Viscri – Cetatea şi Biserica fortificată
Spuneam în povestea mea cu satul Viscri că am reuşit să prindem o oră de vizitare a Bisericii Fortificate.
Am pătruns în curtea Cetății, destul de micuță, dar ale cărei ziduri adăpostesc Biserica evanghelică, urmând să încercam a ne orienta singuri, nefiind disponibil niciun ghid.
Broșuri cu Transilvania și bisericile fortificate erau puse spre vânzare la intrare, dar și poze din timpul ultimelor restaurări. Nu lipsesc fotografiile cu prințul Charles.
Pe locul actualei Biserici Fortificate s-a aflat o biserică de dimensiuni mai mici, ce a fost ridicată la începutul secolului al XII-lea. De-a lungul timpului, aceasta a fost îmbogățită cu turnuri de trei, respectiv patru etaje (1630 și 1648), dar și restaurată periodic, inclusiv cu bani obținuți din donații de la bisericile evanghelice de pe teritoriul Transilvaniei, așa cum se menționează în datele istorice ale cetății.
Biserica fortificată de la Viscri nu este o biserică de dimensiuni mari și nici nu are o valoare arhitectonică deosebită, dar dezvăluie modul de viață și tenacitatea locuitorilor acestui sătuc parcă uitat de lume, istorisindu-și povestea atunci când pătrunzi în el.
Pe podeaua bisericii, un covor roșu înflorat se oprește în fața altarului. Simplitatea satului se răsfrânge și aici unde numai Icoana viu colorată de la altar se ridică deasupra celorlalte decoruri cu picturi șterse de vreme. Să nu uit de bibliile roșii că focul care odihneau în spațiul destinat corului.
Am urcat într-unul din turnuri. De la înălțimea lui puteam vedea acoperișurile cetății și satul ascuns în pădurea verde. O liniște plăcută și moale ne îndeamnă la visare. Aici chiar locuiau oameni…Fără mijloace de transport, fără mall-uri, fără agitația urbană. Mă întrebam dacă aș putea trăi și eu așa… Urcăm în vârful turnului pe niște scări destul de vechi și șubrede.
În muzeul din incintă se află expuse unelte folosite în gospodărie de sași, piese de mobilier, cufere ale breslelor. În același timp, în încăperile muzeale găsim costume bărbătești și femeiești tradiționale. Un pat acoperit de o învelitoare brodată peste care odihneau șase perne m-au întors în timp aducându-mi aminte de camera bunicii mele…
Am ieșit goniți de doamna care avea grijă de cetate, ce se grăbea să ajungă la masă. Acolo se respectă ora de masă…
Întorcăndu-ne spre mașină nu am putut să nu ne oprim la o casă care ne îmbia cu un afiș pe care scria Cafe Arte, cu gândul să bem o cafea. Cât de inventivi pot fi oamenii și ce inedit pot promova și atrage turiștii, voi vorbi în ultima poveste despre Viscri….
Până atunci, va invit să vă delectați cu câteva fotografii!
Am si eu niste poze interesante din Viscri facute anul trecut intr-o calatorie cu motocicleta. Pot sa-ti si dau cateva daca vrei.
Despre Viscri nici nu se vorbea pana acum cativa ani si mi se pare ca e promovat putin cam artificial datorita proprietatii din zona a printului Charles. Este un sat in care traia o comunitate numeroasa de sași care in timp si-au parasit gospodariile si au plecat definitiv in Germania. Cele cateva case locuite sunt ocupate mai mult ilegal de familii de romani sau romi. Trist este ca acele case locuite nu arata foarte diferit de cele parasite cu multi ani in urma, de unde rezulta ca romanul nu prea sfinteste locul. Orice suvenir cat de mic are un pret prohibitiv din cauza fluxului mare de turisti straini care nu se uita la 20-30 de euro cat costa o traistuta taraneasca. Da, traistuta din aia pe care bunica mea o facea in 2-3 zile cusand la ea in timp ce ne spunea povesti inainte de culcare. Batrana de la poarta bisericii vindea ciorapi de lana care semanau mai mult cu niste cizmulite. “-Cat costa perechea, mamaie? – 60 de lei maica.” I-am dat 10 lei rugand-o sa se uite la motociclete pana ne intoarcem ca sa nu aiba sentimentul ca i-am dat banii… intelegeti. Mi-a multumit. “-Da’ o pereche de ciorapi nu cumparati?”. Am plecat din Viscri cu o mare deziluzie. Un sat aproape pustiu care de fapt a murit demult insa mai este tinut in viata in mod artificial de “aparatul” de imagine al printului britanic.
La iesirea din sat ne-am oprit sa facem o poza. In spatele nostru, saracia din Viscri isi primea ranjind si frecandu-si palmele cele doua portii zilnice de autobuze pline cu turisti straini. Care turisti straini fac bine la digestie daca sunt serviti cu garnitura de ciorapi de lana si traistute multicolore. Si bratari de piele. Si margele…
Iti multumesc pentru comentariu! Apropo de ceea ce spuneai, mi-au facut si mie cu ochiul niste tablouri si unul costa 50 de euro. Dragute, interesante, dar pretul era pentru straini, nu pentru noi si ai sa intelegi de ce in ultima mea impresie despre acest satuc. Intr-adevar, i s-a facut publicitate in ultimul timp, s-a mai miscat ceva acolo. Si sunt multe sate in situatia asta. Imi amintesc de un satuc din Moldova, pe care il stiam de mica – Joldesti. Cand l-am revazut dupa 30 ani. Era jalnic…Scoala daramata, casele parasite…Pana la urma satul face parte din noi, chiar daca traim la oras, radacinile noastre sunt la sat. Si multe sate sunt lasate in paragina…
Multumesc pentru poze si comentarii..sint alte locuri frumoase de vazut in Transilvania.
Am scapat de Virsi sa nu am si eu desiluzia voastra…
Sunt ghid din Brașov și am în turul spre Sighișoara situl rural Viscri și biserica fortificată. Am fost de zeci de ori acolo și am dus mulți turiști. Problema pe care o am nu numai eu, ci și alți ghizi, este acea pauză în program și starea drumului. De multe ori am văzut, din interior cu poarta închisă, discuții dintre personalul dinauntru și turiștii de afară, rugându-se să fie lăsați să viziteze, bineînțeles neștiind de această pauză. Ridicol! Dar măcar dacă acest program s-ar respecta. Astăzi am fost cu 2 turiști, știind că biserica se închide la 1, calculând traseul si făcând artificii să ajung până la ora închiderii. Am ajuns la 12:40 și, surpriză, nu am fost lăsat să intru, pe motiv că nu avem timp de vizitare până la închidere. Când i-am spus d-nei că mi-am rupt mașina în gropi ca să ajung până acolo și că mai e timp până la 1, răspunsul a fost că nu ea m-a chemat! Nu așa se face turism. Se pare că au prea mulți turiști și nu știu cum să mai scape de ei. Oricum, drumul până acolo este foarte prost. Eu de azi înainte nu mai duc turiștii la Viscri, cel puțin până nu se rezolvă starea drumului și programul/atitudinea personalului de la biserică.
Trist, intr-adevar…
Anul asta am fost si eu de cateva ori si intr-adevar e unul dintre cele mai nasoale drumuri pe care am circulat in aceasta viata. Totusi am vazut ca se reface, am discutat cu muncitorii si cica ar trebui sa fie gata pe anul viitor. Doamne ajuta.
Si mai este o chestie, am inteles ca au luat ceva hotarare la nivel de sat sa nu mai dea voie masinilor sa intre in sat (decat ale riveranilor). Vor sa amenajeze un soi de parcare la intrarea in sat. Intr-un fel inteleg initiativa, insa dupa ce ca iti ia 30 de minute pe drumul ala explodad, mai petreci si 20 de minute mergand pe jos prin sat.