Propuneri de weekend: 8-9 iulie 2017

Dacă nu am plecat prin vacanță și am rămas pe acasă avem ocazia de a participa la diverse evenimente care promit să ne aducă vacanța mai aproape sau măcar să ne relaxăm și să ne simțim cât mai bine.

Finala Festivalului – concurs de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură” va începe, duminică, la ora 13,00, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, şi va fi urmată de un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena”. „Festivalul – concurs de tradiţii şi obiceiuri „Cultură pentru Cultură” este un proiect cultural unic în Europa ce are ca scop revitalizarea şi promovarea zestrei comunităţilor locale din judeţul Alba în materie de tradiţii, obiceiuri, meşteşuguri populare, folclor şi gastronomie”.

Sibiu International Street ART Festival, care se desfășoară în Piața Huet, a anunțat cei 24 de artiști români și 3 internaționali care vor revitaliza orașul prin artă urbană, cu prilejul ediției a III-a. Dragonu AKA 47 aduce ritmuri de rap sâmbătă, 8 iulie, începând cu ora 21:00.

In stațiunea turistică Băile Herculane din județul Caraș-Severin, are loc cea de-a 47-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Hercules”. Festivalul cuprinde parada porturilor populare şi spectacole susţinute de diferite ansambluri artistice. Spectacolele au loc la Teatrul de Vară din Parcul Vicol, de la ora 19.00 ( până pe 8 iulie 2017).

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în premieră în România, expoziția „Mașinile lui Leonardo da Vinci”. Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, împreună cu partenerul său ARANEUS, din Polonia, ne prezintă o expoziție inedită în spațiul cultural autohton, care include diverse exponate interactive, care aduc în contemporaneitate invențiile geniului renascentist.

Festivalul Inimilor – un spectacol exuberant de muzică și dansuri tradiționale, ce fac parte din folclorul internațional, se desfășoară în Parcul Rozelor din Timișoara. In cadrul acestuia sunt așteptate formații și ansambluri folclorice din Europa, America de Nord si Asia, pentru a ne încânta de la ora 19:30, unde vom fi purtați spre noi culturi, pentru a descoperi și înțelege mai bine tradițiile și obiceiurile specifice fiecărei tări invitate. Ultima zi a festivalului, duminică, va aduce dansul, muzica si porturile tradiționale atât dimineața, de la ora 11.30, la Muzeul Satului Bănățean, cât și seara de la 19.30, în Parcul Rozelor.

Street FOOD Festival ajunge la Cluj-Napoca, pe Aleea Stadionului, un festival ce promite o experiență culinară unică și multiculturală care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca și care a reușit să încânte peste 180 de mii de gurmanzi din întreaga țară. Peste 60 de vendori de street-food vor da viață bucătăriei stradale în acest weeekend și vor pune la încercare simțurile tuturor gurmanzilor.

”Gărâna Jazz Festival” va avea loc în Munții Semenic, județul Caraș-Severin, Poiana Lupului. Iubitorii de jazz sub cerul liber, au ocazia de a gusta libertatea muzicii live în mijlocul naturii, prin concertele legendare susținute de artiști de renume mondial. Duminică, după concertul de la ora 11,00, susținut de Arcuș Trio, seara, în Poiana Lupului vor urca pe scenă, John Scofield Uberjam Band și Enrico Rava — Tomasz Stanko Quintet, precum și Bobo Stenson Trio.

La Miercurea Ciuc începe Festivalul de Muzică Veche, care va aduce peste 180 de artiști din Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Spania, Turcia, Ungaria și România. Sâmbătă, 8 iulie, in Cetatea Mikó (Piața Cetătii, nr. 2), de la ora 18.00 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului.

Tura Licuricilor – „Light up your city !” ne incită la o alergare nocturnă prin Timișoara, pentru a ”lumina” cel puțin temporar, spațiul urban. Tot ce trebuie să facem, este să ne luăm o lampă și să participăm la această alergare, care va avea loc sâmbătă, 8 iulie, începând cu ora 21.45, cu startul în Piața Unirii.

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 09.00, la Ștrandul “Neptun” din Arad, vom avea ocazia să cunoaștem toate obiectivele turistice din județ, cu ocazia „Zilei Turismului Arădean”. De dimineața până seara târziu, vor avea loc programe pentru copii, networking, degustări de produse tradiționale, dar si de vinuri din Podgorie, precum si ore bune de muzică.

Teatru sub lună ne oferă nu un weekend, ci aproape o lună de distracție, artă și relaxare în aer liber, cu multe piese de teatru independent, show-uri de improvizație, concerte, spectacole de teatru cu trupe de liceeni, expoziții de artă și fotografie, în grădina Quantic din Parcul Grozăvesti din București.

Festivalul NEVERSEA, cea de-a doua poveste magică a creatorilor UNTOLD, desprinsă din tărâmul nopții și al magiei, ne așteaptă să ne bucurăm de multă muzică, pe plaja NEVERSEA din Constanța.  Pe scenele festivalului vor urca peste 150 de artiști internațional. Vor performa  Benny Benassi, Lost Frequencies, Mike Perry, Tujamo, Fedde Le Grand.

Parcul Expoziţiei din Copou, Iaşi găzduieşte Festivalul Turcesc şi cel al Multiculturalităţii, festival la care le sunt prezentate ieşenilor tradiţii, mâncăruri tradiţionale sau obiecte vestimentare. Cea de-a şaptea ediţie prezintă şi ideea de multiculturalitate, fiind prezentate tradiţiile şi obiceiurile nu doar din Turcia, ci şi din alte ţări ale lumii. Ieşenii, dar si noi daca ajungem, ne putem delecta cu tot cu ce înseamnă cultură turcească şi nu numai.

Un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture