Știați că Statuia Libertății a fost inspirată de Colosul din Rodos?
Cunoscut simbol universal al libertății și democrației, Statuia Libertății a fost realizată de francezi ca dar pentru guvernul american cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Independența Americii, dovadă incontestabilă fiind Declarația de Independență pe care statuia pe o strânge în mâna stângă. În mâna dreaptă, statuia ține o torță ce simbolizează victoria. Sculptorul care a proiectat celebrul monument se numește Frederic Auguste Bartholdi, care a avut ca sursă de inspirație Colosul din Rhodos, ridicat în cinstea Zeului Soarelui. Astfel, coroana statuii este formată din șapte raze de soare corespunzătoare celor șapte continente, aceasta privind spre răsărit cu un mesaj de bun venit celor care au ajuns pe pământ american, iar chipul sau este cel al zeiței romane a libertății – Libertas. Bartholdi a denumit inițial statuia “Libertatea luminând lumea”.
Scheletul metalic de sub învelișul de cupru al statuii a fost realizat de nimeni altul decât de faimosul inginer Gustave Eiffel, care la momentul construcției statuii nu s-ar fi gândit poate că își va pune amprenta pe un reper care simbolizează altă țară decât a sa, adică SUA, care a declarat statuia monument național în 1924.
După nouă ani de la începutul construcției sale, Lady Liberty, cum mai este denumită, a fost dusă în State ambalată și transportată pe bucăți în 214 de lăzi și a fost amplasată pe o insulă din portul New York City, pe un piedestal proiectat de americanul Richard M. Hunt, chiar la intrarea în port, insulă numită astăzi Liberty, după denumirea statuii. Locația a fost aleasă tot de alsacianul Bartholdi, care zărise micuța insulă numită Bedloe în acele vremuri, aflată în apropiere de insula Ellis, când s-a dus în SUA pentru a-și prezenta ideea. Presa acelor vremuri consemnează că vaporul “Isere” care a transportat statuia a fost în pericol de scufundare, numai cuprul folosit la realizarea statuii având circa 100 de tone.
Înainte de a fi finalizată, în timpul construcției sale, părți din ea (capul gigantic și mâna cu torța) au fost expuse atât în Franța, cât și în SUA, pentru a fi vizitate cu scopul de a se strânge fonduri în vederea terminării grandiosului monument, fiind organizată chiar și o loterie. Astfel, capul statuii a fost expus în 1878 la expoziția din Paris. Replici cu puțin peste un metru înălțime ale statuii au fost realizate și semnate de către sculptor pentru acoperirea costurilor necesare transportului pe apă și pe uscat. Inclusiv Joseph Pulitzer a contribuit printr-o campanie lansată în ziarul său, în vederea strângerii banilor necesari construirii piedestalului pe care urma să se înalte simbolul libertății universale …Cuvintele marelui publicist, pentru a determina lumea să doneze bani, au fost: “Statuia nu reprezintă un dar din partea milionarilor francezi pentru milionarii americani, ci un cadou din partea tuturor francezilor pentru toți americanii”. Până atunci, statuia, deși terminată, a fost expusă într-o curte din apropierea atelierului unde s-a desăvârșit construcția impresionantului monument. Abia în anul 1886 a avut loc ceremonia de inaugurae a statuii de către președintele american din acea vreme, Grover Cleveland.
Atunci când vizitezi SUA, în mod sigur îți dorești să ajungi cât mai aproape de ea, dacă nu chiar să cobori pe mica insuliță pentru a o explora. Urcând scara în spirală din interiorul statuii înalte de 47 de metri (împreună cu piedestalul ajungând la 93 de metri), poți ajunge până la coroana acesteia și admira o priveliște uluitoare a orașului New York. Peste patru milioane de turiști ajung pe insulă în fiecare an, chiar dacă sunt cozi interminabile pentru vizitarea ei, iar numărul permis de vizitatori pe oră nu depășește 30. Tocmai de aceea autoritățile s-au gândit să consolideze scările în spirală ce duc spre coroană. Pentru accesul pe insulă și vizitarea statuii, trebuie să te interesezi în prealabil dacă sunt deschise publicului.
Statuia Libertății reprezintă unul dintre cele mai mari monumente de metal din lume, la vremea realizării acestuia fiind clasat pe primul loc. În 1984, Lady Liberty își face intrarea triumfală în patrimoniul mondial Unesco.