O incursiune prin marile orașe ale României cu Fundația Calea Victoriei

La Fundația Calea Victoriei, avem toate motivele pentru a sărbători intrarea în noul an. Și pentru că e vremea rezoluțiilor și a listelor cu ceea ce ne propunem să realizăm în 2019, una dintre sugestiile mele este să urmați măcar unul dintre cursurile interesante ale Fundației și vă spun și de ce: descoperiți idei noi de afaceri sau un nou hobby, aprofundați cunoștințele care vă interesează, vă vin idei de călătorie ori vă dezvoltați anumite abilități sau pur și simplu vă ajută să evoluați personal.

Ce vă pot spune este că acest an m-a prins mai curioasă, cu mai multă încredere în mine și dornică de provocări noi. La cursurile oferite de Fundație vom avea parte chiar de distracție și discuții electrizante despre secretele Universului la Atelierul de Astronomie, de exemplu, sfaturi și metode de perfecționare la Atelierul de leadership, o doză de curaj la Atelierul de vorbire în public și terapie pentru suflet la cursul Poveștile ca metafore ale dezvoltării de sine.

Ca o călătoare pătimașă ce sunt, mie îmi face cu ochiul Atelierul Marile orașe ale României și clădirile lor emblematice. care începe pe 11 februarie 2019. Cluj, Timișoara și Iași sunt cele mai mari orașe ale României, după București. Iașiul a fost cândva capitală culturală a țării, Timișoara, orașul Revoluției Române, a fost primul oraș cu iluminat electric stradal din Europa, iar Clujul a fost și rămâne un centru universitar puternic. În toate aceste orașe există clădiri de patrimoniu fabuloase, cu povești care merită cunoscute. Fie că este vorba de teatre, catedrale sau palate administrative, toate oferă orașelor o eleganță aparte, iar eu sincer vă spun că nu am apucat să vizitez Timișoara sau Cluj!

Pe lângă aceste orașe mari, România are și alte orașe importante, cu un patrimoniu cultural impresionant: Oradea – orașul Art Nouveau, Brașovul – un oraș în care veți descoperi vechi bastioane, dar și prima Scoală Romanească care pe mine m-a impresionat ori Sibiul, care va deveni Regiune Gastronomică Europeană în acest an. De menționat că doar opt regiuni din Europa au avut până acum privilegiul să primească aceasta distincție, printre care se află Catalonia și Lombardia.

Un astfel de atelier ne face poftă de vacanțe, poate chiar de un circuit prin România, în care să descoperim ce au aceste orașe de oferit.

În același timp, aproape în fiecare weekend, Fundația Calea Victoriei ne invită la plimbări prin București, pentru a-l descoperi așa cum merită.

Amănunte despre atelierele, cursurile și evenimentele interesante oferite, găsiți pe site-ul oficial al Fundației Calea Victoriei.

povestidecalatorie

Blog de travel si evenimente din industria de turism.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture