Weekend prelungit în Gura Humorului. Cât de bine a fost!
Bucovină dragă, ne-am revăzut iar, într-un weekend ca niciunde în altă parte. Și nu pentru că ești teribil de frumoasă și nici pentru serviciile excelente oferite de gazdele noastre, ci datorită oamenilor care au făcut posibilă șederea noastră în acest ținut de poveste și care ne-au demonstrat faptul că, dacă faci totul cu pasiune și dragoste, nu are cum să iasă altfel decât minunat.
Am pornit spre Gura Humorului după escapada noastră de două zile prin Piatra Neamț în care am revăzut cu bucurie alti oameni dragi nouă, cât să ne încarcăm bateriile pentru trei zile palpitante în care am avut parte de numeroase activități.
Pot spune că niciodată nu am fost de părere că România este frumoasă, pur și simplu am fost convinsă! Prea multe locuri minunate am văzut… Gura Humorului, un oraș pe care îl cunoscusem cu mulți ani în urmă, l-am păstrat în memorie ca fiind un loc pitoresc, în care iți poți petrece câteva clipe de relaxare binevenite. Revenirea mea în aceasta stațiune turistică de interes național a fost fabuloasă. Orașul s-a schimbat foarte mult, iar ceea ce am văzut și am trăit cu ochii mei, nu fac decât să iți dorești să rămâi cât mai mult în aceste locuri, în inima caldă a bucovinenilor.
Gura Humorului se află la confluenţa Moldovei cu râul Humor, la o altitudine de 490 de metri, totul palpitând în jurul Mănăstirii Voroneţ, care a fost ctitorită de Ștefan cel Mare, una dintre puținele biserici cu frescă exterioară din România, ce se află în patrimonial UNESCO, pe care urma să o revedem, de data aceasta cu alti ochi, datorită maicii starețe Gabriela Platon care ne-a povestit cu atâta patos și căldură despre istoria ei.
Casa Humor ne-a fost gazdă, o pensiune de un bun gust desăvârșit, care include și o zona de SPA și în care te simți mai bine decât acasă, mai ales datorita Getei Ungureanu, care a pus mult suflet în tot ce a făcut aici. Apartamentul spațios și impecabil, mâncarea tradițională gustoasă, oamenii care știu cum să-și facă oaspeții să se simtă fară griji într-o vacanță și mai ales care te fac să zâmbești și să simți bucuria cu care te întâmpină pentru că le-ai trecut pragul, toate acestea au fost mai mult decât ne-am fi așteptat.
După o cină festivă, în care s-a servit tocăniță de hribi și multe alte bucate tradiționale, stropite cu afinată și vișinată, ne-am bucurat de răcoarea nopții care avea să treacă foarte repede în dorința noastră de a începe o nouă zi care să ne conducă către o adevărată aventură.
Chiar dacă s-a anunțat ploaie, eu nu mi-am făcut griji pentru că m-am născut sub semnul Soarelui și de câte ori pornesc la drum mă însoțesc zile însorite.
În dimineața următoare, după micul dejun, în care am băut o cafea excelentă și nu numai, am pornit spre Mănăstirea Voroneț, denumită și Capela Sixtină a estului European, valoros monument de arhitectură medievală de pe la 1448, a cărei construcție a durat trei luni și trei săptămâni, despre care vă voi povesti pe îndelete ulterior.
Întreaga zi am petrecut-o, ulterior, în Parcul Dendrologic Ariniș, un adevărat complex de agreement care se întinde pe o suprafață de 32 de hectare cu multiple posibilități de petrecere a timpului liber, pe care le-am încercat și noi.
În prima parte a zilei am traversat cu tiroliana Râul Moldova, nu o dată, ci de mai multe ori! Chiar dacă am ezitat la început, am fost încurajată de echipa de tineri care ne-a pus echipamentul, astfel încât teama mi-a dispărut.
Pentru a ajunge aici, am traversat întregul parc, în inima pădurii, unde am descoperit și Hanul Ariniș, în care urma să gustam dintr-o ciorbă de hribi ca la mama ei acasă, ce mi-a plăcut atât de mult, încât nu m-am putut abține să nu încerc doua porții! Evident, în detrimentul fripturilor și cârnaților care sfârâiau pe grătar și a altor bunătăți bucovinene, pe care doar le-am gustat, cât să îmi dau seama ce pierd…
Și ca să echilibram balanța cu ceva efort, după ce am admirat produsele de artizanat lucrate cu măiestrie artistică de meșteri populari bucovineni – ouă încondeiate, măști, vase de lut, ne-am îndreptat spre sala de popicărie pentru câteva partide de popice, în care, evident, am dărâmat prea puține, dar s-a compensat cu activitățile de tir și tras cu arcul, în care chiar am fost maestră!
Ai mei au jucat și tenis de masă, s-au aruncat în gol de pe turnul de cățărare, dar pentru mine era deja prea mult, am preferat să mă bucur de plimbarea relaxantă din Parcul Fântânii, unde ne așteptau cuminți caiacele pentru câteva ture de final de zi.
Și ce zi! Lungă cât o săptămână, care s-a sfârșit cu o seară de vis la Pensiunea Voroneț Blue din centrul stațiunii, o altă gazdă a periplului nostru bucovinean, cu bucate gustoase și muzică live la o petrecere câmpenească într-o casă veche de 120 de ani…
Și dacă doar am gustat din carnea afumată, brânzeturile apetisante, ardeii umpluți și varza strașnic aromată, desertul unic de mămăliguță îmbăiată cu smântână cu căpșuni, a fost cu adevărat provocator sau … căpșuna de pe tort!
Când credeam că le-am încercat pe toate, a doua zi am pornit spre partea superioară a pârtiei de ski Șoimul, urcând cu telescaunul pe un traseu de 1280 de metri.
Ce priveliște din Foișorul de Observare, turnul panoramic ce iți oferă o imagine de ansalmblu a Gurii Humorului și chiar de unde poți admira aproape jumătate din Bucovină! La ultimul nivel se află patru lunete pentru observarea peisajului și a ținuturilor înconjurătoare: munții Rarău, Giumalău, Ceahlău, Călimani, toată depresiunea spre Câmpulung Moldovenesc și chiar o priveliște faină spre Suceava.
Și ce loc minunat să guști din zacuscă, salata de vinete, iahnia de fasole, dulcețurile de nuci și cireșe amare ori de caise la brunch-ul servit la înălțime… Să mai pleci de acolo, să nu mai pleci…Și dacă pleci, să o faci pe jos, cum am purces noi, pe un traseu minunat prin pădure spre baza pârtiei care ne-a luat preț de o oră, în care am cântat ca în taberele de demult și ne-am amuzat ca în copilărie. Dealtfel, există două trasee amenajate pentru drumeții, de la baza pârtiei și până la turnul de observare, unde se poate admira și rezervația paleontological Piatra Pinului, dar și Piatra Șoimului, o formațiune muntoasă în mijlocul pădurii, unde legenda spune că în grota de acolo a existat prima chilie a pustnicului Daniil Sihastrul, sfetnic al domnitorului Ștefan cel Mare și egumen al Mănăstirii Voroneț.
Unii dintre noi, ne-am luat porția de energie pentru un traseu montan cu ATV-urile BUGGY cu Maverck Adventure până pe vârful Toaca unde se înalță o cruce înaltă de 14 metri.
Ulterior, o plimbare prin Parcul Piticilor cu căsuțele de hobiți era de neratat, o lume inspirată după creatorul poveștilor cu ,,Hobbits” și a ,,Stăpânului inelelor”, mai ales că se desfășura Festivalul din Cetatea Copilăriei, care a avut un program bogat ce a cuprins concursuri de înot, o paradă a costumelor medievale, ateliere interactive, spectacole cu foc, dar și recitaluri de muzică veche.
Cina de la Best Western Bucovina o reinterpretare a rețetelor tradiționale, cu spectacolul de muzică populară oferit de Dor de Bucovina, a fost doar o parte din seara celei de-a doua zile care avea să fie succedată de inaugurarea Fântânii Muzicale cu jeturi de până la 35 de metri înălțime din Parcul Ariniș, dar și de miniconcertul susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Botoșani, împreună cu soliștii Nicoleta Maier și grupul DIMMA care au cântat divin.
Spectacolul din Parcul de agrement Ariniș s-a încheiat cu cel mai frumos foc de artificii muzical pe care l-am văzut vreodată, cât să ne pregătească pentru o porție de dans și socializare la clubul Vente, unde au loc inclusiv concerte și alte evenimente.
Dacă aș reveni în Gura Humorului? Categoric da! Nu am cum să nu le mulțumesc celor care au organizat această escapadă la care am participat bloggeri, jurnaliști și influenceri sub sloganul “Explore the smiling city”: Casa Humor, Best Western Bucovina, La Conac în Bucovina și Pensiunea Voroneț Blue, dar și autorităților locale, care ne-au pus la dispoziție unul dintre autobuzele electrice care deservesc orașul și a celorlati oameni implicați care i-au ajutat și care au demonstrat că munca în echipa face roata să se învârtă mai repede și mai bine…
De reținut:
Localizare: Gura Humorului se află în județul Suceava, la o distanță de 448 km de București și 32 de km de Suceava, orașul fiind poziționat la limita estică a Obcinilor Bucovinei, în depresiunea Humorului.
Ce calatorie minunata ai documentat!
Multumesc!