Seven Sisters, cele şapte ”surori” celebre ale Angliei!

Cu toţii ne dorim să vizităm Londra, Roma, Praga, Dresda, Berlin şi câte alte oraşe renumite. Dar dacă le-ai vizitat deja şi poate nu o singură dată, te întrebi dacă nu sunt şi alte locuri minunate, care pot fi chiar mai accesibile sau mai interesante, cumva altfel 🙂 , la o aruncătură de băţ de cele mai cunoscute.

Aşa am ajuns în Seaford (East Sussex), un orăşel micuţ aflat pe coasta de Sud a Angliei, care nu se distinge de altele similare, ca să nu vă mai spun că am senzaţia că toate sunt la fel, însă la numai câţiva kilometri de centrul oraşului se află una dintre minunile Angliei: Seven Sisters, nişte formaţiuni stâncoase albe ce se întind pe 280 de hectare, între Seaford şi Eastbourne, şi care fac parte din Parcul Naţional South Downs. Acesta acoperă o suprafaţă de 1600 de kmp de peisaje uluitoare, habitat al multor animale, dar care coabitează perfect cu vizitatorii, fără a fi deranjate de prezenţa omului.

Rezervaţia Seven Sisters este minunată pentru cei ce iubesc natura, mersul pe jos, cu bicicleta sau să facă canoe pe râul Cuckmere ce îşi face uşor drum la vale spre oceanul nemărginit. În asta stă spectaculozitatea stâncilor calcaroase de parcă ar fi înmuiate în cretă, se opresc aproape de buza Canalului Mânecii, poate de ceea pierd anual câţiva centimetri.

Evident că trebuie să pleci pregătit cu un mic rucsac cu ceva de mâncare şi de băut şi, neapărat, cu o lanternă profesională, în cazul în care te prinde seara, sigur îţi va fi de mare ajutor la întoarcere, ca să ieşi din rezervaţie.

Pentru a porni prin Parcul Seven Sisters, am luat un autobuz din centrul oraşului Seaford, care ne-a lăsat chiar la Centrul de Infomare Turistică, care se află într-o zonă ce aparţinea sătucului pescăresc Exceat, undeva între Seaford şi Friston. Pasionaţii de istorie ar fi încântaţi să afle că Exceat a fost una dintre bazele navale ale lui Alfred cel Mare în războiul lui cu vikingii. De aici ne-am procurat o hartă cu două variante de drum, alegând poteca ce ne ducea la marginea stâncilor, nu cea spre cabana de pază de coastă a Rezervaţiei, de unde se poate vedea, ce-i drept, o panoramă răpitoare a stâncilor (Seaford Head).

Drumetia noastră până în dreptul acestora a fost foarte plăcută, ne-am bucurat de soarele călduţ al Angliei, pe care nu îl vezi prea des, dar mai ales de micile delte formate de lacul ce se varsă în ocean, distingând chiar un stârc! Cu surpindere am aflat că stâncile au şi un nume (denumite dinspre vest spre est de Cuckmere Haven). Astfel, ele sunt cunoscute ca Haven Brow, Short Brow, Rough Brow, Brass Point, Flagstaff Point, Flat Hill. Baily’s Hill şi Went Hill Brow (mai nou, se face referire şi la o a 8-a, formată prin erodarea oceanului).

Plimbându-ne pe lângă prima stancă şi prinzând oceanul la reflux, am fost surprinsă să văd scoicile lipite de pietrele umede, ce parcă încercau să spună istoria ţărmului.

De jos, stâncile păreau uriaşe, dar de sus, oceanul nesfârşit le ştirbea frumuseţea. În depărtare s-ar fi putut vedea farul ce marchează ultimul promontoriu şi cred că dacă am fi fost dotaţi cu un telescop, cum am văzut ulterior aici, am fi putut surprinde nişte imagini cu adevărat uimitoare, care să îţi taie răsuflarea!

Am alergat deasupra lor şi am marcat locul scriind numele blogului cu pietricele. Mă întreb dacă aş mai găsi opera noastră ”de artă” la o eventuală vizită sau fiecare ce a venit după noi, a încercat să îşi scrie esenţa propriei poveşti…

Acolo sus te conectezi cu natura, te simţi mai liber ca niciodată, iar timpul nu se mai numără în minute, ci în amintirile momentelor frumoase ce dau năvală peste tine sau în trăirile pe care le încerci privind cerul infinit.

Dacă ai ambiţie, poţi să te aventurezi într-una dintre cele mai frumoase plimbări de coastă din Anglia până spre Beachy Head (162 de metri deasupra nivelului mării, cea mai înaltă stancă din calcar din Anglia), promenada şi digul din Eastobourne, aşa cum am văzut că au pornit câţiva mai hotărâţi cu rucsacii în spinare, dar trebuie să îţi aloci ore bune pentru a merge circa 20 de kilometri pe suprafaţa stâncilor ce au culmile acoperite cu iarbă, ca pe crestele munţilor…

Ne-am întors cu părere de rău că nu puteam zăbovi mai mult, însă alte locuri minunate ne aşteptau să le descoperim, doar pentru a ne confirma că fiecare loc este unic, că mereu poţi fi surprins şi că întotdeauna regreţi că ziua nu are patruzeci şi opt de ore sau poate mai mult!

De reţinut:

Cum ajungi în Parcul Seven Sisters?

• Din Londra – Victoria, cu trenul în direcţia Eastbourne, cu shimbare la Lewes pentru un tren spre Seaford. De aici merg autobuzele 12, 12A sau 13 (doar duminică şi de sărbătorile naţionale), însă, aceleaşi autobuze pot fi luate din Eastbourne.
• Din Brighton se merge direct spre Lewes, apoi ca mai sus, dar se pot lua şi aceleaşi autobuze direct din Brighton, însă fac mai mult decât trenul.
• Pentru cei care vin cu maşina, se plăteşte taxă de parcare.

Program de vizitare:

• În general, între 11.00 a.m. şi 4.00 p.m., dar pe noi ne-a prins seara, nu aleargă nimeni pe stânci după vreun turist şi am văzut oameni care veneau când noi plecam.
• Din noiembrie şi până prin martie, se poate vizita numai în weekend-uri.