Propuneri de weekend: 24-26 iulie 2015

Unul dintre cele mai căutate evenimente ale anului are loc chiar în acest weekend. Este vorba de Festivalul Sighișoara Medievală ce adună în 2015 nu mai puţin de 12 formaţii muzicale din România şi Ungaria, 11 trupe de teatru şi animaţie medievală şi trei proiecţii de film în regia lui Sergiu Nicolaescu, fiind aşteptaţi peste 25.000 de turişti.

afisUnicitatea din acest an este redată de doborârea unor recorduri mondiale prin realizarea: celei mai mari spade din lume (spada Titanilor, de 4,60 metri), celui mai mare steag din lume (drapelul Cavalerilor – 25-30 de metri), celui mai mare covrig din lume (cu diametru de 20 de metri) și celei mai mari măști populare din lume (masca Vraciului Vindecător – mască populară românească de 4 metri înălţime).

Nu uitați că Centrul istoric al Sighisoarei se află deja în Patrimoniul Mondial Unesco! Tema din acest an a festivalului este: Menestreli și Trubaduri – 5 secole de muzică și teatru medieval.  Dacă vă prinde foamea puteți alege să mancati aici.

La Deva a început primul Campionat European de Acrobaţie Aeriană organizat în România, ce va ţine pana pe 2 august. Cei care doresc să urmărească acest concurs vor avea acces în incinta Aerodromului Săulești zilnic, între orele 8 și 22. Evenimentul include acrobație aeriană solo și în formație cu avioane și planoare, zboruri cu aeronave ultra-ușoare motorizate, salturi cu parașuta și balon cu aer cald.

bran-music-fest-2015-20716415Bran Music Fest ne va încânta la Bran! Platoul Inima Reginei din Bran va deveni, pentru două zile, 25-26 iulie 2015, scena celor mai tinere talente de muzică pop din Romania. Festivalul naţional de muzică “Bran Music Fest 2015”, aflat la cea de-a doua ediţie, este organizat în parteneriat cu Primăria Bran şi Castelul Bran (are loc sâmbătă, 25 iulie 2015, începând cu ora 14.00, duminică, 26 iulie 2015, începând cu ora 12:00).

11722606_10155909072550724_2767038624416308350_oLa Sinaia continuă şi Europa Fest Summer Edition 2015, pana pe 29 iulie 2015, unde artişti din Marea Britanie, SUA, Franţa, Germania, Africa de Sud, Irlanda, Spania, India, Noua Zeelandă, Cipru, Japonia, Belgia, Slovenia, Macedonia, Rusia şi Romania vor fermeca audienţa, oferind concerte extraordinare. Emoţie şi clipe de visare cu sonate, sonatine, tango-uri sau piese de jazz vor transforma o seară de vară obişnuită într-una de basm. Odată ajunși în stațiune puteți vizita și Expoziția de Trenulețe din Gara Sinaia.

Padina_2015_apusPe Platoul Padina din muntii Bucegi, la 1500 de m altitudine, are loc a șasea ediţie a Festivalului montan Padina Fest, ce  își așteaptă  participanţii cu voie bună şi aer de munte la activităţi de aventură, concerte, întreceri sportive şi relaxare (nu puteţi rata Adventure Park-ul și Padina Challenge, cursa cu obstacole!).

art.parada-clatitelorParada Clătitelor de la Moneasa, Arad (25-26 iulie), vine în acest an cu sloganul: clătite medievale. Pe lângă deliciul gastronomic dulce, printre interpreţii care vor lua parte la eveniment se vor număra formaţia Lupus Dacus, întreaga zi de sâmbătă, 25 iulie, având o amprentă medievală: lupte full-contact cu arme medievale, prezentare tabără, costumaţie şi arme medievale, şcoală de lupte cu arme specifice epocii, inclusiv „arderea” unei vrăjitoare pe rug. Duminică, 26 iulie, va fi un spectacol folcloric, urmat de un concert cu Mircea Baniciu, ambele spectacole desfăşurându-se la Teatrul de Vară din stațiune.

IMG_0199Competiţia de vâslit în canotci de 10+1, Descoperă Rowmania ajunge pentru al treilea an consecutiv la Alba Iulia (zona Podului peste Mureș), iar anul acesta se desfășoară sub forma unui festival, pe durata a două zile, ce include competiția clasică de vâslit în canotci de 10+1, probe de fun rowing, demonstrații de vâslit, spectacol de reconstituire istorică cu daci și romani, torțe, foc de tabără, demonstrație de gătit la ceaun făcută de către daci și romani, degustare, şi premiere.

Descoperă Rowmania Alba Iulia este un eveniment organizat de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Primăria Alba Iulia.

marele-picnic-shortsup-edi-ia-a-ii-a-i115044Muzică și jocuri ne așteaptă la Grădina Botanică din București, la marele picnic ShortsUP, aflat la cea de-a doua ediție. Startul se dă la ora 18.00 iar filmele încep de la 21.30 (vineri), respectiv 22.00 (sâmbătă). Cei care vor să exploreze Grădina Botanică o pot face începând de la ora 18.00, printr-un tur ghidat. A 2-a ediție Marele Picnic este organizată cu sprijinul Arcub și Primăria București.

Aşadar, un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. Cateva idei foarte interesante pentru acest sfarsit de saptamana. Festivalul din Sighisoara cu siguranta merita atentia mea fiind probabil si cel mai aproape de mine.

    • Monica says:

      Va invit sa ascultati Propunerile de weekend si in direct la Radio Romania Actualitati, sambata de la ora 15.05, in deschiderea emisiunii Ca pe Roate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.