Top atracții turistice în Târgu Mureș, un oraș intrat în Cartea Recordurilor

Cine mă cunoaște, știe cât de mult îmi place să explorez la pas fiecare oraș pe care îl vizitez. Astfel, nu scapă niciun colțisor neumblat, numai să stau foarte puțin în el și să nu am timp să îl văd pe îndelete. Chiar și atunci, încerc să trec în revistă cele mai căutate obiective turistice care îi definesc personalitatea.

Cam așa s-a întâmplat și când am ajuns în Târgu Mureș, unde am participat la una dintre edițiile Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate și nu m-am putut abține să nu colind puțin prin oraș.

Targu Mures Centru (18)

Târgu Mureș este un oraș superb și mă bucur că am avut ocazia să îl vizitez după ani de când îmi doream acest lucru, însă doar l-am gustat puțin și, în mod sigur, voi ajunge să îl descopăr mai mult cu altă ocazie.

Cu ce atracții turistice se mândrește Târgu Mureș?
Cetatea Medievală

Actuala cetate ce domină orașul a fost ridicată în secolul al XVII-lea pe locul altei cetăți ce a aparținut voievodului Transilvaniei, Báthori István. Bastioanele, unele dintre ele construite de breslele acelor vremuri (Tăbăcari, Măcelari, Blănari, Dogari, Lăcătuşi şi Croitori), au fost unite de ziduri din cărămidă, înalte de 10 metri. Adevărul este că te simți atât de mic prin cetate… La momentul vizitei mele aveau loc lucrări de amenajare a curții.

Targu Mures (2)Targu Mures (7)Targu Mures (4)Targu Mures (6)

Transformată în garnizoană prin mijlocul secolului al XVIII-lea, Cetatea Medievală a Târgu-Mureșului suferă diferite modificări pentru a face față rolului sau defensiv (guri de păcură în ziduri, fante de tragere, capcane, șanțuri). Astăzi, cetatea are un rol cultural, fiind gazdă a unor instituții teatrale.

Catedrala Ortodoxă Română

Catedrala Ortodoxă Română, înălțată pe locul unei celebre fântâni cântătoare, este considerată cea mai mare construcție de acest tip din țară, după suprafața din interior. Și dacă ne gândim la vremea când a fost ridicată, cu 90 de ani în urmă, nu putem decât să ne imaginăm cât de impunător părea edificiul pe atunci, piatră de temelie punându-se în 1925. Pictura bizantină ce decorează interiorul a fost, însă, finalizată mult mai târziu.

Targu Mures (17)Targu Mures (32)Targu Mures (5)

Biserica Romano-Catolică

Dacă vrei să vezi o biserică deosebită în România, atunci vino să vizitezi Biserica Romano-Catolică din Târgu Mureș. Arată fenomenal și tare sunt uimită când văd astfel de edificii pe la noi, care mă poartă cu gândul clădiri similare de prin alte țări. Poate nu întâmplător, pentru că biserica a fost înălțată prin ordinul călugărilor iezuți, iar lucrările din interior au fost făcute de renumiți artiști ai vremii. Totul este atât de bogat ornamentat, încât este imposibil să nu îți dorești să admiri fiecare detaliu!

Targu Mures (3)Targu Mures (12)Targu Mures (8)

Palatul Culturii

Dacă vrei să te lași uimit cu adevărat, intră în Palatul Culturii din Târgu Mureș. Construit în stil secesionist, în perioada 1911-1913, clădirea adăpostește niște vitralii superbe, iar sala mică cu oglinzi îți taie respirația. Pe lângă vitraliile anume realizate pentru a reprezenta Europa la o expoziție mondială de artă decorativă, mai are și două oglinzi venețiene…Ca să nu mai spunem de faptul că la etajul trei se află o pinacotecă cu peste 1000 de tablouri, iar biblioteca însumează peste un milion de volume.

Targu Mures Centru (2)


Targu Mures Centru (11)Targu Mures Centru (10)Palatul Administrativ

În Palatul Administrativ a funcționat cândva Primăria, vreme de vreo 55 de ani. Clădirea construită cu 100 de ani în urmă dispune de un turn înalt de 60 de metri, de unde poți vedea panorama întregului oraș. Ce m-a uimit pe mine a fost acoperișul ornamentat cu majolică colorată, ce mi-a adus aminte de Catedrala Sf. Ștefan din Viena. Însă, întreaga construcție este maiestuoasă cu decorațiile florale superbe și vitrariile minunate de la ferestre. Astăzi, Palatul Administrativ găzduiește Sediul Prefecturii.

Targu Mures (1)

Targu Mures Centru (13) Targu Mures Centru (14) Targu Mures Centru (12)Targu Mures Centru (16) Targu Mures Centru (15)Catedrala Mică

Poate nu vă vine să credeți, dar Catedrala Mică, înălțată în perioada 1934-1936, a fost gândită după bazilica Sf. Petru din Vatican. Cupola acesteia este pictată în trei registre, iar intrarea flancată de coloane te duce cu gândul la edificiile romane, cum altfel?

Targu Mures Centru (6) Targu Mures Centru (7) Targu Mures Centru (8) Targu Mures Centru (9)

Sigur, mai sunt multe alte obiective de vizitat, majoritatea celor de mai sus fiind în centrul orașului (cum ar fi Biblioteca Teleki), pe acestea am reușit eu să le văd în numai jumătate de zi, în care am inclus și un muzeu, însă chiar și numai o plimbare prin orașul ce abundă în clădiri de o arhitectură aparte, te face să realizezi câte atracții minunate sunt în fiecare loc pe care ai răbdarea să îl savurezi.

Însă, nu pentru aceste minunate obiective turistice a intrat Târgu Mureș în Cartea Recordurilor în 2015, ci pentru că 1507 de persoane s-au spălat simultan pe dinți în Parcul Municipal, participând la cea mai mare lecție de igienムoralムdin lume, doborând recordul mondial deținut de orașul Cairo (Egipt), înregistrat în 2014!

Iar odată ajuns în Târgu Mureș, ai unde să stai, sunt atâtea hoteluri minunate, ai de unde alege, eu vă recomand Hotelscan.com, ce vă poate ajuta să faceți cea mai potrivită alegere!

Targu Mures Centru (1)

Targu Mures Centru (20) Targu Mures Centru (19)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

6 Responses

  1. Georgiana says:

    Un oras minunat, cu care ne putem mandri!Poze superbe si informatii pretioase am gasit in acest articol. Multumim, Monica!

  2. ViPDir says:

    Ar fi fost frumos să menționați că Organizația Studențească de Medicină Dentară a făcut ca Tîrgu Mureșul să intre în cartea recordurilor, deci încă o mândrie a orașului, studenții mediciniști și această asociație studențească 🙂

  3. Georgiana says:

    Intre timp am ajuns si eu la Targu Mures. Surpriza a fost mare, pentru ca realitatea a depasit imaginatia. Am fost cazati la Hotel Continental, deci in centru si am avut ocazia sa bifez obiectivele descrise in articolul tau,mai putin Cetatea Medievala! Si inca ceva:au niste produse de patiserie grozave!

  1. 23 January, 2016

    […] Timp de două zile apicultorii vor avea ocazia să-şi etaleze produsele. Nu rataţi şi vizitarea celor mai importante atracţii ale oraşului. […]

  2. 21 January, 2017

    […] Citeşte şi Top atracții turistice în Târgu Mureș, un oraș intrat în Cartea Recordurilor […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *