La pas prin Budapesta (1), mini ghid de călătorie
Budapesta, binemeritat supranumită «perla Dunării» nu este un oraș pe care să îl vizitezi în nici două zile, cum am făcut-o noi. Dar chiar și două zile sunt suficiente ca să te prindă, să te perpelească, să te îndrăgostești de el ca un nebun, să vrei să nu mai pleci, să te gândești mereu cum să revii.
Ne-a ieșit în cale în drum spre Viena, ne-a răscolit, ne-a ademenit, ne-a lăsat înfometați de frumos și oricâte minunății am văzut în capitala austriacă sau cehească, deși ne-am mai domolit puțin la minunată Elbă a Dresdei, gândul meu fugea aici, simțind că o să o revăd pe îndelete, gândindu-mă la Coelho care spunea că atunci “când vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinței tale”!
Ajunși în Budapesta la o oră rezonabilă ce ne permitea câteva ore în care să facem cunoștință cu acest oraș frumos, după ce ne-am cazat, am purces spre vizitarea acesteia, deși se anunța o seară ploioasă.
Astfel, am pornit pe strada Hegyalya, din dreptul hotelului nostru și ne-am îndreptat spre Podul Elisabeta cu gândul de a traversa Dunărea.
Prima zi în Budapesta
Atracții turistice în Budapesta: Dealul Gellert, Podul Elisabeta, Biserica Parohială
Strada Hegyalya se arcuiește pe lângă dealul Gellert, un munte de rocă înalt de 140 de metri ce se înaltă maiestuos în Buda și care oferă o panoramă deosebită asupra orașului. Numele acestui deal provine de la episcopul Gellert care a ajuns în Ungaria pentru a-i susține pe unguri, din acest motiv păgânii l-au pus într-un butoi și l-au aruncat în Dunăre. Statuia acestuia ținând în mână dreaptă o cruce și în cea stânga biblia se înaltă pe partea dinspre nord a dealului.
Lăsând în urmă dealul Gellert, care este mult mai înalt și abrupt decât cel pe care este construit Palatul Regal, am traversat Podul Elisabeta, unul dintre cele nouă poduri ale orașului, numit așa după numele celebrei regine Sisi, iubită atât de unguri, cât și de austrieci, pod ce a fost reconstruit în 1964 după ce podul inițial dat în folosință în 1903 fusese distrus de către armată germană în timpul celui de-al doilea război mondial și care la vremea respectivă fusese considerat cel mai lung pod suspendat din lume.
Am admirat cu nesaț Dunărea un pic agitată din cauza furtunii ce urmă să vina și clădirile minunate ce se înșiruiau de-a lungul acesteia, neștiind exact unde anume urmă să mergem și frustrați oarecum de faptul că era imposibil să le cuprindem pe toate în câteva ore. Și aici îmi aduc aminte de un citat al unui scriitor pe care l-am auzit într-un film (citez din memorie): «nu ajung întotdeauna acolo unde vreau să fiu, dar mereu ajung acolo unde trebuie!» .
Prin urmare, la capătul podului ne «aștepta» cuminte cea mai veche biserică a Pestei, care a fost construită pe ruinele unei fortărețe romane, Biserică Parohială, ce poartă hramul Sf. Fecioare Maria. În piațeta din fața bisericii se află și Bancă Națională a Budapestei.
Biserica a fost construită inițial în secolul al XII-lea în stilul artei romane și gotice, devenind moschee în secolul al 17-lea, reconstruită mai apoi în stil baroc după incendiul din 1723.
Am remarcat aici arcadele cu ornamentație multicoloră sprijinite pe coloanele din marmură și altarul gotic, precum și imaginea cristică ce se înalță deasupra globului pământesc.
Ce mâncăm în Budapesta? Gulaș unguresc!
Trecând mai apoi prin dreaptă bisericii, pe Szabad Sajto, după ce am schimbat 50 de euro pentru 26000 de HUF (sunt cam trei case de schimb valutar aici), ne-am oprit la primul restaurant întâlnit în cale, urmând să luăm prima masă din ziua sosirii noastre în Budapesta.
Aici am fost încântați de oferta meniului zilei care ne promitea o supă gulaș și o mâncare de pui cu gălușcuțe ungurești la numai 1250 de HUF/persoană. Mâncarea gătită aici nu a fost foarte grozavă (noi eram însă lihniți), nici restaurantul nu arată prea bine, iar ospătarul a încercat să ne păcălească ademenindu-ne la prețul de 600 de HUF berea, ca mai apoi să ne pună 1200 de HUF pe nota de plată, care în final se ridicase la 5000 de HUF, deși noi estimasem cca 3000 de HUF.
După ce am făcut scandal și am plătit nota ce includea masă, berea la jumătate de preț, 600 de HUF pentru pâine, dar și 400 de HUF bacșișul obligatoriu al chelnerului, am plecat mai departe cu un gust amar pentru prima noastră interacțiune cu pulsul orașului, deși nu se datora de la gulașul unguresc…
Shopping în Budapesta
Strada Kossuth pe care am continuat drumul este una comercială, plină de restaurante și terase, dar și de magazine care vindeau multe la jumătate de preț și de bazaruri de unde poți cumpăra orice, mai ales obiecte tradiționale, dar să nu uităm și de legăturile uriașe de ardei iuți, deja un simbol al Ungariei.
Am probat niște pantofi superbi din piele, destul de ieftini, dar nu prea comozi, aș fi zăbovit mai mult în aria cumpărăturilor, dar nu pentru asta venisem aici, astfel încât am lăsat această plăcere divină a femeii, care reprezintă totodată și un adevărat tratament terapeutic, pentru următoarea vizită a acestei capitale elegante.
Chiar dacă am ajuns la Hala Comercială Centrală, cea mai mare hală din Budapesta, o construcție realizată din cărămidă și piatră pe o suprafață de 10.000 de mp, era oricum prea târziu pentru o sesiune de cumpărături, măcar pentru palincă de piersici, deoarece închiseseră la ora șapte. Alături se afla și Universitatea Corvin.
Cumpărături mai aparte puteți face pe bulevardul Andrassy, înțesat de cafenele și magazine de lux (Gucci, Roberto Cavalli).
Atracții turistice în Budapesta: Podul Libertății, Statuia Libertății, Citadela
Ora fiind târzie și amenințați de ploaie, ne-am întors îndreptându-ne spre Podul Libertății (inițial numit Podul Franz Iosef), care se aseamănă întrucâtva cu Podul cu Lanțuri, dar are o structură metalică, admirând tramvaiele vechi ce trec peste el.
Urma să mergem pe lângă versantul nord-estic al dealului Gellert și să admirăm de pe această parte Statuia Libertății de la Citadelă, înaltă de 14 m, ce reprezintă o siluetă feminină având o frunză de palmer în mâini, un simbol al capitalei ungurești, ce comemorează eliberarea țării de sub asuprirea nazistă.
Citadela, realizată de Habsburgi, numită în trecut Bastilia Budapestei este un simbol al suprimării revoluției din 1848. Era însă mult prea târziu să vizităm muzeul din Citadelă. Fortăreața reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale orașului și a fost de-alungul timpului nu numai închisoare, cât și adăpost pentru cei fără locuințe.
La capătul podului Libertății, vizavi de laterala dreaptă a hotelului Gellert am urcat până la intrarea în peșteră care se află sub deal și care se putea vizita contra sumei de 400 de HUF, însă noi nu am mai intrat, deși tânărul drăguț de la casa de bilete ne invitase, deoarece norii de ploaie urlau amenințător și mai aveam ceva cale până la hotelul nostru. Spun asta spre marele meu regret, că, deși îmi propusesem să revin a a două zi, am constatat că nu voi putea să acopăr și alte obiective turistice importante.
Am luat-o pe la poalele dealului Gellert, trecând pe lângă Biserica din peșteră ce se află pe sub deal, Budapesta fiind împânzită de o rețea de peșteri cu ape termale ce țâșnesc de sub dealurile acesteia, cea mai elegantă baie termală a Budapestei fiind Baia Gellert ce valorifică apele cu proprietăți curative ce izvorăsc din acest munte.
Mai mult am alergat spre hotel, dar nu ne-am putut abține să nu ne oprim și la Cascada de pe munte formată sub statuia episcopului Gellert, unde am stat suficient de mult cât să ajungem uzi leoarcă, dar plini de bucurie în suflet pentru ce ne oferise Budapesta în cele câteva ore de străbătut acest oraș minunat.
A doua zi am văzut Palatul Regal, bulevardul Andrassy, Basilica Sf. Ștefan, Opera Maghiară de Stat, Parlamentul, Muzeul Pantofi, Bastionul Pescarilor, Muzeul Marțipanului și Biserica Sf. Mathias din Cartierul Cetății, ziua culminând cu o croazieră pe Dunăre.
Și poate că multe au mai rămas de văzut, dar pașii noștri vor mai ajunge aici, pentru o altă incursiune în această capitală caree face cinste cu brio bătrânului nostru continent.
E superbă Budapesta! Și eu am stat numai câteva zile, vreo 3, dar am încercat să văd cât mai multe. Gulașul de acolo a fost cel mai bun mâncat de mine vreodată, iar hala mi-a plăcut mult și mie. În rest, plimbarea pe Dunăre, arhitectura din centru, muzeul transporturilor, priceperea ungurilor de a exploata turistic tot ce se poate și altele sunt atâtea argumente pentru a reveni acolo – sper – într-o zi. Am și eu câteva poze și povești pe blog. 😉
Wow!!foarte frumos!merită vizitată!