Propuneri de weekend: 3-4 decembrie 2016
Am păşit, în sfârşit, în Luna Cadourilor şi a vacanţelor, aş putea spune, pentru că decembrie este una dintre cele mai frumoase luni din an, chiar dacă una dintre cele mai friguroase. Poate că unii dintre noi suntem plecaţi în diverse locuri, însă pentru cei care au preferat să rămână acasă, le propun, totuşi, să petreacă un weekend minunat, mai ales că s-au deschis şi majoritatea Târgurilor de Crăciun din ţară, inclusiv Târgul de Crăciun din Bucureşti.
Tot în Bucureşti se desfăşoară Târgul de Sfântul Nicolae la Muzeul Ţăranului Român, de sâmbătă, 3 până luni, 5 decembrie 2016, de orele 10 de dimineaţa până la 6 seara. 130 de meşteri olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari… vin din toate zonele ţării cu lucruri frumoase, pe care le-au meşterit peste an, fiind întâmpinaţi şi cu turtă dulce, cozonaci, mere, plăcinte, ţuică… şi multe altele.
Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” ne invită, în perioada 3 – 18 decembrie, în fiecare sfârșit de săptămână, să luăm parte la atelierul interactiv Căsuța cu povești, un program destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 12 ani, dornici să asculte și să construiască poveşti (Sălile de pedagogie, clădirea Arhondaric, Şos. Kiseleff nr. 28, de la ora 10.00).
Tot la acest muzeu suntem invitaţi în perioada 3 – 6 decembrie, la Daruri de Moş Nicolae, un târg de cadouri al meşterilor populari şi artizani unde ne vom întâlni cu ţesătoare, mascagii, păpuşari, iconari, olari… de la care putem alege şi cumpără daruri minunate pentru cei dragi şi unde vom fi îmbiaţi cu arome din bucătăria tradiţională… plăcinte, cozonaci, turtă dulce, dulceţuri, miere.
Şi la Sibiu are loc prima ediţie a Târgului de Moş Nicolae, ce aduce oportunitatea sibienilor de a alege cel mai potrivit cadou pentru cei dragi, atrăgând în oraş meşteşugari şi artizani din toată ţara, având ocazia de a alege dintre produsele handmade ale expozanţilor, de la pălării, decoraţiuni pictate manual, obiecte decorate cu tehnica servetelului, obiecte antichizate, bijuterii şi acesorii unicat, produse din piele naturală, decoraţiuni de sărbători, majoritatea lucrate manual, etc. (locaţie: Shopping City Sibiu).
La Braşov, Bookfest îşi deschide porţile în perioada 1-4 decembrie cu peste 10.000 de titluri care au reduceri substanţiale, aşa cum suntem obişnuiţi la târgurile de carte de anvergură. Bookfest Braşov are loc, în perioada 1-4 decembrie, în Aula Universităţii Transilvania (Str. Iuliu Maniu, Nr. 41A). Sâmbătă de la ora 17:30 are loc o lansare de carte şi sesiune de autografe „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time“ de Sabina Fati.
Târgul de Crăciun din Cluj Napoca şi-a deschis porţile anul acesta pe data de 1 Decembrie până pe 26 Decembrie, în Piaţa Unirii, unde vom găsi căsuţe cu produse tradiţionale. Organizatorii ne promit un Univers al Poveştilor, cu brazi împodobiţi, cupole înstelate de lumini calde, turtă dulce, scorţişoară, vin fiert, colinde, ateliere de creaţie pentru copii, patinoar, poveşti la gura sobei, animaţie stradală, spectacole şi multă veselie.
Începând cu prima zi din decembrie şi până la finele lunii, constănţenii sunt aşteptaţi pe Tărâmul Magic al Crăciunului în Parcul Tăbăcărie, cu ocazia Festivalului iernii 2016. Ţara Piticilor va deveni Tărâmul Magic al Crăciunului, populat cu personaje din poveşti, aparţinând copilăriilor tuturor generaţiilor. Suntem invitaţi să luăm parte activ la spectacole, alături de animatori şi personaje de basm.
În atelierele lui Moş Crăciun, copiii vor fi antrenaţi în activităţi educative şi artistice şi vor fi încântaţi de spectacolele de pe scena special amenajată. La Târgul de Crăciun, vom găsi şi o gama variată de produse şi dulciuri specifice perioadei Sărbătorilor.
În acest weekend, în Galaţi, pe Faleza Superioară, la Elice, au loc diverse manifestări prilejuite de „Zilele Galaţiului 2016”, sâmbătă 03.12.2016, fiind Seara artiştilor gălăţeni, iar duminica duminică, Seara şlagărului gălăţean (de la ora 18.00). Evenimentul se închide cu jocuri de lasere şi lumini.
Un weekend minunat!