Parcul Titan în haine de toamnă și nepăsare

Într-una din zilele trecute am făcut o plimbare prin parcul Titan, un parc care îmi trezește multe amintiri…Tocmai de aceea, ori de câte ori ajung în zonă, mă plimb puțin pe aleile sale rememorând clipe dragi mie.

Parcul Titan (1)

În ultima vreme am trecut mai rar și de câte ori îl vedeam din stradă mă întrebam ce se întâmplă de a ajuns atât de neamenajat. Vorbesc aici de intrarea dinspre Nicolae Grigorescu, care arată jalnic pentru un parc în interiorul capitalei.

Parcul Titan

Chiar de la intrare ne întâmpină un panou uriaș în care se menționează că este proprietate privată și că terenul a fost retrocedat în 2005, cel puțin așa se explică de ce nu au mai făcut nimic edilii sectorului 3. Zona este deplorabilă până spre aleea ce înconjoară lacul, unde parcul este amenajat.

Parcul Titan (27)

Ai senzația că ești în codru și chiar ți se face teamă să o iei pe aleile stricate de vreme printre copaci, mai ales în orele dimineții, când sunt puțini oameni care se încumetă să îl străbată, deși o plimbare până la magazinul Titan și, implicit, până la stația de metrou cu același nume ar fi fost binevenită, evitând astfel zgomotoul circulației pe una dintre cele mai aglomerate artere. Șansa de a te întâlni cu vagabonzi și maidanezi este însă destul de mare, așa că mai bine te lipsești.

Parcul Titan (7)

Acest fapt mi-a stârnit curiozitatea și am vrut să aflu cât din cele 85 de hectare cu tot cu lac au fost retrocedate de către Primăria Capitalei. Astfel, hotărârea cu pricina ne anunță că s-au dat nu mai puțin de 12 hectare, inclusiv o parte din terenul aferent bisericii din lemn construită în stil maramureșean în 1996.

Parcul Titan (6)

Nu am nimic cu cei care își capătă înapoi terenurile, dar să le capeți și să nu faci nimic cu ele mi se pare strigător la cer. Le donezi, le vinzi, le amenajezi, le faci ceva, mai ales când este vorba de astfel de obiective și în mijlocul unei capitale!

Parcul Titan (4)Parcul Titan (8)

Au fost scandaluri, s-au făcut proteste, rezultatul este același: 12 hectare de parc abandonat în mizerie.

Parcul Titan (26)

Până când se va rezolva într-un fel, ne vom plimba doar pe partea amenajată, unde se află multe locuri de joacă, chiar și o tiroliana, pistă pentru bicicliști și alei frumoase ce înconjoară lacul în care înoată jucăușe câteva rațe…

Parcul Titan (10)Parcul Titan (15)

Parcul mai este cunoscut sub denumirea de Parcul IOR și Parcul Alexandru Ioan Cuza și înconjoară lacul Titan, care împarte practic parcul în două. Cinci insule se află în custodia parcului, una dintre ele fiind Insula Trandafirilor, iar intrarea în parc se poate face și dinspre Baba Novac, Câmpia Libertății, Camil Ressu și Constantin Brâncuși.

Parcul Titan (3)Parcul Titan (5)Parcul Titan (12)Parcul Titan (16)Parcul Titan (21) Parcul Titan (19) Parcul Titan (20)Parcul Titan (23)Parcul Titan (25)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

5 Responses

  1. Sa inteleg ca Parcul Titan …..are ”haine” rupte?:))
    Glumeam,desigur! E trist sa aud astfel de lucruri cat mai des, despre locurile din tara noastra…

  2. Nici noi nu ne-am mai plimbat de multă vreme prin parcul I.O.R. dar chiar cu bucata de teren neamenajată parcul arată foarte frumos în haine de toamnă.

    • Monica says:

      Asa este, parcul este frumos oricum, dar intrarea dinspre Grigorescu te izbeste oarecum, ai senzatia ca asa este tot parcul, o padure virgina…
      Eu il stiu de cand era frumos si in aceasta zona. Ma plimbam cu fetita pe aleile oarecum parasite acum, pentru ca in aceasta parte lumea evita sa se mai plimbe.

  3. Larisa says:

    Imi pare rau sa citesc astfel de lucruri… E trist si e pacat ca asemenea parcuri, mari, din centru Bucurestiului, arata atat de neingrijit, cand ar putea fi altfel. Sunt o multime de interese la mijloc cu terenurile in capitala, din nefericire. Dar sa speram totusi ca intr-o zi lucrurile se vor schimba in bine :).
    Oricum culorile copacilor sunt splendide!

  4. Teodor says:

    Pe mine ma amuza putin pancarda, insa sa fiu sincer cred ca este in spirit de gluma ca doar nu o fi a unui singur om tot parcul, desi probabil a vrut sa spuna ca legea a fost aprobata de el.
    Sunt curios cine va da jos primu aceea pancarda:D

    Parcul e superb, cand voi ajunge la Bucuresti sper sa il pot vizita chiar daca acuma nu e tocmai o varianta calduroasa.

Leave a Reply to Teodor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture