Știri turism: sinteza lunii aprilie 2019
Ediția Salonului VINVEST 2019 a adus vinuri cu particule de aur. Lanțul hotelier Titanium a preluat fostul hotel Blaxy. Grupul Air France sprijină reconstrucția catedralei Nôtre Dame
-
Guvernul României, la inițiativa Ministerului Turismului, a adoptat Legea Turismului, care reglementează pentru prima dată direcții importante pentru acest sector, astfel că în actul normativ sunt prevăzute înființarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), Sistemul Informatic de Evidență a Activității de Turism din România (SIEATR), dreptul de preferință în închirierea plajelor turistice pentru hotelurile care sunt în vecinătatea Mării Negre, precum și redeschiderea birourilor externe de promovare turistică. Legea turismului prevede și descentralizarea unor competențe ale Ministerului Turismului, măsură care vine în sprijinul mediului privat. Astfel, clasificările unităților de cazare, atestarea ghizilor de turism, omologarea pârtiilor și traseelor turistice și autorizarea plajelor vor fi emise de autoritățile locale. De asemenea, în legea turismului sunt și noutăți pentru domeniu, așa cum sunt și noile metode de control de tip „mistery-guest”. Aceasta este o măsură în plus prin care Ministerul Turismului se va putea asigura că nivelul serviciilor turistice este la standarde corespunzătoare.
-
Stațiunile montane din județul Prahova rămân printre destinațiile interne cele mai apreciate și în perioada de Paște – 1 Mai. Din cele 12.084 de locuri de cazare clasificate disponibile în această zonă, aproximativ 94% au fost rezervate. Cele mai căutate stațiuni au fost Sinaia, Bușteni și Azuga, toate cu un grad de ocupare de peste 95%. Iubitorii sporturilor de iarnă pot schia la Sinaia, la peste 2.000 de metri, unde sunt și în această perioadă practicabile pârtiile Valea Dorului (2), Valea Soarelui (1 și 2) Laptici (1 și 2) și Varianta. Datorită creării unei punți între Sărbătorile Pascale și 1 Mai, durata media a sejurului în stațiunile montane din Prahova a crescut de la 3 zile cu ocazia Paștelui în anul trecut la 4 zile în acest an. Pentru un sejur de 4 nopți la un Hotel de 4 stele, clienții au plătit aproximativ 2500 de lei pentru camera dublă, cu mic dejun și cină festivă în noaptea Învierii, în preț fiind inclus și accesul la zona spa. Pentru un sejur de 3 nopți la 3 stele, turiștii au achitat aproximativ 600 de lei, cu pachete de masă la cerere.
- Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST s-a încheiat la Timișoara duminică, 21 aprilie, iar pe perioada celor trei zile de Salon producătorii de vin au oferit spre degustare peste 250 de sortimente, provenind din România, Serbia, Grecia sau Italia. Soiurilor românești și internaționale deja consacrate li s-au alăturat vinuri cu o încărcătură deosebită, produse în zona Muntelui Athos, toate reușind să cucerească gusturile celor 2870 de vizitatori care au vizitat centrul expozițional al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Timiș. Ediția din acest an a adus – pe lângă vinuri autohtone – vinuri biologice, vinuri spumante ce conțin particule de aur, sau vinuri vechi de mai bine de 6 decenii. Un punct special a fost dat de prezența unor vinuri produse la Muntele Athos, de călugărul Epifanios, de la chilia Mylopotamos, situată în apropiere Mănăstirii Marea Lavră, iar pentru prima dată la un eveniment de acest gen a fost adusă și cartea scrisă de monah – “Arta culinară a Sfântului Munte”. Volumul s-a bucurat de un succes fulminant în rândul timișorenilor, toate exemplarele fiind vândute în prima zi de eveniment. În premieră la un Salon din România a fost adus și degustat vinul spumant Imperator 24K – un vin spumant italienesc obținut prin metoda clasica și cu o compoziție în care se regăsesc particule de aur de 24 de karate. În cea de-a doua zi a Salonului au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIV-a Din cele 100 de probe înscrise de cei 24 de producători au primit marea medalie de aur următoarele:
- Categoria Vinuri Albe: Crama Gabai, cu soiul Sauvignon Blanc, din anul 2018
- Categoria Vinuri Rozé: Crama Hamangia Ataman, cu soiul Cabernet Sauvignon, din anul 2018
- Categoria Vinuri Roșii: Crama Lacerta, cu soiul Merlot, din anul 2015
- Categoria Distilate: VINCON Romania, cu vinars Miorița, 25 de ani.
- Lanțul hotelier Titanium, care deține brandul Atrium, a preluat, recent, în chirie și management fostul hotel Blaxy. Titanium Hotels este condus de o echipă de profesioniști și, la doar 3 ani de la înființare, operează deja hoteluri în București și în Predeal. Complexul Atrium Hotel by the Blaxy se află în plin proces de renovare și va fi deschis sub noul concept, pe 1 iunie 2019. Atrium Hotel by the Blaxy este clasificat la 4 stele, are 350 de camere și este construit în apropiere de stațiunea Olimp, la 400 de metri de plajă. Este un complex nou, desfășurat pe o suprafață de teren de circa 72.000 mp, care oferă oaspeților săi servicii de tip all inclusive și numeroase facilitați menite să asigure petrecerea unor vacanțe complete și relaxante. Astfel, pe langă spațiile generoase de cazare, Atrium Hotel by the Blaxy pune la dispoziția turiștilor o plajă privată (9.000 mp), 3 piscine pentru adulți, o piscină pentru copii, locuri de joacă, restaurante și terase, spații verzi, pădure și locuri pentru relaxare.
- Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a inaugurat la Orșova campania natională Apele Unite ale Romaniei prin lansarea la apă a trei canotci construite de copiii din Eselnita și Turnu Severin în cursul unor ateliere de educație alternativă. Campania Apele Unite ale României (A.U.R.) propune activităti de educație non-formală, ecologizare și sport în aer liber în speranța angrenării comunităților într-un exercițiu de descoperire, prețuire și protejare a apelor ce le traversează, de valorizare a peisajului urban riveran. Un rău sănătos și iubit de locuitori poate contribui la consolidarea profilului identitar al localității.
- In contextul evenimentelor recente din Paris și a distrugerii parțiale a catedralei Notre Dame în incendiul din 15 Aprilie, grupul Air France – KLM se alătură eforturilor de sprijinire a reconstrucției catedralei prin oferirea transportului gratuit la bordul aeronavelor sale tuturor specialiștilor implicați în procesul de refacere a catedralei.
- Pentru al doilea an consecutiv, Antalya este destinația sezonului estival. Peste 210.000 de turiști români își vor petrece vacanța de vară în zonă. Noile curse charter spre Antalya din oferta Paralela 45 sunt operate din Bacău, Baia Mare, Oradea, Suceava și Arad, iar cele tradiționale din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, numărul orașelor cu transport direct către Antalya ajungând în 2019 la 10. Două noi destinații lansate în 2019, Egipt (Hurghada și Sharm el Sheikh) ai Tunisia, vor atrage peste 7.500 de turiști sezonul acesta.
Pe măsură ce se anunță evenimente, articolul va fi actualizat.