Ultimul tango la Buenos Aires, povestea exoticului oraș

Cine nu ar vrea sa ajungă în Buenos Aires, cel mai mare oraș din Argentina? Numai pronunțându-i numele și te furnică pe șira spinării…Istoria acestei metropole exotice ne întoarce în timp tocmai prin anul 1500. Cate filme nu s-au turnat aici, iar Festivalul International de Film Independent (BAFICI), care se ține anual în cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo, desigur, califică orașul ca fiind unul plin de romantism și aventură.

De la cine am putea afla povestea acestui oraș fermecător care să ne incite să îl vizităm, dacă nu de la cei care l-au bătut în lung și în lat? Fundația Calea Victoriei ne invită pe 13 și 14 august 2018 într-o călătorie exotică în Buenos Aires, supranumit „locul de naştere al tangoului”:  Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor.

Cu acest prilej vom putea explora societatea porteña – a locuitorilor din Buenos Aires – în cadrul unui dialog dinamic, însoțit de imagini originale, din aventura Justinei Irimia pe acele tărâmuri. Autoare a monografiei Ultimul tango la Buenos Aires – O metropolă exotică pe înţelesul tuturor, scrisă după o experiență de doi ani în capitala argentiniană, Justina Irimia ne va purta într-o călătorie în inima oraşului, în mijlocul locuitorilor lui, în locurile iubite și cunoscute de localnici. Vom afla care sunt cutumele ce reprezintă şarmul, dar şi bizareria oraşului în care tradițiile europene se contopesc cu pasiunea sud-americană. In același timp, ne vom familiariza cu o societate plină de umor şi spirit ludic, cu tradițiile, valorile, convingerile, superstițiile, precum și legendele urbane ale argentinienilor din această capitală.

De reținut:

  • Detalii și înscrieri la www.victoriei.ro
  • Cele două întâlniri (13 și 14 august 2018) ale cursului încep la ora 19:00, și durează două ore fiecare.
  • Costuri: 120 de lei (total pentru 2 întâlniri). Cost redus (card fidelitate, studenți, elevi, pensionari): 110 de lei (pentru cele 2 întâlniri)
  • Loc: Str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București

Sursa foto: Fundația Calea Victoriei

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture