Propuneri de weekend: 29-31 august 2014

Sfârșitul acesta de săptămână este, prin excelență, unul savuros! Atât prin atmosfera antică a festivalurilor de anvergură care au loc, cât și prin savoarea unor preparate delicioase pe care le iubim: plăcintele!

Afis CMH 2014Astfel, Hunedoara ne întâmpină cu Carnavalul Medieval ce are loc chiar la Castelul Corvinilor. Vor fi ateliere meșteșugărești (olărit, pielărie, țesătură), ateliere de dansuri și jocuri medievale, concerte de muzică medievală, dar și spectacole  ce includ un teatru de păpuși și o paradă a costumelor.

Seara de sâmbătă este destinată spectacolului de teatru ”Credință și Sânge”, ce duce mai departe povestea lui Iancu de Hunedoara și se va desfășura în spatele Castelului.

FESTIVAL-MEDIEVALȘi Sibiu ne încântă cu Festivalul Medieval Cetăți Transilvănene în Piața Mare.

După tradiționala paradă de deschidere de vineri, Centrul Istoric va fi animat de personaje de Ev Mediu şi spectacole de muzică medievală, dans şi teatru medieval, lupte cavalereşti şi spectacole pirotehnice.

fest tomisFestivalul Antic Tomis 2014 se dezlănțuie la Constanța, în parcul Tăbăcărie cu ateliere de reconstituire istorică, demonstrații tactice, antrenamente militare, teatru de păpuși cu tematică antică, parade militare și civile, lupte între daci și romani, gastronomie antică, tir cu arcul, proiecții de filme documentare.

zilele-turziiSâmbătă va fi o dubla paradă, atât cu carele alegorice ale Carnavalului dedicat lui Ramses al II-lea, precum și o defilare a dacilor și romanilor (cu cei de la Terra Dacia Aeterna) în stațiunea Mamaia, de la ora 21.00.

Turda își serbează Zilele Orașului ce include un târg de meșteșugari și artizani populari, un program folcloric și de muzică pop, ateliere de origami, scenete, jonglerii, tir cu arcul, grafitti, trasee turistice la Salină, Castrul Roman și Cheile Turzii și multe alte surprize!

rowmania-fest-2014-la-tulcea-i103021La Tulcea va avea loc Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle Rowmania Fest 2014, cu un program bogat ce include o defilare de cai de rasă, o paradă a campionilor olimpici români ai sportului cu vâsle, Târgul Artizan EcoDelta, concerte de jazz și fanfară, concursuri, proiecții de film și expoziții de fotografie. 

Suntem așteptați și la un Festival al Plăcintelor în Hârja, județul Bacău, festival ajuns la ediția a IV-a. Pe lângă degustările de plăcinte tradiționale ce vor fi vedetele concursului de rețete originale, în cadrul evenimentului  vor evolua ansambluri folclorice locale, ce își vor etala portul popular. 

Și în Parcul Național din București se desfășoară un Festival al Plăcintelor! O plăcintă gigant de 20 de metri lungime și de o tonă în greutate va fi piesa de rezistență a acestui festival! Plăcinta va fi cu măr, dovleac, varză și brânză, pentru a mulțumi toți iubitorii acestui deliciu gastronomic. Vor fi plăcinte poale-n brâu moldovenești, maramureșene, dobrogene cu brânză, oltenești cu praz și brânză de burduf, plăcinte învârtite, sârbești și macedonene cu telemea și mărar.

afis_promenada_2014Momente de neuitat ne sunt oferite de Opera Națională din București sâmbătă, 30 august, de la ora 20.30, cu ocazia celei de-a opta ediţii a Promenadei Operei. Sărbătoarea are loc pe esplanada Operei, accesul fiind gratuit. Vor participa aproximativ 200 de artiști și nu vor lipsi scenele de balet. 

Iubitorii de valsuri clasice și jazz pot participa la QuartFest 2014 la Cluj Napoca, în Iulius Parc, de la ora 19.00, fiind primul festival din România dedicat cvartetelor de coarde.

Tot sâmbătă, ceva mai devreme, începând cu ora 18:30, la Rosarium-ul din cadrul Grădinii Botanice “Dimitrie Brândză”  a Universităţii din Bucureşti va avea loc Noaptea de august, a opta ediţie a Nopţilor macedonskiene, dedicată împlinirii a 160 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Macedonski. Un rendez-vous literar în aer liber ce are ca temă grădinile de trandafiri ale Bucureştilor de altădată care au inspirat pasiunea lui Alexandru Macedonki pentru roze.  Intrarea va fi liberă.

Amatorii de filme pot ajunge în Parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle, unde va avea loc un maraton de filme românești și internaționale în aer liber, de la ora 19.30.

Zile frumoase să aveți!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.