Schitul Stipoc – mănăstirea Sfântul Atanasie din Delta Dunării

Am reușit să ajung la Schitul Stipoc aflat pe grindul cu același nume, între Mila 23 și Chilia, în mini sejurul pe care l-am petrecut în Delta Dunării la început de iulie.

De pe mal, nici nu îți dai seama cât de frumos poate fi locul în care este amplasat. După ce urci un pic malul și mergi câțiva metri ajungi în dreptul acestuia, însă abia după ce pătrunzi în curte te copleșește micul paradis aflat oarecum în mijlocul pustietății.

Flori de toate culorile, în special trandafiri, inundă drumul pe care intri în curtea mănăstirii, îmbătându-te cu mireasma lor dulce. Cu cât pășești mai mult, cu atât intri într-o altă lume. Atmosfera este cu totul diferită față de alte lăcașuri similare. Poate unde singurul acces către schitul ortodox de rit vechi este pe calea apei.

Doar câțiva călugări moldoveni viețuiesc aici și n-ai zice după cât de îngrijit este locul. O bărcuță se odihnește în curtea Mănăstirii, plină de flori și ea. Câteva băncuțe ingenios făcute peste care cădeau nestingherite zarzărele de la pomii ce făceau umbră, te îndemnau la un scurt popas înainte de a intra în casa Domnului.

Minionă, biserica construită cu 15 ani în urmă din lemn, în stil moldovenesc, pare o mică bijuterie în interior. Cred că s-a muncit mult la ea, judecând după cât lemn sculptat ni se dezvăluie privirii. Starețul ne-a povestit cu aplomb despre trecut, despre istoria locului, despre creștinism. Avea o privire pătrunzătoare, de parcă încerca să te citească… Am aflat că sunt mulți cei care vin să își găsească aici liniștea, chiar dacă drumul este greu accesibil.

Chilii, o trapeză, o grădină și o fântână pentru cei însetați se mai adaugă bisericii. Lângă fântână, o casă veche cu acoperiș din stuf a rămas ca amintire că aici și-au povestit viața alți oameni.

După o jumătate de oră de popas și reculegere ne-am continuat drumul dinspre Letea spre Mila 23 cu aceleași sentimente minunate pe care le-am avut cu fiecare loc pe care l-am vizitat în Delta Dunării!