Te iubesc, Sweet Fest!
O zi din ce în ce mai îndrăgită de noi românii este cea de Sfântul Valentin, ce se serbează în 14 februarie, chiar dacă nu este o sărbătoare specifică poporului român.
Sunt mulți cei care blamează această sărbătoare, ca fiind importată, dar nimeni nu se supără când e vorba de a trăi în plus o zi mai deosebită decât celelalte și de a-şi aminti de persoană iubită.
Anul acesta, ca niciodată, sărbătoarea de Sfântul Valentin, este foarte mediatizată prin târgurile care s-au deschis cu această ocazie, prilej de bucurie mai ales pentru noi fetele, de a primi cadouri…
Sweet Fest a venit cu o ediție specială de Sfântul Valentin, motiv pentru care mi-a ațâțat curiozitatea pentru a vedea ce poate aduce în plus față de dulciurile pe care le-am văzut la celelalte ediții.
Mă bucur să constat că producătorii ce au ales să se prezinte la acest târg și-au dat silința în a face dulciuri care să atragă atenția prin specificul acestei sărbători. Astfel, am văzut tot felul de inimioare dulci și apetisante, atât sub formă de prăjituri, cât și de torturi, pe unele fiind mesaje sugestive, scutind astfel pe cel care le dăruiește de a mai spune ceva…Un simplu cadou dulce semnifică totul!
De la ciocolate de lux belgiene, macarons, cake pops, mini cupcakes, acadele din marțipan figurine și decorațiuni din marțipan, alune de pădure caramelizate, candy bars, trufe proaspete, trufe întregi și feliate, praline cu trufe adevărate albe și negre, ciocolată cu arome de scorțișoară și ghimbir, vanilie de Bourbon, ciocolată cu petale comestibile de trandafir, violetă și iasomie, ciocolată cu fructe congelate, uscate sau nuci și semințe și până la turtă dulce, prăjituri și torturi de casă, toate te îmbie să le simți aroma și gustul.
Ce am gustat eu deosebit a fost o mandarină îmbrăcată în ciocolată…Pentru prima data la târg, dar și în România, Greek Taste ne invită să ne bucurăm de specialități de ciocolată unice și inedite: fructe grecești acoperite cu un strat de ciocolată fină, de la măsline, smochine, prune, mandarine, lămâițe, cireșe, felii de portocale, roșii, bergamotă, toate glasate și trase în ciocolată!
Un spectacol aromat, dulce și colorat și, mai ales, irezistibil!
Update 2015:
Pentru Sweet Fest 2015 urmăriţi Propunerile de weekend!
Ce de inimi si inimioare!
Yummy, ce pofta mi s-a facut!!!