Muzeul Sportului – o radiografie a sportului românesc

Unul dintre muzeele inedite ce pot fi vizitate în Bucureşti este şi Muzeul Sportului, de existenţa căruia ştiam graţie amplasamentului actual din clădirea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pe lângă care mulţi dintre noi trecem foarte des, fiind în apropiere de Arcul de Triumf.

Am trecut de prea multe ori pe lângă el ca să nu îl şi vizitez într-o zi, un muzeu înfiinţat iniţial în anul 1970, amplasat, însă, în spaţiul rezervat tribunei oficiale a fostului Stadion „23 August” din capitală, dezafectat în 1981, reamplasat în clădirea Muzeului Naţional de Istorie în 1994 şi relocat în 2011 în noul sediu al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Muzeul Sportului deţine un adevărat patrimoniu de obiecte ce atestă vechimea şi amploarea mişcării sportive din România. Acestea sunt expuse pe două etaje, misiunea muzeului fiind aceea de a ne prezenta istoria, performanţele şi sportivii care au dus mai departe numele României, prin ceea ce au realizat de-a lungul anilor, în special la olimpiade.

România la Jocurile Olimpice

La primul nivel, dominat de portretul Nadiei Comăneci, realizat de Edward Materson, putem admira exponate care marchează cronologic diferite momente şi personalităţi ale sportului, iar la nivelul al doilea, unde suntem întâmpinaţi de deviza Jocurilor Olimpice: «Citius, altius, fortius» („Mai repede, mai înalt, mai puternic”), este deschisă expoziţia “România Olimpică – 100”, unde putem vedea reprezentate momente importante de la jocurile olimpice, de la cele antice până la cele care au marcat olimpismul modern, mondial şi românesc.

Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică, nu putea lipsi din palmaresul muzeului, dominând cu ţinută ei în evoluţie la barnă, întreg muzeul. „Zeiţa de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat un 10 absolut, câştigătoare a cinci medalii olimpice de aur este şi primul sportiv român inclus în memorialul Internaţional Gymnastics Hall of Fame, din care mai fac parte Simona Amânar, Daniela Silivaş, Ecaterina Szabó şi Teodora Ungureanu, retrăgându-se din activitatea competiţională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova.

Jocurile Olimpice antice au fost atestate documentar pentru prima dată în anul 776 i.Hr. în Grecia, la Olympia, desfăşurându-se până în anul 393 (interzise de împăratul român Flavius Teodosiu I), iar în 1896 s-au reluat la Atena, după 1.500 de ani de întrerupere, datorită pedagogului şi istoricului francez Pierre de Coubertin, care a şi fost al doilea preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic în perioada 1896 – 1916 şi 1919 – 1925, devenind, astfel, părintele Jocurilor Olimpice moderne.

La vremea aceea, în spiritul tradiţiei antice greceşti, femeile nu aveau voie să ia parte la aceste întreceri olimpice, însă Stamata Revithi a alergat la maratonul de 40 de kilometri, a doua zi după ce sportivii bărbaţi şi-au completat cursa oficială. După această primă ediţie a Jocurilor Olimpice moderne, istoria ne-a demonstrat că şi femeile sunt foarte bune sportive.

Fanii sportului pot să vadă liste cu medaliaţii olimpici români la ediţiile J.O. la care a participat România (cum ar fi la gimnastică, tenis, scrimă, kaiac canoe), medalii, diplome, echipamente sportive, dar şi obiecte ce au aparţinut atleţilor noştri, documente sportive, diferite însemne, precum ecusoane, insigne, legitimaţii, banderole, dar şi fotografii şi ziare vechi cu articole dedicate performanţelor sportive de la manifestările internaţionale.

Printre obiectele expuse am reţinut medalia obţinută de Aurel Vernescy la Kaiac – Canoe la Tokyo, în 1964, în vitrina destinată Jocurilor Olimpice de la Tokio fiind şi insigna oficială şi am văzut şi insigne de la J.O. de la Montreal din 1976 şi Moscova din 1980, împreună cu medalii de participare. De asemenea, am admirat colanul olimpic de argint, o înalta distincţie a C.I.O., dar şi un arzător care a făcut parte din Torţa J.O. de la Londra din 2012, însă, putem vedea şi Torţa Olimpică de la J.O. de la Moscova din 1980 şi Torţa Olimpică folosită la Festivalul Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E. de iarnă), la Braşov în 2013.

La Jocurile Olimpice, pentru locul 1 se acordă o medalie de argint aurită, pentru locul 2 se acordă o medalie de argint şi pentru locul 3 se acordă o medalie de bronz şi, evident, diplome. Interesant că medaliile sunt gravate pe faţă cu un episod din sportul pentru care se acordă, iar pe cealaltă cu emblema J.O. şi anul participării. Premiile şi recompensele Olimpice sunt puse la dispoziţie de către Comitetul de organizare a J.O.

Sunt piese valoroase şi chiar mă întrebam cum s-au despărţit de ele sportivii care le-au primit şi pe care încă îi admirăm. De exemplu, o spadă ce a aparţinut lui Mihai Covaliu, cu care a câştigat un aur olimpic.

Sper ca în timp să regăsim mărturii de la toate sporturile incluse în competiţiile Jocurilor Olimpice de Vara şi de Iarnă, care nu sunt deloc puţine.

În timp, colecţia muzeală poate fi completată, deoarece spaţiul destinat muzeului este destul de generos şi poate cuprinde mult mai multe exponate. Ar putea fi gândit şi ca un spaţiu dinamic, aşa cum este sportul, însă este un început de bun augur.

Cred că o vizită la Muzeul Sportului ne poate oferi o radiografie a sportului românesc, reliefând importanţa acestuia în istoria României şi în lume.

De reţinut:

• Adresa: Bulevardul Mărăşti, nr. 20A, Sector 1, Bucureşti (în imediata apropiere a Bisericii Caşin şi a Arcului de Triumf)
• Site oficial: muzeul.sportului@mts.ro
• Program: Miercuri – Duminică: 9:00 – 17:00