Belgrad, a patra capitală de pe Dunăre
Ușor, ușor intram în sezonul estival și începem să ne gândim și la destinațiile în care putem să ne petrecem o vacanță în străinătate. Sunt țări care încă au retrictii legate de COVID-19 în privința acceptării turiștilor, dar Serbia nu se numără printre ele, deoarece începând cu data de 22 mai 2020, în Serbia pot intra fară probleme toți turiștii străini.
Serbia este una dintre cele mai accesibile destinații din Europa, cu peisaje pitorești care încântă ochii și sufletul. Dacă vreți să vă planificați o vacanță în Serbia, Belgrad ar fi orașul pe care vi-l recomand să îl vizitați mai întăi. A patra capitala de pe Dunăre, după Viena, Bratislava și Budapesta, se află la numai 600 de km de București și este una dintre cele mai accesibile destinații pentru români.
Citeşte şi La pas prin Budapesta (2), mini ghid de călătorie
Un tur pietonal ar putea începe din Piața Republicii, cea mai frumoasa piață din capitala Serbiei. Aici se află Muzeul Național și Teatrul Național, iar statuia din bronz a printului Mihailo al III-lea ridicată în onoarea celui care a scapăt poporul sărb de sub dominația turcă, domină întreaga piață. Tot aici se află și Ceasul Mileniului, realizat modern din sticlă și oțel, care ne arată inclusiv condițiile meteo și care reprezintă un punct de reper pentru orice localnic sau turist.
Neapărat să vizitați Catedrala Sfânta Sava construită pe platoul Vracar, una dintre cele mai mari și frumoase biserici ortodoxe din lume. În această catedrală placată cu granit şi marmură albă, Sinan Paşa a ars moaştele Sfântului Sava, Arhiepiscopul Sârbilor, în 1595.
Ruinele fortăreței Kalemegdan, una dintre cele mai mari cetăți din istoria poporului sărb, care a fost inițial construită în antichitate de un trib celtic, le veți regăsi în orașul vechi, în parcul cu același nume. Dealtfel, orașul vechi vă va fermeca cu străzile pietruite și fațadele clădirilor de altădată, magazinele vintage, dar și cu restaurantele și cafenelele ispititoare.
Stari Dvor, vechiul Palat Regal, vă va uimi cu coloanele sale în stil bizantin, pereții zugrăviți în galben auriu și podeaua din lemn de mahon care amintesc de opulența de odinioară. Palatul Alb, construit în stil sarbo-bizantin, o alta clădire impresionată care se află aproape de centrul orașului, deține numeroase tablouri celebre pictate de Picasso, Rembrandt și Veronese și reprezintă un alt motiv pentru care merită să vă opriți câteva zile în Belgrad ca să descoperiți ce are de oferit. Muzeul Aviației, Muzeul Militar și Muzeul Nikola Tesla, ar fi alte obiective pe care să nu le treceți cu vederea.
O plimbare pe strada pietonală Skadarlija, zona boemă a capitalei Serbiei, deseori comparată cu cartierul Montmarte din Paris, ar fi binevenită pentru un popas de prânz sau o cină la unul dintre restaurantele care se află aici. Încercați mâncărurile tradiționale, care au puternice influențe turcești. Veți constata cu uimire, că preparatele din carne pot fi însoțite de caimac, pojghița de grăsime care apare deasupra laptelui fiert și care se poate consuma și întinsă pe pâine. Nu lipsește nici din șnițelul Karadjordje, gătit din carne de vită. Vă mai recomand plescavița, un fel de hamburger, dar și carnații sârbești și, evident, baclavaua la desert.
Belgrad, un oraș al culturii și contrastelor, o poarta intre Est și Vest, cu o viață de noapte extrem de bogată, vă va imprima o magie din care nu veți ieși prea curând…