Festivalul Strada Armenească prinde iar viață!
Strada Armenească prinde din nou viață în perioada 3-5 august 2018 pentru a V-a ediție a Festivalului Strada Armenească!
Sub deviza #hay5 în acest an, Festivalul Strada Armenească ne oferă din nou o experiență unică în București. Prima ediție a Festivalului comunității armene din România a avut loc în anul 2013. In cadrul acestuia se desfășoară diverse manifestări culturale și de stradă. Timp de 3 zile vom avea ocazia de a petrece în stil armenesc, Astfel, ne vom putea bucura de numeroase activități, concerte și dansuri, renumitul bazar precum și de și mai faimosul khorovatz (grătar)!
Bazarul va cuprinde tot felul de bunătăți pentru toate gusturile. De la food trucks cu tot soiul de delicatese la bijuterii pentru doamne, haine și porturi tradiționale, picturi pe sticlă și obiecte de ceramică. Vom avea parte și de tradiționalul atelier de caligrafie, unde vom afla mai multe despre unicitatea alfabetului armean și vedea de ce este o sursă de inspirație pentru lucrări de artă.
Pe scena Festivalului Strada Armenească vor urca artisti precum Mihai Mărgineanu, Irina Rimes, Corina Chiriac, Capriel & Garbis Dedeian, Relu & The Zuralia Orchestra, Grupul Iza și alții. Nu vor lipsi nici dansurile, unde avem nume precum Grupul Iza, Ansamblul Vartavar & Hayakaghak, Ansamblul Asteria & Kymata, Ansamblul L’Allodola și mulți alții.
Programul festivalului include trei expoziții, menite să evidențieze prezența și spiritul armean în România, tururi ghidate prin cartierul Armenesc, Catedrala Armeană și Muzeul Dudian, un treasure hunt în zona festivalului pentru a afla mai multe despre toate etniile prezente la eveniment, un escape room prin care vom descoperi povestea ascunsă a școlii armene din București, ateliere de dansuri, strada de carte și evident, deja faimoasa bătaie cu apă, sărbătoare intitulată Vartavar la armeni!
În Bucureștiul de altădată, în jurul Catedralei Armenești se întindea Mahalaua Armenească. Festivalul stradal ce întinde pe trei zile dorește să reînvie un pic din trecutul fostei mahalale armenești pline de prăvălii, ateliere și cârciumioare cu parfum de odinioară. Catedrala Armenească poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și a fost construită în perioada 1911-1915 în stil armenesc, de către același arhitect care a ridicat și Cercul Militar. Deasupra altarului deschis, specific bisericilor armene, se află crucea armenească, care simbolizează copacul vieții veșnice. În această biserică s-au auzit pentru prima dată clopotele care au vestit Revoluția din decembrie 1989.
În Muzeul Dudian) se regăsește și o hartă a bisericilor armenilor din România și din vecini, dar și blazoane ale nobilimii armenești transilvănene, obiecte bisericești, precum o cristelniță, paftale, perdele de altar orientale și occidentale, cruci, tablouri, sigilii și ștampile armenești, evanghelii, precum și prima biblie tipărită în armenește.
La Festivalul Strada Armenească se alătură și comunitățile evreiești, romă și grecească și, anul acesta, comunitatea italienilor, care ne-a pregătit momente deosebite la scenă. Anul acesta, soprana Armine Khachatryan va susține un concert de muzică religioasă în Catedrala Armeană, care include și melodii ale maestrului Komitas.
În zona restaurantului, vom fi ispitiți cu preparate cu tradiție pentru armeni. Paul Agopian va fi prezent pentru a ne povesti mai multe despre preparatele armenești și influențele orientale în preparatele caucaziene.
Copiii au prilejul de a participa la diferite ateliere, spectacole și activități, care cuprind inclusiv piese de teatru. Compania RAMPA este pregătită să ofere și copiilor mai mari sau foarte mari spectacole memorabile la scenă, în a doua parte a zilei.
Programul complet, atât la scenă cât și la festival va fi vizibil încă de la intrarea pe Strada Armenească și va fi pus la dispoziția tuturor participanților, iar accesul este gratuit!
Prin urmare, suntem invitați cu drag să ne bucurăm de aceste zile în care spiritul armenesc cuprinde inima Bucureștiului!
Parteneri principali: Departamentul pentru Relații Interetnice, Primăria Sectorului 2, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România. Parteneri strategici: Uniunea Elenă din România, Partida Romilor Pro-Europa, Federația Comunităților Evreiești din România, Asociația Italienilor din România RO.AS.IT.. Parteneri organizatorici: Asociația Edutainment, Premier Catering and Events, Asociația Cultour, URSUS, BCR. Parteneri: Atelierul de Creație, La Armeni, Editura Ararat. Parteneri media: Agerpres, Bucharest City App, Bucureștii vechi și noi, Povești de călătorie, Ziarul Ararat, EuropaFM, Atelierul de știri, PlayU, Gratuitor.
De reținut:
- Unde: Strada Armenească din București
- Când: Vineri, 3 august, 18:00-22:00, Sâmbătă, 4 august, 10:00-22:00, Duminică, 5 august, 10:00-22:00
- Organizatori: Uniunea Armenilor din România, Armenian Youth Organization