Propuneri de weekend: 24-25 iunie 2017

În sfârșit, un weekend cu mult soare care ne oferă evenimente variate și interesante, atât cu temă culturală, muzicală, cât și gastronomică. Nu are rost să fim cârcotași, că avem de unde alege!

În orașul Dăbuleni are loc Festivalul Lubeniței, prilej cu care se desfășoară diferite jocuri și concursuri și au loc inclusiv concerte, pe Platforma de desfacere a lubeniței de Dăbuleni. Cu ochii la festival, vă mărturisesc că am cumpărat un pepene mare pe care l-am devorat rapid, marcând astfel primul pepene din acest an.  Am auzit că se și premiază cine vrea să facă SelfieCuLubenita! 🙂 Cum să lipsești?

Lupte între daci şi romani, întreceri dacice, tabere antice, concert Talisman – ingrediente pentru a petrece două zile „ca pe vremea dacilor” la Săsciori (Cetatea Căpâlna), între 24 – 25 iunie 2017! Festivalul Cetăţilor Dacice ne ofera un program variat care cuprinde nu numai evenimente culturale, dar şi spectacole de reenactment, lupte între daci şi romani, ateliere antice, concerte în aer liber. Eu am participat la ediția Festivalului Cetăților Dacice care a avut loc la Cricău și pot spune că a fost o experiență inedită, pe care vă invit să o încercați și voi!

Manufactura Kurtoseria și Târgul Ozosep ne invită la primul festival al producătorilor de kürtőskalács, organizat în parcul din Mogoșoaia, poiana mică, respectiv la târgul gastro-cultural Ozosep – Kürtős fest 2017. În cadrul evenimentului vom degusta varietăți de kürtős, pregătite după rețete tradiționale și speciale. Totodată, suntem așteptați să degustăm delicatese ale micilor producători din Harghita și împrejurimi, precum produse din carne, brânzeturi speciale, pâine bună de casă, gemuri, siropuri, prăjituri, sărățele, ciocolată superbă, ceaiuri, pălincă și bere artizanală. Program 10.00-18.00.

Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”  din București ne invită sâmbată, 24 iunie 2017 la evenimentul cultural “La porțile soarelui. Sânzienele”, care isi propune restituirea către public a obiceiului practicat la solstiţiul de vară, Sânzienele sau Drăgaica, prin refacerea unor datini, credinţe, practici magice specifice înnoirii timpului în ziua de Sânziene, strâns legate de planta ce-i poartă numele – Sânziana. Programul include: spectacol de datini, târgul meşterilor populari, atelier interactiv de creație, teatru de umbre.

Totodată, suntem așteptați la Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, eveniment ce face parte din programul cultural Târguri din satul de altădată. Duminică, 25 iunie ne vom întâlni cu: folclorul autentic prin intermediul ansamblurilor folclorice Druscelele – Arad și Veselia al Casei de cultură Sf. Teofana – Vidin, Bulgaria; șezătoarea reprezentanţilor comunităţii din Avrig, Sibiu; recitalurile de muzică populară susținute de interpreții Ionuţ Robert Pumnea și Claudia Olariu – Sibiu.

Weekendul acesta suntem bineveniți și la un festin delicios și răcoros la “SUMMER FEST”, în Parcul “Alexandru Ioan Cuza” din București – zona bisericii maramureșene, pentru a ne bucura de cele mai gustoase fructe de mare, înghețată thailandeză, placinte preparate după rețete tradiționale din Bucovina. Pentru Sânziene, ni s-au pregătit standuri ale artiștilor români care aduc creații vestimentare și accesorii hand-made cu simboluri din cultura tradițională romanescă precum și ateliere de pictură și face painting.

Cine iubește muzica poate alege Festivalul ‘’Visul unei nopți de vară’’ pentru a simți magia muzicii clasice într-o perioadă specială a anului, celebrată prin solstițiul de vară și nopțile de Sânziene. Trei dintre cei mai mari muzicieni ai lumii – pianiștii Pascal Roge, Ronan O’Hora și violonistul Alexandru Tomescu vor susține recitaluri pe scena Sălii Mici a Palatului din București (sâmbătă și duminică de la ora 19.00).

Muzeul Țăranului din București sărbătorește, trei zile la rând, Sânzienele și Ziua Universală a Iei (24 iunie) printr-un târg de vară (până-n seară): HAINA ȚĂRĂNEASCĂ. Până duminică, 25 iunie, între 10.00 și 18.00, vom putea merge în curtea muzeului pentru a admira și cumpăra cămăși femeiești și bărbătești, poale, catrințe, fote, vâlnice, ii brodate sau pictate, marame țesute din borangic, costume întregi vechi și noi, cordoane ori podoabe, dar și pentru a savura bucatele proaspete bune de târguit: prăjituri de casă, patiserie, miere, turtă dulce.

În primul weekend de vacanță, suntem invitați și în Piața Ovidiu din Constanța la Festivalul cu specific mediteranean – VINO, PASTA E CAPUCCINO. Maeștri bucătari din restaurante de top se vor întrece în gătitul pastelor, iar cele mai cunoscute crame ne vor oferi vinurile spre degustare.

În aceste zile vom avea ocazia să descoperim și noi genuri muzicale, reunite în creații clasice sau nonconformiste invitate la Alba Iulia de pe marile scene ale lumii sau de către muzicieni locali la Sărbătoarea Muzicii 2017.

Ziua IEI se sărbătorește în toată țara, însă eu vă fac invitația de a merge la Muzeul Oalelor de Pisc pe 24 iunie unde au loc ateliere de cusături tradiționale românești, jocuri românești cu Școala de Joacă, olărit, fierărie și linogravură după IE cu Școala de la Piscu și se spun povești de Sânziene cu Iulia Iordan. De asemenea, va fi un teatru de păpusi „Vasilache și Mărioara” cu Liviu Berehoi, dar și un târg cu oale de Piscu, lucrate în 2017 de Ion Coman și Constantin Sotir și multe altele (Str.Câmpului nr.45 B, la Troița olarilor din comuna Ciolpani, județul Ilfov, orele: 16.00-21.00).

Centrul Istoric al Bistriței va prinde din nou viață, invadat de domnițe și cavaleri, de meșteri și calfe, urmași ai vechilor bresle, precum și de menestreli la Serbările Bistriței Medievale. Concursul de măiestrie „Arcașul Ținutului Nosnerland”, se va desfășura sâmbătă, 24 iunie în curtea interioară a Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, unde se vor întrece unii dintre cei mai buni mânuitori ai arcului tradițional din Transilvania.

A treia ediție de Music Travel Festival, aduce la Timișoara zeci de formații și cântăreți, pentru a asculta beat-uri frenetice la scena de DJ sau fredona versurile preferate la scena concertelor live. Locație : Arena Aqua Sport Timișoara.

In Parcul Copou din Iaşi, are loc cea de-a XXXV-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”. Scopul evenimentului îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova și Ucraina.

Vizitaţi și Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume

Un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. Mirela16 says:

    Frumos articol! Felicitari!😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *