Toamna începe în Delta Dunării cu Festivalul Borșului de Pește de la Crișan

Început de toamnă în Delta Dunării

Au trecut doar două luni de la ultima mea excursie în Delta Dunării și iată-mă din nou plimbându-mă pe canalele și lacurile Deltei și gustând din minunatele preparate tradiționale ale locuitorilor ei la Festivalul Borșului de Pește din satul Crișan.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (78)

Vremea a fost frumoasă, chiar dacă vântul bătea tare și apa Dunării era învolburată. Vegetația încă este verde la început de septembrie, așa că m-am bucurat de plimbări ca și prima dată și poate mai mult deoarece, surprinzător, am văzut mai multe păsări! Doar pelicanii au fost mai puțini și berzele, evident, plecaseră. La sfârșitul lunii septembrie majoritatea păsărilor părăsesc Delta (lișițele însă rămân).

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (531)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (279)

Am văzut lacuri și canale noi și am aflat lucruri interesante cu ajutorul Descoperă Delta Dunării. Chiar mă întrebam dacă se face agricultură în zona satelor, având în vedere bucățile mici de pământ din spatele curților oamenilor. Spre Chilia, de exemplu, sunt câmpuri agricole, deoarece s-a desecat pe timpul lui Ceaușescu o parte din Deltă.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (406)

Ne-am apropiat și de Gura Lacului Nebunu, fără a intră în el, deoarece este o zonă strict protejată pentru că sunt colonii de stârci și lișițe. Când vedeam stârcii aproape împietriți ca niște bibelouri la margine de apă mă întrebam unde stau pe timpul nopții și am aflat că tot ce ține de familia stârcilor au cuiburi în copac (stârcii galbeni, pitici, cenușii, de zi, de noapte). Lebedele stau în stuf, de altfel, acolo se grăbeau să intre când vedeau barca apropiindu-se, deși s-au obișnuit cu oamenii. Rața se ascunde în scorburi de copac. Lișițele stau în grupuri și când vine vulturul se întorc pe spate cu ghearele în sus! Pe mine mă fascina să le văd cum traversează toate de la un mal la celălalt bătând repede apa cu aripioarele lor fragile. Și pescărușul e de admirat cum zboară el razant cu apa.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (378)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (353)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (207)

Am revăzut superbii nuferi galbeni care rămân boboci până dă frigul, cei albi se închid seara pentru ca dimineața să se deschidă precum o rază de lumină…

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (183)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (337)

Spuneam în primul meu articol despre Deltă că lacurile ei îmbracă mai multe culori. Acum am și fost atentă la fiecare și cred că se datorează atât adâncimii lor, cât și vegetației ce le populează. Astfel, Lacul Miazăzi are apa neagră, Lacul 3 Iezere e cam verzuliu (aici este o plantă numită foarfece de baltă), iar Lacul Căzănel are reflexii albastre.

Am aflat și de unde provine numele Canalului Olguța. Iulian, același ghid de prima dată, ne-a spus că numele vine de la fluviul Volga, de unde provin lipovenii ce au venit în Deltă. Interesant e că acest canal a fost săpat la lopată, ulterior fiind dragat pentru lărgirea sa.

Cum mergi dinspre Mila 23 spre Crișan îți sare în ochi un monument comemorativ ridicat în amintirea inaugurării Canalului Sulina, monument inaugurat în 1894 de către Regele Carol I.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (92)

Și dacă tot am revenit cu vorba la Crișan, unde am și fost cazați de această dată, la Casa Călin, pot spune că satul acesta mi-a plăcut mai mult decât Mila 23. Satul se întinde pe un singur rând de case despărțit de Dunăre de o faleză pe care este o reală plăcere se te plimbi atât ziua pentru a admira casele și pensiunile, cât și pe înserat când e o liniște fantastică, spartă când și când de o barcă întârziată ori de “vocea suavă” a unei văcuțe de pe malul celălalt unde sunt lăsate la pășunat.

Și aici am mâncat bunătăți pescărești, simțindu-ne minunat. Chifteluțe din carne de pește, borș, plachie, crap pe varză, clătite ori faimoasele lor gogoși cu brânză. M-aș muta în Deltă numai pentru preparatele culinare fantastice!

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (55)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (68)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (468)
Festivalul Borșului de Pește de la Crișan 

La Festivalul Borșului de Pește ce are loc în sat, festival organizat de ANTREC Tulcea, anul acesta în perioada 6-7 septembrie 2014), vin săteni din celelalte sate ale Deltei Dunării pentru a-și etala gastronomia și obiceiurile locale. La festivalul din acest au participat localnici din Caraorman, Crișan, Mila 23, Mahmudia, Sf. Gheorghe, Maliuc și Jurilovca, denumit în antichitate Orgame, fiind prima așezare de pe teritoriul României menționată într-un izvor antic scris.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (870)

Festival Bors Crisan 2 (115)

Festival Bors Crisan 2 (106)

Bunătățile preparate pe loc atât pentru turiști, cât și cele jurizate pentru concurs și care ne-au îmbiat peste măsură au fost: chifteluțe, drob, roșii umplute (Caraorman), chiftele, saramură de știucă, prăjituri (Crișan), mâncărurile celor din Mila 23, care mi s-a părut cel mai bogat sat în preparate (ruladă, chiftele, turte cu cașcaval, știucă umplută, sărmăluțe în foi de vită și varză, ardei umpluți, gemuri diverse, clătite, pâine de casă, plăcinte din pește, pizza cu pește și legume, icre de crap, crap pe varză, melci cu peste), Mahmudia a avut și un stand cu obiecte din răchită, piftele din peste, cosolecche – dovlecel umplut cu legume și carne tocată, tocăniță din pește (Sf. Gheorghe), pastă de pește (Maliuc), icre, gogoși, piroschii, storceac din somn (Jurilovca). Cam toți au avut borș de pește și majoritatea preparatelor erau, evident, cu pește! Sigur, mai erau, dar nu le-am reținut eu pe toate…

Festival Bors Crisan 2 (117) Festival Bors Crisan 2 (165) Festival Bors Crisan 2 (164) Festival Bors Crisan 2 (163) Festival Bors Crisan 2 (162)

Festival Bors Crisan 2 (28)

Deliciul folcloric al festivalului a fost Ansamblul Comunității Elene din Sulina, însă au mai dansat și Ansamblurile Coronița și al Casei de Cultură din Sulina, precum și Ansamblul Dobrogeanca cu dansuri dobrogene și folclor autentic românesc.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (921)

Festival Bors Crisan 2 (95) Festival Bors Crisan 2 (46)Festival Bors Crisan 2 (218)Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (881)Crișan, un sat mic, dar care știe să se pună pe harta turistică a Deltei Dunării și care strânge mai multe sate ale ei într-un festival al tradițiilor și obiceiurilor folclorice și culturale ale locuitorilor Deltei, a reușit să sape și mai adânc în sufletul meu dorința de a reveni în această rezervație minunată a Biosferei, a treia zonă din lume ca biodiversitate, după Marea Barieră de Corali și Bazinul Amazonului.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (95)

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (478)

Unică, splendidă, cu cea mai întinsă zonă stuficolă de pe pământ și cei mai mulți pelicani, dar și populată de specii rare de păsări din lume, Delta Dunării ar trebui să fie prima destinație atunci când ne gândim la o vacanță! Măcar pentru câteva zile…Chiar și o excursie de o zi e benefică pentru a ne întoarce revigorați.

Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (825) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (796) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (761) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (749)Festival Bors Crisan 2 (272)Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (901)Festival Bors Crisan 2 (37)Festival Bors Crisan 2 (122) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (872)Festival Bors Crisan 2 (243)Festival Bors Crisan 2 (400)Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (830)Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (691) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (663) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (653) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (586) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (567)Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (494) Festivalul Borsului de Peste Delta Dunarii (142)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

7 Responses

  1. 29 September, 2014

    […] target și o faci. Dacă vrei. Recent, am fost iar în Delta Dunării, în satul Crișan, cu ocazia Festivalului Borșului de Pește. Printre casele tradiționale, majoritatea pensiuni, am dat peste o pensiune fățoasă, care chiar […]

  2. 7 November, 2014

    […] zona satului Crișan din Delta Dunării se va desfășura Cupa Deltei la Știucă, pe brațul Sulina și va include concursuri de pescuit […]

  3. 16 November, 2014

    […] Delta Dunării este considerată cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, acoperind o suprafaţă de 2.681 km2. În Delta Dunării sunt mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce. […]

  4. 16 March, 2015

    […] Egreta din Delta Dunării, aflat pe brațul Sfântul Gheorghe, unde poți ajunge cu mașina! E de vis, am văzut prezentarea, […]

  5. 1 April, 2015

    […] că vom găsi o soluție privată și la asta. Am fost anul trecut în Delta Dunării, în satul Crișan, unde ajungi pe Dunăre și la o pensiune cu ștaif veneau turiști cu elicopterul! La incoming, […]

  6. 5 September, 2015

    […] Festivalul Borşului de Peşte al Deltei Dunării vine cu ediţia a III-a între 4 – 6 septembrie. În cadrul Festivalului sunt organizate concursuri gastronomice pe bază de reţete tradiţionale deltaice de către echipe de bucătari de pe întreg teritoriul deltei, ce se vor întrece în măestria gătitului. Iată cum a fost anul trecut. […]

  7. 5 November, 2016

    […] vă recomand să ajungeti În zona satului Crișan din Delta Dunării, unde se va desfășura Cupa Deltei la Știucă, pe brațul Sulina, eveniment ce va include […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.