Trei destinații pentru o vacanță de neuitat în Austria

Austria este fascinantă și merită să o vizitați ori de câte ori aveți ocazia, fie pentru o vacanță într-una din destinațiile turistice faimoase, fie într-un circuit prin Europa în care să includeți câteva dintre cele mai frumoase orașe. Tocmai de aceea vă recomand trei destinații pentru o vacanță de neuitat în Austria.

Primul oraș pe care să îl vizitați în Austria este Viena. Capitală imperială și reședință a familiei de Habsburg, Viena este un oraș în care ar fi păcat să nu ajungeți măcar o dată în viață. Aici veți rămâne uimiți de Hundertwasserhaus, unul dintre cele mai căutate obiective turistice din Viena, datorită jocului arhitectural deosebit şi a naturii care inundă întreaga clădire, operă a celebrului pictor și architect Hundertwasser. Reşedinţele Casei de Habsburg nu trebuie ratate: Palatul Hofburg şi Palatul Schonbrunn, unde vă recomand să participați la ceremonia de preparare a ştrudelului vienez, atât de iubit de austrieci. Treceți şi Parcul de distracţii Prater pe listă, dar și Casa Fluturilor, care este un paradis al celor mai delicate insecte, mai ales dacă veți petrece o vacanță împreună cu copiii. Intrați și în Catedrala Sf. Ştefan, o adevărată comoară arhitecturală, și nu plecați din Viena fără să ajungeți pe muntele Kahlenberg, inima pădurii vieneze care înconjoară orașul ca un brâu de oxigen.

Citește și Muzeul de Istorie a Artei din Viena

Pentru peisajele sale deosebite, trebuie să ajungeți, însă, în Riegersburg, care se află în Stiria, al doilea land ca suprafață din Austria. Aici, veți avea ocazia să vizitați castelul medieval situat pe un vulcan latent deasupra orașului și în jurul căruia s-au născut numeroase legende și povești de-a lungul timpului. Castelul găzduiește Muzeul Vrăjitoarelor, iar în nopțile cu lună plină se organizează tururi care par desprinse din filmele de groază…

Citește și 5 destinații de schi din Austria

Dacă în Viena veți avea prilejul să vizitați casa în care Mozart a locuit și şi-a petrecut anii cei mai creativi şi cei mai încărcaţi de succes, în Salzburg vă veți afla în orașul în care s-a născut marele compozitor. Orașul Vechi, cu arhitectura sa barocă renumită în întreaga lume, a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO încă din 1997. Admirați Palatul Hellbrunn cu fântânile jucăuşe, dar și Grădinile şi palatul Mirabell, a cărui sala de marmură, fost salon de concerte pentru Leopold Mozart și copiii sai este considerat astăzi unul dintre cele mai frumoase saloane nupțiale din lume. Catedrala cu decorațiunile sale elegante și picturile superbe, galeriile de artă, clădirile vechi şi elegante cu saloane rafinate care vă vor aduce aminte de rafinamentul vienez, vă vor impresiona și ele. De la înălțime veți putea admira orașul de pe muntele Untersberg care se află la 9 kilometri sud de Salzburg, de unde veți avea parte de câteva panorame extraordinare.

Cu aceste trei orașe sper că v-am deschis apetitul pentru Austria, o destinație perfectă în care puteți să petreceți cu prietenii și cu familia clipe de care să vă aduceți aminte mereu.

De reținut:

  • Verificati pe site-ul MAE conditiile de intrare pe teritoriul austriac. Începând cu data de 15 ianuarie 2021, orele 00:00, persoanele care vor călători în Republica Austria au obligaţia ca, în prealabil, să se înregistreze online, prin completarea unui document denumit ”Pre-Travel-Clearance – PTC”. Persoanele care călătoresc în Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză. În plus, începând cu data de 10 februarie 2021, toate persoanele trebuie să prezinte, la intrarea în Austria, rezultatul negativ al unui test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de tip PCR sau antigen, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. În situația în care testul pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (PCR sau antigen) nu poate fi prezentat la intrare, acesta trebuie efectuat în cel mult 24 de ore de la data intrării în Austria.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.