Turismul de sănătate, o necesitate sau un moft?

Concluzii de la Forumul Internaţional pentru Turismul de Sănătate din 18-20 noiembrie 2015, ediţia a VII-a

În toamna acestui an, am participat la o nouă ediţie a Forumului Internaţional pentru turismul de sănătate, care a avut loc în luna noiembrie, la Bucureşti.

De câte ori particip la o nouă ediţie, mă întreb cu ce noutăţi vine forumul şi ce participanţi sunt interesaţi să asiste. De data aceasta, pot spune că forumul a fost mai bogat în invitaţi şi am aflat multe lucruri interesante vizavi de turismul medical, însă mi-aş fi dorit să văd multe agenţii de turism prezente în public şi chiar să interacţioneze cu invitaţii.

turism sanatate (10)

Ce reprezintă turismul medical?

Cred că cea mai apropiată definiţie este aceea în care turismul medical este considerat o activitate legată de o persoană care călătoreşte peste graniţă pentru a beneficia de servicii medicale, cu implicarea directă sau indirectă în timpul liber.

Care ar fi, însă, motivele pentru care cineva ar alege să se trateze în altă parte decât în propria ţară?
  • la aceleaşi tratamente pot exista tarife mai mici, servicii prompte şi o calitate echivalentă sau mai mare;
  • posibilitatea de a face tratamente care nu se pot face în ţara de origine;
  • reputaţia clinicii, cunoscută pentru servicii medicale deosebite;
  • reuşita consacrată în tratarea diferitelor afecţiuni.

turism sanatate (9)

Nu este uşor să alegem un tratament în afară, dar dacă o facem prin intermediul unei agenţii de turism specializată pe turismul de sănătate, atunci am putea avea un pachet complet. Pe lângă tratamentul în clinică, care poate fi ambulatoriu, vom avea cazare la hotel şi alte servicii incluse, fără să ne mai batem capul cu ele.

turism sanatate (20)

Majoritatea turiştilor care vin în România în scopuri medicale, provin din Italia, Anglia, Spania, pentru că noi avem servicii mult mai ieftine, aceştia economisind până la 60-70% din valoarea tratamentului în ţara de origine, comparativ cu tratamentul medical oferit în România.

Menţionez faptul că, cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene care vizitează România, pot beneficia de servicii publice de îngrijire a sănătăţii numai dacă posedă un Card de Asigurări de Sănătate European, eliberat de ţara din care provin.

turism sanatate (18)

Forumul Internaţional pentru Turismul de Sănătate şi-a propus să faciliteze schimbul de expertiză profesional–ştiinţifică din domeniu, subliniind faptul că România poate fi o destinaţie de turism medical în condiţiile alinierii la standardele de calitate naţionale şi internaţionale. În acest sens, o atenţie deosebită a fost acordată procesului de creare a unui nou produs turistic de profil şi recomandărilor aduse de experţii străini, României – o nouă destinaţie de turism de sănătate.

Printre alte subiecte, în cadrul Forumului, s-a discutat despre oportunităţile României ca destinaţie de turism de sănătate, despre posibilităţile şi oportunităţile de promovare pe plan extern ale turismului de sănătate, despre avantajele destinaţiei de turism de sănătate România în contextul directivei Europene 2011/24/UE, care se referă la oportunitatea pentru furnizorii de servicii medicale din perspectiva turismului medical, calitatea în sistemul medical şi standardele de calitate în sistemul medical românesc privind asigurarea şi gestionarea siguranţei pacientului internaţional în România şi am aflat amănunte despre chirurgia bariatrică oferită de Clinica Panderas. Trebuie să recunosc că nu ştiam că există o astfel de clinică, care să poată oferi servicii persoanelor supra ponderale.

Ediţia a VII-a a Forumului Internaţional pentru Turismul de Sănătate a reunit reprezentanţi ai autorităţilor publice din România (Autoritatea Naţională pentru Turism, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Muntenegru), ai organismelor internaţionale, specialişti români şi străini, exponenţi importanţi din domeniul sănătăţii şi turismului din state precum Muntenegru, Marea Britanie, Grecia, SUA, Italia, Ungaria, Ucraina, România, reprezentanţi ai unităţilor medicale, ong-uri din mediul internaţional, agenţii de turism, mass – media etc. Această ediţie a fost organizată şi cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, sub egida Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate şi a Clusterului Medical Sănătate România. Clusterul reprezintă o soluţie pentru exportul de servicii medicale şi poate fi şi o soluţie pentru atragerea de finanţări naţionale sau europene în domeniul sănătăţii. Finanţările pot viza atât clusterul ca entitate constituită pe baza parteneriatului membrilor, cât şi individual, membrii clusterului.

turism sanatate (2)

Clusterele pot funcţiona ca entităţi de reprezentare în mediul internaţional, contribuind la crearea brand-ului destinaţiei de turism de sănătate. Turismul medical este o industrie în curs de dezvoltare la nivel mondial, cu o serie de elemente cheie ce vin în sprijinul dezvoltării intereselor comerciale, precum: brokeri, furnizori de asistenţă medicală, site-uri web, conferinţe şi mass-media.

Ca o concluzie, aş putea spune că dacă avem nevoie de un tratament profesionist cu un raport calitate – preţ adecvat, ar fi păcat să nu luăm în considerare posibilitatea de a ne trata în acea ţară care ne poate oferi un astfel de tratament. În acelaşi timp, ar trebui să aducem câţi mai mulţi turişti la noi pentru a beneficia de tratarea anumitor afecţiuni, ţinând cont că şi noi deţinem unele clinici destul de bune, dar mai ales, mi-aş dori să văd cât mai mulţi turişti în staţiunile noastre balneare, care, încet, încet, încearcă să redevină ce au fost odată…

turism sanatate (19)turism sanatate (12)turism sanatate (5)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture