarei și asupra întregului oraș.

Lângă Amboise se află Tours, “capitala Văii Loarei”. Orășel mic de câmpie, cu multe clădiri joase și zone verzi, așezat între două râuri necanalizate, cu maluri sălbatice, Loara și Cher, cu un centru istoric armonios, cu oameni calmi și liniștiți, cu miros de lemn ars iarna pe străzi și multe restaurante tradiționale, Tours este pentru mine genul de oraș în care mi-am dorit toată viața să locuiesc.

Un pic mai la vale de Tours, se găsește micuțul Chinon, cu unul dintre cele mai șarmante și bine conservate centre medievale de pe Valea Loarei. Așezat pe malul râului Vienne, un alt afluent al Loarei, Chinon este dominat de secole de Fortăreața Roială cu același nume. Vechi, cu o moștenire istorică impresionantă, cu străzi bine întreținute și o zonă pietonală vastă, Chinon este un loc perfect pentru plimbare.

Continuând și mai la vale, ajungem la Candes-Saint-Martin și Montsoreau, două sate remarcabile, aflate și ele pe lista celor mai frumoase din Franța. La Candes, dacă o iei la pas pe aleile pavate ale satului, făcându-ți loc printre căsuțele taditionale, vei ajunge în vârful dealului, de unde poți admira una dintre cele mai frumoase priveliști din regiune, confuența dintre Loara și Vienne. La Montsoreau îți vă lua ochii castelul, care probabil i-a luat ochii și lui Alexandre Dumas, inspirându-l să scrie celebrul sau roman “Doamna de Monsoreau”.

În aval de Montsoreau, se află Saumur, oraș descris atât de frumos de Balzac în romanul sau Eugénie Grandet. La Saumur, înainte de a avea șansa să descoperi orașul, de cum ai ajuns și-ai traversat Loara, vei fi copleșit de castel. Castelul Saumur stă cocoțat pe un deal, oglindindu-și de secole turnurile fioroase, în apele fluviului.

Și ar mai fi multe de descoperit… Să cuprinzi în câteva cuvinte tot ce are această zonă de oferit, e imposibil, la fel cum este imposibil probabil pentru un turist, care are la dispoziție câteva zile, să viziteze tot. Sunt multe, prea multe locuri frumoase și cu siguranță din acest motiv, Valea Loarei, mai precis porțiunea de aproximativ 280 km dintre Sully-sur-Loire și Chalonnes-sur-Loire a fost înscrisă, în noiembrie 2000, pe lista patrimoniul mondial UNESCO. Loc de sejur al regilor Franței, Valea Loarei amestecă armonios un patrimoniu arhitectural plin de istorie, o bogăție culturală deosebită și un peisaj natural excepțional, cu pasiunea și sârguința oamenilor, care știut și au reușit să le conserve, sa le ingrijeasca si le pună în valoare, astfel ca milioane de turiști anual să se minuneze în fața lor”.

Credeţi că s-ar mai putea adăuga ceva care să ne facă sa vizităm aceste locuri minunate?…Pe mine m-au fermecat!