Propuneri de weekend: 23-24 septembrie 2017

Oficial suntem la început de toamnă şi chiar şi vremea s-a aliniat cu anotimpul şi numai soarele ne mai aduce aminte de vara care a trecut foarte repede în acest an. Destul de rece afară, dar ne putem încălzi cu vin sau alte băuturi cu ceva grade, pentru că în acest weekend au loc câteva evenimente gastronomice şi acesta este doar începutul festivalurilor de toamnă.

La “Festivalul de bun must şi pastramă după gust”, care se desfăşoară în Parcul Naţional din Bucureşti, organizatorii s-au pregătit cu cantităţi uriaşe de struguri ce vor fi storşi la faţa locului, dar şi cu mari cantităţi de pastramă friptă pe jar, berbecuţ, taur la proţap, vitelus la proţap, cârnaţi de Pleşcoi, mici, costiţe, ciolane şi multe alte cărnuri aromate, stropite din belşug cu must şi vin şi bere, sărmăluţe cu mămăliguţă, plăcinte maramureşene, dar și pâine coaptă în cuptor.

Sun Plaza – București, găzduiește până 8 octombrie expoziția aeronautică și aerospațială ABOVE AND BEYOND, prezentată de Boeing și realizată în colaborare cu NASA și Muzeul de Aeronautică „Smithsonian” din Washington. lui. De la mașini zburătoare și avioane supersonice până la lifturi spațiale și mega rachete, expoziția ne poate oferi o experiență unică. Intrarea este gratuită (la etajul 1).

Creative Fest, cel mai mare festival de artă și cultură urbană din București s-a pregătit de cea de-a patra ediție, la Romexpo (scena este amplasată la Intrarea A) Creative Fest. Vor fi zile de concerte, artă urbană, demonstrații de graffiti și freestyle, acrobații cu skateboard și biciclete, o zonă gastronomică, dar și multe alte activități. Intrarea este liberă la toate evenimentele festivalului.

Muzeul Național al Agriculturii ne invită la cea de-a II-a ediţie a Târgulului de produse tradiţionale româneşti PÂINEA ŞI VINUL, București. Programul evenimentului cuprinde ateliere de modelat pâini şi de împletit spice de grâu, demonstraţii practice de copt pâine la ţest şi la cuptor tradiţional, care va fi oferită spre degustare, precum şi un spectacol folcloric susţinut de formația de mandoline “Nuferii Dunării” din Giurgeni şi de Ansamblul “Colinda” din Jilavele.

A început şi Magic Fest 1007, un festival tradiţional dedicat toamnei, mustului şi pastramei. Manifestarea aer loc în aer liber în Parcul Drumul Taberei – Moghioroş, Magic Place PARC, București şi îmbină un celebru festival de import cu tradiţionalele sărbători româneşti de toamnă ale recoltei, culesului viei, mustului şi pastramei, pentru o varietate largă de gusturi.

Melomanii se pot bucura de Sibiu Opera Festival, care îşi propune să promoveze oraşul ca centru muzical naţional şi european de cultivare a artei lirice. Evenimentul prezintă, până pe data de 5 octombrie 2017, două spectacole de operă şi operetă, un spectacol de balet, un recital de lieduri susţinut de tineri laureaţi, un spectacol de operă pentru copii, precum şi o gala de operă.  Organizator: Filarmonica de Stat din Sibiu.

De câteva zile a început şi cel mai distractiv festival al Sibiului, CibinFEST, care a revenit şi anul acesta pentru a ne oferi o atmosferă incredibilă, bere rece şi spumoasă şi delicatese culinare în Piaţa Mare din Sibiu, unde vom putea trăi spiritul bavarez. Programul complet aici: http://cibinfest.ro/ .

În Piaţa Mică din Sibiu are loc Sibiu Street Music Festival. Invitaţii speciali ai Festivalului sunt ”Budapest Ragtime Band”, o formaţie emblematică a acestui gen muzical şi una dintre cele mai iubite band-uri de divertisment din Europa (orele 20.00-22.00). Pe scena festivalului va urca și pianistul Horia Mihail alaturi de Daniel Szasz, vioara (concert-maestru al Orchestrei din Alabama, S.U.A.) și de clarinetistul Ciprian Dancu (orele 18.00-20.00).

Citește de ce este Sibiu, un oraș al recordurilor

Creatorii de bere artizanală și pasionații acestei licori de hamei au ocazia de a se întâlni în acest weekend pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca, la prima ediție a singurului festival de acest gen din Transilvania, Beers Crafters Festival, un eveniment destinat creatorilor de bere și specialităților culinare, care promite momente pline de arome și produse de calitate degustate în zone.

Iubitorii de muzică veche au prilejul, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului de Muzică Veche organizat la Timișoara, să savureze câteva concerte de muzică reprezentativă perioadei medievale, a renaşterii sau a barocului timpuriu, într-o ambianță plăcută oferită de Biserica Evanghelică Lutherană și Domul Catolic din Timişoara, până pe data de 17 octombrie 2017.

In Parcul Monument din Brăila se va desfăşura cea de a XVII -a ediţie a Festivalului Florilor şi cuprinde o expoziţie de flori cu vânzare, expozitii de pictură, o expoziţie culinară, ateliere de handmade, caricaturi realizate de Fundația Muzeului Caricaturii Românești și Universale din Galați, un spectacol prezentat de Teatrul Masca din Bucureşti, cu statui vivante şi multe puncte de atracţie pentru copii.

Bathory Fest din Șimleu Silvaniei, iată un festival în care realitatea și fantezia, modernul și medievalul se vor împleti în armonie perfectă, un festival care cuprinde: parada costumelor, expoziții de artă și recuzită medievală, ateliere de sculptură, pictură si fotografie, demonstrații de lupte cavalerești, cai dresați, săbii, tunuri, asediul cetății, activități distractive tipice epocii medievale, concerte live – folk, rock și blues. Programul este disponibil aici: http://www.simleusilvaniei.ro/ .

Evenimente pe scurt:
  • Kinofest 2017, Cinema Elvira Popescu, Bucureşti.
  • La Muzeul Municipiului București (palatul Suțu), poate fi admirată Expoziția Trecut-au anii (față în față Bucureștiul ’80-Bucureștiul 2017). Expoziția va fi deschisă până pe 15 octombrie 2017.
  • Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară 2017, ediţia a XV-a, va avea loc pana pe 24 septembrie în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii din București (Bulevardul Regina Elisabeta, pe platoul de deasupra parcării subterane).
  • Simpozionul de Teatru Val Verde, ediţia I, 2017, la Palatul Cultural Reşiţa.
  • Festivalul International de Benzi Desenate, Sibiu, la Complexul National Muzeal ASTRA – Casa Hermes (Piata Mica nr 11.
  • Târg de tradiţii şi meşteri populari, Buşteni, pe platoul din faţa Casei de Cultură.
  • Ediția a XVI-a a Sărbătorii Vinului are loc în parcul de agrement de la Valea Călugărească. Vor urca pe scenă artiști de muzică populară și ușoară.
  • Vom putea gusta diverse sortimente de vinuri oferite de 26 de crame din ţară şi străinătate la Festivalul Vinului de la Râşnov, în Centrul Istoric.
  • Festivalul Vinului Bucium, Parcul Expozitiei, Iași, cu artisti renumiți, muzică, grătare, struguri,vin și must.

Citește și Bojdeuca lui Creangă din Iaşi, locul în care s-au născut cele mai frumoase povestiri

Un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *