Trebuie să îți iubești România în cel mai mic detaliu ca să faci incoming!
Concluzii de la Incoming România Travel Forum, ediția a II-a
Iată că Forumul de Incoming organizat de InfoTravelRomania și Innovation Travel a ajuns la ediția a II-a, acesta având loc la Restaurantul Elisabeta în data de 26 martie 2015. Peste 150 de specialişti în turism, agenţii de turism, hotelieri, precum şi presă de specialitate au participat la forum.
Ca și la prima ediție, vorbitorii au încercat să aducă în prim plan fie problemele cu care ne confruntăm ca țară în privința incomingului, probleme de natură legislativă sau de infrastructură, fie să prezinte motivele pentru care merită să facem incoming, România fiind o țară cu posibilități turistice nelimitate.
Nu am să menționez acum ceea ce a vorbit fiecare speaker în detaliu, ci aș vrea să trag concluziile la care am ajuns. Înainte, însă, am să punctez, totuși, câteva aspecte pe care le-am reținut și care mi s-au părut mai interesante:
- anul 2014 reprezintă al IV-lea an de creștere pentru sosiri, atingându-se numărul maxim de țuriști cazați în unitățile de cazare pentru perioada postdecembrista (M.Matichescu);
- orice strategie care aduce un plus de valoare în domeniul turistic este binevenită;
- există problema vizelor (Alin Burcea);
- turiștii care vin cu scop de vacanță în România sunt 600.000 ( Alin Burcea), statistic vorbind, ar fi 1.71 milioane de turiști (M. Matichescu);
- nu avem o strategie la târguri, nu avem o temă (din nou acest aspect în vedere); Nu avem la târgurile de turism din România, din punctul meu de vedere, ce pretenţie să avem la târgurile înternaţionale?…
- durata medie a sejurului este de 2.1 zile, nu știm să îi facem pe turiștii străini să stea în țara noastră (Alin Burcea);
- în 2013 au fost 18.000 de moldoveni veniți prin agenții, în timp ce la bulgari au fost de 3 ori mai mult, în principal datorită facilității vizelor;
- s-a creat un concept de promovare a cetăților brașovene (Râșnov, Făgăraș – peste 5000 de turiști atrași în 2014 -, Feldioara, Cetățuia Brașovului, Castelul Bran. Se încearcă crearea unui concept care să includă și gastronomia, dar și evenimentele (de exemplu, Turnirul Cetăților), pentru promovarea valorilor culturale din județul Brașov. Dl. Christian Macedonschi (APDT Brașov) a punctat foarte clar: “Am încetat să ne mai luptăm cu autoritățile! Am învățat în ultimii ani să ne dezvoltăm prin noi înșine”! Un oraș se poate promova prin crearea de evenimente (vezi Oktoberfest, din 2007 şi până în prezent, îmbinarea tradițiilor germane cu cele din Țara Bârsei, 260.000 de turiști în 2014 (declară Macedonschi), probabil cel mai mare număr din România și din S-E Europei, de la 40.000 în 2007). “Ieșiți afară și promovați-va singuri, nu mai așteptați pe nimeni să vă promoveze!”;
- “toate țările sunt ca niște prăjituri din aceeași farfurie” (Gh.Fodoreanu). “Valoarea o dă ingredientul special pentru succes”. Dl. Fodoreanu a pus accent pe obiectivele Unesco din România, ce reprezintă un punct major de atracție; Florin Arjocu a prezentat un top al atracţiilor interesante ce se pot combina în produse turistice;
- pe 8 mai se lansează Cardul turistic transilvănean la Sibiu, ce include 39 de biserici fortificate în program, inclusiv Prejmer;
- Cu ce atragem turiști în România? “Stați pe un tezaur pe care nu îl folosiți: balneologia!” ( Armand Shor, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Israel). Tocmai ne-a anunțat că, în această vară, vor veni 3000 de turiști israelieni la Sovata, turiști trimiși de organizațiile sindicale.“Vrem să atragem turismul de tineret în România. Ne-am gândit să promovăm turismul de aventură. România nu e cunoscută”;
- “gastronomia e viață cu sentimente, cu suflet, cu inimă! Bucătăria mea e amanta mea! Avem nevoie de profesioniști, când plătește, turistul dorește ce e mai bun. Trebuie să faci atmosferă cu dragoste în gastronomie. Give to your people what they wish and need and people will give too you what you wish and need (Iacob Hausman, bucătar chef elvețian);
- “Prezența online face diferența. 75% dintre vizitatori vizitează site-ul după vizionarea unui videoclip. Oamenii se întorc la ceea ce le este drag, mai ales la România (Simona Neață);
- “Ideea e să fii cât mai nişat” (Panică George). “Calitatea serviciilor oferite turiștilor să fie mai mult decât ai promis. Cărui segment te adresezi, care sunt componentele, planul de marketing, care sunt canalele de distribuție”.
Domnul Fodoreanu, un adevărat mogul în ceea ce privește turismul de incoming și turismul în general, a încheiat apoteotic: “trebuie să îți iubești România în cel mai mic detaliu ca să faci incoming! Nu trebuie să fim duși de superficialitate în incoming! E posibil să nu mai fie timp pentru incomingul de societate mare, ci de 3-7 persoane. Incomingul este viitorul”.
Una peste alta, concluziile sunt clare pentru mine. Avem cu ce ne mândri, avem o țară propice incomingului, chiar dacă nu perfectă, deşi agențiile de turism preferă să facă outgoing. Avem lipsuri reparabile, dacă ne gândim la infrastructură sau specialiști în turism. Dacă nu vrem hoteluri goale, ar trebui ca managerii lor să înțeleagă că trebuie să angajeze numai oameni pregătiți în toate departamentele. Am făcut n cursuri în domeniul turismului. Credeți-mă că veneau la cursuri oameni care lucrau în turism și pentru care trebuiau să aibă specialitatea pentru care veneau la curs! Se angajează oameni nepregătiți în toate domeniile (agenţii de turism, ghizi, hoteluri, etc.) și, în cel mai fericit caz, unele hoteluri mai responsabile îi trimit la cursuri. Și ne mai mirăm de lipsa profesionalismului. Asta nu ține de stat și de legislație. Ține de fiecare furnizor de servicii în parte. Să rămânem noi numai cu problema infrastructurii, că vom găsi o soluție privată și la asta. Am fost anul trecut în Delta Dunării, în satul Crișan, unde ajungi pe Dunăre și la o pensiune cu ștaif veneau turiști cu elicopterul! La incoming, putem miza pe turiști care își permit mai mult decât noi.
Ar trebui să punem pe harta lumii toate orașele frumoase pe care le avem, în destinații de city-break. Suntem o țara perfectă pentru multe forme de turism, de la turismul cultural, estival, balnear și până la cel de aventură. Încet, încet, putem ieși iar la liman și în turismul balnear, promovând ceea ce s-a mișcat în ultima vreme și poate vor lua act și alte stațiuni balneare.
Timpul va decide, pentru că majoritatea noastră am colindat destul în cei 25 de ani scurși de la Revoluție, mai puțin în țara noastră. Așa că, ar trebui să începem să aducem turiști pe la noi, pe lângă faptul că ar trebui noi să luăm la picior România.
Eu, cel puțin, m-am hotărât să fac mai mult decât fac și să pun pe picioare un proiect care stă de cinci ani într-un sertar…
S-a terminat și a doua ediție a Forumului de Incoming. Au fost prezentări, discuții, întrebări, răspunsuri, propuneri….vin și cozonaci. Pe alocuri, inclusiv în online, au fost și vociferări. Se doresc mai multe fapte decât vorbe. Nu trebuie pierdut din vedere ceva: oamenii din spatele Forumului. Fie că vorbim de organizatori, fie de sponsori sau de partenerii media. Nu sunt miniștri, nu sunt legiuitori. Au pus pe tapet această formă de turism, au strâns laolaltă oameni și instituții care să o ia în considerare. Pentru ca problemele și propunerile ridicate să fie auzite și soluționate. De noi, de ei, de miniștri, de legiuitori. Pentru ca să facem ceva. Felicitări organizatorilor pentru tot efortul depus!
1 Response
[…] ”Dintre turiștii străini, 62% vin în România pentru afaceri. 38% au venit pentru scopuri individuale, cumpărături, evenimente culturale, sportive, tratamente sau vizite la prieteni. Asta înseamnă în jur de 740 de mii de turiști și putem spune că dintre aceștia doar în jur de 600 de mii de turiști au venit în România pentru vacanță. Este extrem de puțin”, a spus Alin Burcea la Forumul de Incoming organizat in martie 2015 la Bucureşti. Mai multe detalii despre acest eveniment gasiti pe Povestidecalatorie.ro […]