Știri turism: sinteza lunii februarie 2018

Blue Air lansează o rută nouă spre Palma de Mallorca. Încep târgurile de turism: TTR și Touristica. Nicolae Demetriade ales noul președinte ANAT

  1. Nicolae Demetriade, directorul general al agenției de turism World Travel, a fost ales pe 21 februarie 2018 noul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) pentru un mandat de doi ani. În noua sa calitate, Nicolae Demetriade își propune urgentarea aplicării noului sistem de garantare a pachetelor turistice, apariția Legii Turismului, aflată în stadiul de proiect în prezent, aplicarea cotei TVA de 9% și pentru agențiile de turism, precum și urgentarea noilor reglementări privind protecția datelor personale, în vigoare din luna mai 2018.
  2. Trenul de mare viteza Eurostar, care asigură legături între Regatul Unit, Franța și Belgia, prin Tunelul Canalului Mânecii, va lega direct Londra de Amsterdam, începând cu 4 April 2018. Trenul va porni din Gara St. Pancras International (doua curse de la ora 8.31 si 17.31) către Gara Centrală din Amsterdam, iar călătoria va dura intre 3 și 4 ore. Biletele se pun în vânzare din 20 Februarie 2018, iar prețul începe de la 35 de lire/persoana, fapt ce va redirecționa o parte dintre cei peste 4 milioane de pasageri care zboară anual între cele doua orașe. 

  3. Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României va avea loc în perioada 22-25 februarie 2018, în spațiile expoziționale B1 și B2. Ajuns la cea de-a XXXIX-a ediție, la Târgul de Turism al României vor fi prezentate cele mai interesante oferte și atracții turistice din România și din străinătate, cât și gadget-uri necesare în orice vacanță. Bilet intrare : 10 lei/zi. În cadrul TTR va avea loc Conferința “Millennials. Promovarea turismului românesc către generația Y”, care se va desfășura în a doua zi a Târgului – 23 februarie și va aborda componența online a promovării turismului românesc. Loc desfășurare: Romexpo, Sala Madgearu (capacitate 75 locuri). Amănunte aici.
  4. Ministerul Turismului organizează în luna februarie 2018 la Doha și în luna martie la Kiev două evenimente de tip B2B, la care sunt invitați să participe reprezentanții touroperatorilor și agențiilor de turism din România, care sunt interesați de piețele de turism aferente. Evenimentul de la Doha va avea loc în perioada 19-20 februarie 2018, cu sprijinul Ambasadei României la Doha și a fost inițiat urmare vizitei Secretarului de Stat Cristina Tărteață, cu prilejul Zilei Mondiale a Turismului, în contextul întâlnirilor cu reprezentanții touroperatorilor din statul Qatar.

  5. Târgul de Turism Touristica va avea loc la VIVO Cluj-Napoca între 16-18 februarie 2018. Târgul poate fi vizitat între orele 10:00 – 22:00, iar accesul este gratuit. Povestidecalatorie.ro este partener media la acest eveniment.
  6. Hotelul de Gheață de la Balea Lac a fost inaugurat oficial sâmbătă 10 februarie, în prezența ambasadorului Canadei în România, Kevin Hamilton, deși turiștii s-au putut caza în Hotelul de Gheață încă din decembrie 2017.
  7. Blue Air lansează o rută nouă din 16 iunie 2018: pasagerii Blue Air vor putea zbura de pe Aeroportul Internațional Otopeni spre Palma de Mallorca (3 ore și 20 de minute de zbor). În perioada 16 iunie – 15 septembrie 2018, în fiecare zi de miercuri și sambătă, Blue Air zboară spre însoritele plaje din Mallorca, iar rezervarea biletelor se poate accesând www.blueairweb.com .

Pe măsură ce se anunţă evenimente, articolul va fi actualizat.

Nota bene:

Toate informaţiile (plus o parte din fotografii) sunt primite direct de la sursă, iar evenimentele de mai sus pot fi cele la care am participat/voi participa şi/ori sunt partener media.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *