Sezonul estival a început în forță la Mamaia

În weekend-ul ce tocmai a trecut, la Mamaia a avut loc Conferința de presă organizată de agenția de turism Mareea, unul din tour-operatorii principali pe litoralul românesc, pentru a marca finalul celei mai mari acțiuni de promovare a stațiunilor și hotelurilor de pe litoral către consultanții de turism ai principalelor agenții din țară.

Mercur Minerva (12)

Mercur Minerva (22)

Conferința de presă a fost susținută de doamna Mirela Matichescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism, domnul Mohammad Murad, președintele Federației Patronale a Turismului din România, domnul Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia și domnul Marius Usturoiu, general manager MAREEA și președinte al Comisiei Turism Intern din cadrul ANAT.

Temele care au fost abordate în conferința de presă au avut ca obiect:

  • pregătirea agențiilor de turism pentru promovarea și comunicarea corectă, către publicul larg, a facilităților și ofertelor hotelierilor și stațiunilor de pe litoralul românesc și Delta Dunării;
  • evoluția serviciilor All Inclusive pe litoralul românesc și propuneri de  reglementare (legislative);
  • perspectivele sezonului estival (trend înregistrat și studiu de caz MAREEA);
  • voucherele de vacanță (stadiul și impactul implementării).

Marius Usturoiu – general manager MAREEA, a declarat că: “€œEste îmbucurător faptul că turiștii români, și mai nou și cei străini, aleg să rezerve cu până la 6 luni în avans servicii turistice estivale la Marea Neagră, deoarece astfel își securizează bugetele de vacanță și ușurează eforturile hotelierilor care pot estima mult mai bine gradul de încărcare și sezonalitate, oferind astfel prețuri atractive pe parcursul întregului sezon estival.”

Ceea ce este mai important este faptul că furnizorii de servicii hoteliere au înțeles că dacă oferă servicii all inclusive pot crește gradul de ocupare al hotelurilor. Dovadă că cererea pentru serviciile de tip all inclusive pe litoral a crescut de 3 ori în acest an, față de 2014, iar prețurile au scăzut cu 6%, după cum reiese din studiul efectuat de agenția de turism Mareea.

Conferința s-a ținut la centrul de conferințe Mercur-Minerva din Mamaia, un complex de tip family club, situat în centrul stațiunii Mamaia, la doar 50 m de plajă.

Mamaia

Complexul Mercur – Minerva

Complexul Mercur-Minerva este format din Vila Maia 4*, Hotel Mercur 3* și Hotel Minerva 3* și este potrivit familiilor cu copii. Personal am rămas foarte încântată de ceea ce poate oferi în general, dar mai ales copiilor:

  • un părculeț cu locuri de joacă și relaxare în interiorul complexului, chiar între cele două hoteluri;
  • teren de sport;
  • două piscine exterioare (pentru adulți și copii);
  • șezlonguri și umbrele pe plajă aflată la o aruncătură de băț (o potecă scurtă te duce chiar pe plajă). Nisipul este fin și plaja lată;
  • un restaurant spațios cu terase generoase (dispune de scaune speciale pentru bebeluși).

Mamaia Mamaia Mamaia
Mamaia

Mercur Minerva (14)Mercur Minerva (19)Mamaia

Eu am mai întâlnit ceva similar la complexul Ifa din Nessebar, Bulgaria, evident la scară mult mai mică. Mi se pare ideal pentru familiile ce au cel puțin un copil, pentru că știu pe pielea mea ce înseamnă lipsa unor facilități pentru aceștia și cât de greu găsești astfel de hoteluri.

Să te poți plimba la umbră cu copilul în cărucior sau cei mici să zburde prin iarbă și la locurile de joacă și să fii totuși la mare, unde soarele este destul de dogoritor, este excelent.

MamaiaMercur Minerva (13)

Mâncarea a fost foarte variată și proaspătă și iar mă întorc la bulgari, mi s-a părut mult mai bună decât la unele hoteluri de 4 stele de la ei. Chiar nu am avut ce reproșa, iar personalul a fost foarte amabil.

Micul dejun a fost divers, multe sortimente de mezeluri și brânzeturi, foarte multe legume, minuturi calde (ouă, omletă, cârnăciori, șunculiță, crenvurști) prăjituri, cafea, apa, ceai, lapte, cereale, unt, gemuri, miere, pâine albă și neagră), la prânz am văzut vreo 3-4 sortimente de ciorbă și mâncăruri variate atât la prânz, cât și la cină, inclusiv deserturi (prăjiturele, înghețată).

Mamaia

Mercur Minerva (32)

Vă recomand acest hotel și mă bucur că există și în România un astfel de concept. Eu zic că merită. A fost un weekend însorit, distractiv, numai bun pentru a marca debutul sezonului estival.

Mamaia

Mercur Minerva (73) Mamaia MamaiaMamaiaMercur Minerva (18)Mercur Minerva (20)Mercur Minerva (43)Mamaia

Mamaia

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture