La ceas aniversar: 2 ani de blog

Azi se fac 2 ani de la primul meu articol pe propriul blog, peste 5 ani de scris impresii turistice în online și mulți ani la număr de când am cochetat prima data cu scrisul, fie că am scris și publicat poezii, fie că am scris articole în reviste, pe alte teme decât cele turistice.

Cum a fost 2014 pentru mine, față de 2013?…M-am gândit mult dacă să fac sau nu un bilanț al acestui an. Anul 2014 a fost un an amestecat, alambicat și plin de încercări și câteva eșecuri. Ceva a plutit în aer pentru mulți pe care îi cunosc și nu de bine. Și ca să nu se dezmintă, în ultima lună din an am mai avut un ghinion, dar nu despre asta o să discut aici, ci despre călătoriile pe care am reușit să le fac în acest an, nu multe, dar sper să recuperez în 2015!

Am început frumos și plin de speranțe, în ianuarie, când am vizitat Mănăstirea Drăgănescu, Mănăstirea Comana și Casa Comana, un loc despre care nu știam nimic, dar care m-a fermecat și pe mine și pe soțul meu. Aș fi vrut să revin, dar nu am reușit, însă sper să o fac în acest an.

Casa-Comana-141

Tot în ianuarie am ajuns la Veliko Tarnovo, un oraș pe care de multă vreme îmi doream să îl vizitez și am fost fericită. Chiar am vrut să petrec un revelion aici și sper să o duc pe fata mea cea mare la o prăjitură divină într-un loc care mi-a plăcut cel mai mult!

Veliko Tarnovo (166)

Ianuarie a marcat începutul colaborării mele cu Radio România Actualități, unde în fiecare sâmbătă prezint Propunerile de weekend ascultătorilor în emisiunea Ca pe Roate. Nu e un lucru ușor să scotocești după evenimente, să fii mereu cu urechile pâlnie în orice discuție sau oriunde mergi pentru a nu-ți scăpa ceva interesant care ar putea să ne facă un weekend mai frumos. Și nu e un lucru ușor să transmiți în direct din orice loc al țării sau din afara ei. Ai semnal, nu ai semnal la telefon, plouă, ninge, e zgomot, etc. Cu această ocazie mi-am dat seama cum este pentru un jurnalist să lucreze în radio și câtă muncă și cât efort se depun pentru ca anumite informații să ajungă la noi. E o muncă frumoasă, dar care nu ține cont de un orar de lucru obișnuit și care mănâncă multe seri și multe weekend-uri celor care au emisiuni atunci când noi ne relaxam acasă și îi ascultăm sau cine știe pe unde suntem. Cu această ocazie îl felicit pe Dan Creța, realizatorul emisiunii Ca pe Roate pentru orele minunate pe care ni le oferă în weekend, între orele 15.00-18.00.

În ianuarie am participat și la sărbătorirea a 10 ani a revistei Vacanțe la Țară, iar la vremea aceea nici nu îmi trecea prin cap că voi ajunge să colaborez cu această revistă, fapt care s-a împlinit din primăvara lui 2014, așa că va invit să vă abonați si să o urmăriți! Tot primăvara am terminat cursul de ghid național și în iunie am plecat în Italia iar, de data aceasta într-un stagiu de practică privind profesia de manager în activitatea de turism.

Verona (335)

A fost și un an plin de evenimente în turism, participând la ele atât ca blogger oficial, cât și la câteva infotripuri în țară și în străinătate, unul fiind în insula Rhodos, iar 2014 mi-a adus și două premii la Incoming Romania Travel Gala:

  • Premiul pentru promovarea României prin blogul www.povestidecalatorie.ro
  • Premiul cel mai bun blogger de travel pe destinația România

rodos1 (464)

Unele evenimente chiar mi-au rămas în suflet, cum ar fi Concertul sublim susținut de naistul Nicolae Voiculeț la Crucea Caraiman și Ziua Națională a Turismului Rural sărbătorită în Fundata, Bran, manifestare organizată de ANTREC. De altfel, toate evenimentele organizate de ANTREC România sunt frumoase și nu au cum să nu fie, pentru că ne insuflă dragostea pentru tradițiile și obiceiurile noastre.

Gala Incoming Romania Travel (52)

Crucea Caraiman (149)

Am reușit să revăd Delta Dunării și nu o dată ci de două ori… Un adevărat paradis, inclusiv toamna! Am ajuns și pe insula Inelul de Piatră (Atlantykron). Nu, nu e o destinație exotică, este la noi în România! Și în Ostrov și se pare că m-am îndrăgostit de Dunare€…Si am revenit în Vama Veche, unde am stat pentru prima dată peste noapte, chiar a fost o experiență!

Delta Dunarii 2 (222)

Atlantykron Capidava (202)

Mona Vama Veche profil

Am vizitat/văzut cetăți, castele, mănăstiri, sinagogi, temple, monumente, delte, insule, mări, chiar și un oraș dispărut din România! Țara mea a fost pe primul plan în 2014, motiv pentru care am și lansat toamna domeniul în engleză al blogului Povestidecalatorie.ro – http://en.povestidecalatorie.ro/, dorind să contribui la atragerea de turiști străini și pe la noi.  Am rămas, însă, cu muuuulte restanțe în povești și sunt tristă că nu am reușit să scriu mai mult, dar media de 20 de articole pe lună este, oricum, destul de solicitantă pentru un singur om (documentat, vizitat, pozat, scris, postat, promovat, administrat blog). Îmi doresc ca în 2015 să îmi implic mai mult familia în proiectele mele turistice, pentru că, în acest mod, putem fi împreună mai des. Am două fete superbe și vreau să îmi petrec un timp de calitate cu ele. Tocmai de aceea nu am putut să aloc mai mult timp blogului decât am făcut-o, familia fiind prioritară. Dacă nu am reușit să ajung la multe evenimente și în multe locuri este pentru ca fizic nu pot fi în mai multe părți în același timp!

Sunt fericită, însă, că am cunoscut oameni deosebiți și încă o dată mi se demonstrează faptul că în turism lucrurile sunt mai frumoase.

Nu știu ce îmi rezervă 2015, nu mi-am făcut planuri, încă. Singurul oraș pe care mi-am propus să îl văd este Londra, dar nu am stabilit nimic în acest sens. Și în Maramureș mai vreau să ajung, nu am mai fost din copilărie și să revăd Alba Iulia. Însă simt că 2015 va fi un an de moment, de last minute!

Mai doresc să public o carte cu poeziile scrise pe o perioadă de 10 ani, am zis că anul acesta trebuie să o fac! Și să mă implic mai mult în proiecte jurnalistice.

Cel mai mult mi-aș dori să am mai mult timp și am mai zis-o, aș vrea să mă pot clona…

Până atunci, rămân doar într-un singur exemplar și mă străduiesc să fac măcar câte puțin din fiecare! Va doresc un 2015 interesant și mai frumos că niciodată!

rodos1 (79)fundata (706)

elenite (127)elenite1 (346)elenite1 (13)
Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (749)Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (761)
Fatzada Istorica (11)Manastirea Sinaia (131)juni (39)juni (348)juni (619)
rural (718)Targu Jiu (79)rodos2 (472)Muscate si Castelul Bran 1 (531)Muscate si Castelul Bran 1 (113)Simpozion Skal (225)Simpozion Skal (11)
DSC_0004-1024x682
Forum Sanatate (3)

Romanian Travel Forum (55)
Congres International Culinar (132)
Fasangii de la Cetea
Gala Prestige (366)
fundata (634)
Cluster tineret (69)
Crucea Caraiman (286)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

14 Responses

  1. La mulţi ani!
    Ioana

  2. Andreea says:

    La multi ani ! A fost intr-adevar un 2014 foarte plin!:) …

    2015-le sa fie plin de bucurii mari si mici, si multa, multa sanatate!!

  3. Monica, felicitari. Iti citesc cu drag articolele. Succes in toate proiectele!!!!!

  4. geta says:

    Mulți ani înainte de blog, să ai parte de călătorii interesante și povești frumoase!

  5. Vasilica says:

    Felicitari, Monica!! De cate ori doresc sa obtin informatii despre destinatiile, evenimentele si turismul din Romania apelez la blogul tau pentru ca ofera o informatie foarte completa. Iti doresc cat mai multe experiente frumoase in 2015!! La multi ani!!

  6. larisa says:

    Felicitari, la cat mai multe articole fruoase!

  7. La multi ani!
    Esti foarte harnicuta,Monica!Ai muncit mult si anul acesta. Esti de admirat cata energie ai!Iti doresc ca si anul acesta sa ne incanti cu povestile tale frumoase atat pe blog, cat si la Radio, la emisiunea Ca pe Roate!
    Peste 2 saptamani si blogul meu va implini tot 2 ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture