Propuneri de weekend: 20-21 februarie 2016

Weekend-ul acesta îl întâmpinăm tot sub semnul iubirii, pentru că se apropie Dragobetele, adică Ziua Îndrăgostiţilor, cunoscută în popor şi sub denumirea de “Cap de primăvară”, ce se va sărbători săptămâna viitoare, pe 24 februarie.

Târguri de mărţişor şi alte evenimente de Dragobete

targ-de-dragobete-i122409Din acest motiv, sunt în plină desfăşurare câteva Târguri de Dragobete, cum ar fi cel din curtea Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, unde s-a pregătit un cozonac domnesc, cântărind 10 kilograme şi având formă de inimă. Dacă ne grăbim, poate mai prindem ceva, dacă nu, ne aşteaptă, oricum, şi plăcintele “poale-n brâu” în formă de floare sau de inimă. La târg, putem alege şi cadouri celor dragi, de la meşterii şi artizanii prezenţi.

muzeu satMuzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” ne face invitaţia să iubim româneşte de Dragobete, un program ce este inclus în seria de evenimente dedicate “Sărbătorilor tinereţii” şi a începutului de primăvară. Între orele 9.00 – 17.00, în cele două zile de sărbătoare, suntem poftiţi şi să târguim cele mai frumoase şi originale mărţişoare, inclusiv dulci, din bucătăria tradiţională. Va fi prezent şi Grupul folcloric Ramuri de Cântec din Bucureşti, iar de ziua Dragobetelui, miercuri, 24 februarie, are loc un concurs cu premii, vizitatorii ce îşi sărbătoresc onomastica în această zi – Dragă, Drăguţă, Dragoş, Drăgan sau ziua de naştere, având şi acces gratuit în muzeu (pe baza cărţii de identitate).

bounty-fair-targ-de-dragobete-i121856Şi Bounty Fair ne invită să iubim româneşte la ediţia de Dragobete ce are loc în acest weekend la Casa Universitarilor din Bucureşti. Obiectele handmade pe care le putem achiziţiona la acest târg, pentru a le dărui celor pe care îi iubim, sunt realizate de artişti şi artizani români şi pot fi personalizate. Cei mici sunt aşteptaţi să deseneze şi să picteze inimioare. La eveniment putem ajunge între orele 10.00-19.00.

21FEB2016_medium

Mâine, duminică, 21 Februarie 2016, ora 17:00, suntem invitaţi la Sala Radio din Bucureşti, de catre Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, la concertul „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE”.

Brancusi-MNARÎn Bucureşti, avem şi o expoziţie de fotografie “Brâncuşi. Forme în alb şi negru” ca parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, organizată de MNAR, ce cuprinde selecţie de 40 de tiraje moderne după clişeele realizate de Brâncuşi la Paris. Expoziţia poate fi văzută până pe 29 mai în Sălile Kretzulescu.

banner_targ-de-antichitati-editia-105Revine Târgul de Antichităţi la Timişoara, în Iulius Mall, special creat pentru pasionaţii obiectelor vechi, care ne pot surprinde cu povestea lor. La acest târg se pot admira şi achiziţiona: bijuterii diverse, obiecte din argint, ceasuri, timbre, porţelanuri, tablouri, statuete, piese de mobilier şi altele, aduse de o mulţime de colecţionari de frumos.

banner_slanafest-szalonnafeszt-baconfest-2016În acest weekend ne aşteaptă la Cluj-Napoca şi Slană Fest, un târg al produselor tradiţionale, ce culminează sâmbătă, 20 februarie, ora 17.00, cu un concurs al slăninelor de casă (la EXPO TRANSILVANIA, str. Aurel Vlaicu). Bunătăţile includ afumături, brânzeturi, dulceţuri, prăjituri, palincă, specialităţi de mangaliţa şi preparate la ceaun.

Evenimentul are şi o latura caritabilă, deoarece clujenii pot sprijini un meşteşugar din Constanţa, care are o situaţie mai specială.

Un weekend minunat şi plin de dragoste!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture