Propuneri de weekend: 26-27 septembrie 2015

O fi septembrie, dar vara pare sa fie încă în toi și nu ne rămâne decât să ne bucurăm cât mai mult de aceste zile frumoase de weekend.

Zilele-Recoltei-2015-page-001Pentru că este sezonul recoltei, în Năvodari se organizează Zilele Recoltei (pe stadionul Flacăra).  Evenimentul include un program artistic, susținut sâmbătă, începând cu ora 13.00, de tineri ce activează în cadrul Casei de Cultură Pontus Euxinus din Năvodari.

Zilele Recoltei se sărbătoresc și în Parcul Lumea Copiilor din București, unde se vor degusta produse autohtone. Sigur, nu lipsește mustul!

cibinfest-2015-la-sibiu-i117200Sibiul petrece nemțește în acest weekend la CibinFest 2015, în Piața Mare, la un festival al berii autentic, cu specialități și muzică bavareze. Un cort cu bere va găzdui acest festival, considerat cel mai mare festival al berii din Sibiu, iar în Piața Mare va mai fi amenajat cel mai mare parc de distracții mobil. Produse de toate felurile, dulciuri și gustări interesante se vor găsi la cele 22 de căsuțe montate în jurul cortului de bere. CibinFEST este o combinație perfectă între un festival de bere autentic, un târg de toamnă și un parc de distracții!

11219581_1247869421908682_3649601493396467100_nÎn județul Buzău se desfășoară prima ediție a Festivalul etno gastronomic “Zilele Dovleacului și ale Pastramei” (eveniment organizat în Comuna Poșta Câlnău, pe DE85 în parcarea pensiunii ValVerde). Se pare că dovlecii sunt mai mari și mai dulci decât în anii trecuți, ase că se justifică pe deplin ca ei să fie vedetele unui festival.

Organizatorii vor delecta participanții cu mai multe produse culinare care au în centrul atenției dovleacul, însă nu vor lipsi nici pastrama, cârnații, brânza, mustul, țuica, dulceața și zacusca și multe alte produse tradiționale. Pe lângă toate acestea, va fi amenajat un țarc cu animale domestice, va fi un atelier de creație și vor fi susținute spectacole.

ravasitul oilorÎn județul Brașov are loc  Răvășitul Oilor – Festivalul Brânzei și-al Pastramei, ce se va desfășura pe Platoul “Inima Reginei” din Bran. Se vor degusta și cumpăra cele mai gustoase produse din lapte, renumita brânză în coajă de brad, telemea, urdă dulce, caș și pastramă. Programul complet al evenimentului include spectacole de muzică populară, expoziții gastronomice, degustare de produse tradiționale și serbări câmpenești.

targului-palincarilor-la-oradea-in-weekend-i117285Pe scena în aer liber din Parcul „Nicolae Bălcescu”, la Oradea se organizează ”Târgul Pălincarilor”, unde are loc un spectacol folcloric (orele 15:00-18:00) cu ansambluri din  Oradea, Hotar, Nojorid, Măgești, Sântandrei, Roșia, Tileagd, Cuzap, Tilecuș. La eveniment, orădenii vor putea găsi 10 pălincari din Bihor care vor prezenta spre gustare şi vânzare diverse sortimente de pălincă, precum cele de prune, mere, pere, gutui, caise şi cireşe.

sarbatoarea-castanelor-2015-i116814În Baia Mare este în plină desfășurare Sărbătoarea Castanelor 2015. În cadrul evenimentului concertează trupe cunoscute pe cele trei scene amplasate din Piața Libertății, Bulevardul Unirii și Piața Cetății. Programul include Competiţia “Crosul Castanelor”, un spectacol de teatru pentru copii, un concert de promenadă cu Fanfara Municipală Baia Mare (ora 17.00).

Festivalul Sarmalelor Praid 2015La Praid avem Festivalul Internaţional al Sarmalelor cu concerte, povești, concursuri, program folcloric, dansuri tradiționale, capodopere culinare, toate reunite în tema festivalului ,,Lumea zânelor se trezeşte”. În fiecare zi de weekend, până seara târziu! O atracţie este Festivalul Sarmalelor pentru copii, anul acesta pregătindu-se ,,Cea mai lungă sarma’’, cu care se încearcă intrarea în Cartea Recordurilor.

În acest sfârşit de săptămână are loc şi cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Răciturilor la Tismana. La manifestarea gastronomică participă zeci de bucătari şi gospodine care îşi vor prezenta cele mai gustoase şi arătoase piftii. Vizitați Mănăstirea Tismana, dacă tot ajungeți aici.

RuralFest 2015 (30)Chiar dacă nu e în acest weekend, ci pe 29 septembrie, eu zic că este un eveniment interesant, la care vă invit să participați și care are loc în Bistrița, care se pregătește să intre în Cartea Recordurilor cu o expoziție compusă din 2500 de zadii, adică catrințe ce sunt folosite de fete și femei ca piesă a portului tradițional. Acestea vor fi purtate de 1250 de fete! Nu lipsesc muzica și spectacolul (trupa de percuție Sensor, loc de  desfășurare stadionul din municipiu).

Un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.