Pasiunea mea, fotografia – workshop de fotografie la #ATRADoftana
Aşa se intitula prima mea cărticică de fotografii care mi-a picat în mână: Pasiunea mea, fotografia. Pe atunci, eram fotografiată de parinţii mei cu Smena, un aparat de fotografie rusesc ce era foarte bun la vremea aceea, chiar dacă pozele erau alb-negru.
A învăţa să faci fotografii cu aparate care nu aveau display era o provocare. Nu îţi permiteai retuşuri. Umpleam un filmuleţ şi abia aşteptam să merg la fotograful din colţul străzii să scot pozele. Surprinzător, aproape toate erau “bune”. Aveam ochiul format 🙂 .
Cu anii, realizam cam 500 de fotografii pe an din concedii şi eram considerată de prieteni exagerată, umplând albume.
Astăzi, 500 de fotografii fac doar într-o zi de vacanţă….Cred că am strâns peste 30.000 de fotografii în ultimii 5 ani, de când am cumpărat primul aparat foto digital.
De ceva vreme chiar mi-am propus să le printez pe cele mai reusite făcute cu familia mea. Şi mi-am mai propus ceva: să urmez un curs de fotografie.
Anul trecut am curtat un astfel de curs, dar nu am apucat să îl urmez datorită programului încărcat. Acum cateva zile, mi s-a ivit insă ocazia de a participa la un workshop de fotografie dedicat bloggerilor de travel, ce se va desfăşura în perioada 29-31 mai 2013 la pensiunea ATRA din Valea Doftanei, un eveniment organizat de Eventur, companie ce a organizat si Social Media and Mobile Strategies for Travel Industry Conference, unde am participat şi în calitate de blogger susţinător al evenimentului.
Cum sa nu particip la un astfel de workshop, în care voi avea ocazia sa învăţ câte ceva din secretele unei fotografii de calatorie reuşite?
Mai mult decât atât, ocazia de a fi găzduiţi de o pensiune exclusivistă, precum ATRA, care a fost desemnată “Pensiunea Anului” la Hotel Tourism & Leisure Investment Conference 2013, cel mai important eveniment din industria hoteliera si ospitalitatii din România, nu face decât să fie şi mai interesant, pensiunea având o arhitectură deosebită din metal şi sticlă, îmbinandu-se surprinzător cu natura înconjurătoare.
În Valea Doftanei, am fost ultima oară in 2007, tot la o pensiune. Îmi doream altceva decât aglomerata Vale a Prahovei. Atunci am descoperit Barajul si Lacul de Acumulare Paltinu. Pensiunea ATRA se afla chiar pe malul lacului, ceea ce promite câteva zile de relaxare excelente admirând şi fotografiind natura care a fost atât de generoasă cu această zonă.
Vă voi povesti pas cu pas amănunte şi voi posta câteva fotografii de la acest workshop pe Facebook şi Twitter şi sper sa revin cu mai multe fotografii superbe pe care să le admiraţi.
#ATRADoftana este un eveniment organizat de Eventur, in parteneriat cu pensiunea ATRA Doftana si Sony Romania.
2 Responses
[…] vă povesteam în articolul meu privitor la fotografie, am fost foarte încântată să particip la workshopul de fotografie care urma să se desfășoare în perioada 29-31 mai la pensiunea Atra din Valea Doftanei, o zonă […]
[…] Pasiunea mea, fotografia – workshop de fotografie la #ATRADoftana […]