Propuneri de weekend: 25-27 noiembrie 2016

Încă puţin şi vine Moşul sau Moşii…Cred că asta e partea cea mai frumoasă a iernii, că avem sărbători frumoase şi că ne bucurăm în familie de ele. Ce facem, însă, în acest weekend?

downloadHaywire Festival aduce la Timișoara o serie de concerte alternative susţinute de trupe din Germania, Canada, Serbia, Italia și România, promiţându-ne o experiență live de neratat și o abundență de stiluri muzicale. La festival vor concerta de la trupe străine consacrate pe scena de rock europeană, la trupe ale muzicii românești. Evenimentul se află la prima ediție și va avea loc între 25 și 26 noiembrie, pe scena Clubului Daos din Timișoara, începând cu ora 19.00.

download-1Tot la Timişoara, Fundația Culturală Jazz Banat organizează cea de-a opta ediție a Timișoara Jazz Festival. Vor urca pe scenă artişti din Marea Britanie, Austria, Macedonia, Turcia, Statele Unite, Cuba, Italia şi România. Toate spectacolele încep la ora 18:00, cu excepția celui de duminică care va fi la ora 17:00, când se vor decerna şi premiile festivalului, ce constau in diplome și trofee, oferite de Fundația Culturală Jazz Banat și Consiliul Județean Timiș.

Timișorenii pot jubileza la un alt eveniment pentru că se organizează Zilele Culturii Sârbe, considerat cel mai de mare eveniment cultural al comunității sârbe din România. Sâmbătă, la ora 19.00, la Catedrala Ortodoxă Sârbă este o Seară a muzicii corale-laice şi sacre cu Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe Timişoara şi oaspeţii din Subotica, Zrenjanin – Serbia şi România.

touristica-1În perioada 25-27 Noiembrie, la Cluj-Napoca – Polus Center (VIVO), se desfăşoară Târgul de Turism Touristica, unde avem ocazia de a ne informa, cunoaşte, interacţiona şi rezerva pe loc vacanţa dorită într-o singură zi – din cele trei în care are loc. Amănunte aici.

423Şi în Constanţa are loc a IX-a ediţie a Târgului de Turism “VACANŢA” Constanţa 2016, desfăşurat la Maritimo Shopping Center (intervalul orar 10.00 – 22.00). La acest târg se pot găsi oferte pentru toate destinaţiile turistice (turism montan, turism de tratament, aventură, city break-uri, turism religios şi pelerinaje).

thb-afis-interferentePână pe 4 decembrie 2016 va avea loc, tot la Cluj Napoca, cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Tema celei de-a V-a ediţii a Festivalului este „Odiseea Străinului”.

image-2016-11-24-21433047-41-festivalul-filmului-japonezFestivalul își propune să ofere o largă posibilitate de abordare a acestui subiect extrem de bogat și să creeze un spațiu pentru dialogul dintre artiști, culturi și comunități.

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român se desfăşoară Festivalul Filmului Japonez. Ediţia din acest an a festivalului de la Bucureşti conţine proiecţia a cinci filme a căror tematică este circumscrisă temei de “food cinema” (la Studioul Horia Bernea (str. Monetăriei nr. 3). Sâmbătă, 26 noiembrie, orele 18.00, rulează filmul Pleoapa marii. Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Japoniei în România, Japan Foundation și Muzeul Național al Țăranului Român. Intrarea publicului la toate proiecțiile este liberă.

Citește și Japonia – tradiții și obiceiuri

brasov-jazz-blues-festival-20758216De Jazz avem parte și la Brașov, unde are loc Jazz & Blues Festival la Teatrul “Sică Alexandrescu. Sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 19:00: The Jimmys (SUA), iar la ora 21:00: Sharrie Williams & The Band (SUA).

Şi pentru că vin sărbătorile, Deva a dat startul Târgului de Iarnă, ce va ţine până pe 31 Decembrie 2016. În Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei şi pe zona pietonală din Piaţa Cetăţii sunt amplasate căsuţe cu produse tradiţionale, iar la fiecare sfârşit de săptămâna, pe scena din Piaţa Unirii se vor desfăşura concerte pop-rock şi spectacole de muzică populară. Deva îmbracă adevărate haine de sărbătoare, iar mirosul de vin fiert cu scorţişoară, de turtă dulce, dar şi aromele îmbietoare ale preparatelor tradiţionale creează o atmosferă fabuloasă.

Citeşte şi Magia sărbătorilor de iarnă la târgurile de Crăciun din România

Un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture