Propuneri de weekend: 2-3 iulie 2016
Chiar dacă iulie este considerată popular luna lui Cuptor, zilele fierbinţi şi-au făcut simţită prezenţa încă din iunie, în ciuda ploilor şi furtunilor din unele zone. Indiferent cum e afară în cursul săptămânii, important este ca în weekend să avem soare şi vreme bună, ca să putem profita la maximum de zillele libere.
Evenimente de weekend în Bucureşti: filme, teatru, târguri
Cinefilii au ocazia de a viziona scurtmetrajele premiate de Oscar, Sundance, Cannes şi alte festivaluri de renume pe 2 iulie, la maratonul cinematografic al anului ce se desfăşoară în cupola Pavilionului Central Romexpo. Accesul se face începând cu ora 20.00 iar filmele încep de la ora 21.00.
În acest weekend sunt şi ultimele zile ale Festivalului Internaţional de teatru pentru copil şi întreaga familie „Teatru, Stradă şi Copil”, organizat de Teatrul Ţăndărică. Scopul Festivalului este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole.
Sâmbătă, între orele 11:00 şi 18:00 avem TILL EULENSPIEGEL, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgovişte (Teatrul Itinerant Ţăndărică – Parc Herăstrău), iar duminică între orele 11:00 şi 18:00 – LEGENDA LACULUI ÎNVÂRTITA, Teatrul pentru copii şi tineret “Aşchiuţă”, Piteşti (Teatrul Itinerant Ţăndărică – Parc Herăstrău).
Şi pentru că e weekend, trebuie să vă invit şi la un târg apetisant: Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Ciolan cu varză la ceaun, ostropel de pui cu mămăliguţă fierbinte, frigărui cu legume, pastramă de oaie şi crap la grătar sunt doar o parte din bunătăţile culinare pe care bucătarii le-au pregătit pentru noi. Programul târgului: între orele 10.00-19.00.
Evenimente de weekend în Neamţ: teatru, muzică, filme, târguri
În oraşul de la poalele Cetăţii Neamţ şi în Cetate se desfăşoară Zilele Cetăţii Neamţ, ocaziie cu care la Tîrgu-Neamţ, are loc Festivalul Medieval de la Cetatea Neamţ. Între orele 9.00 şi 19.00 putem participa la ateliere organizate de Asociaţia de Reconstituire a Tehnicilor de Lupta Istorice Europene – Compania Ursului Brun (ateliere de manufactură, expoziţie de arme şi armuri, demonstraţii de tehnici de luptă). Totodată, avem ocazia de a ne delecta papilele gustative la Festivalului culinar ”Ceaunul Fermecat”, dar şi de a participa la Târgul de Meşteşuguri şi la Carnavalul Medieval, cu o invitaţie la dans, jocuri şi întreceri (muzică medievală, dans medieval, concurs de costume medievale). Atât sâmbătă, cât şi duminică, după ora 20.00, avem concerte, filme şi foc de tabără.
De asemenea, suntem invitaţi la Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale din Piatra-Neamţ, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, festival ce include recitaluri şi concerte de muzică clasică sau jazz, flamenco, muzică de camera, de seară corală, muzică etno-rock şi folclor. Festivalul debutează duminică 3 iulie, la ora 21.00 în Piaţa Turnului cu un concert simfonic al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Braşov.
Evenimente de weekend pe litoral
La mare ne aşteaptă AEROMANIA, un show aerian organizat pe aeroportul Tuzla, sâmbătă 2 iulie. Demonstraţii, parade flote, acrobaţii, lansare echipe paraşutişti, spectacole pirotehnice aeriene sunt numai câteva dintre ingredientele acestui show de excepţie. Intrarea publicului va fi liberă. Seara se încheie cu concerte, începând cu ora 21.20.
Evenimente de weekend în Cluj şi Timişoara: jazz
Festivalul Jazz in the Park ne oferă ocazia de a participa la concerte în aer liber în Parcul Central din Cluj-Napoca încă de la ora 12 unde sunt amplasate 3 scene pe care se va cânta muzică live, atât jazz, cât şi alte stiluri muzicale. Sâmbătă, la miezul nopţii, Parcul Central va găzdui pentru prima dată un recital de pian susţinut de pianistul Bogdan Vaida. Ziua de duminică începe tot cu muzică clasică, de la ora 12 şi continuă cu Mihai Dobre, de la Şuie Paparude, Platonic Band, Benjamin Kolloch Quartet, Andrada Codorean & Swing Mob şi Hindi Zahra. Pe lângă muzică, în parc sunt amplasate zone dedicate copiilor, jocurilor, artelor şi designului, dar şi relaxării, sportului şi filmului.
Cea de-a patra ediţie a festivalului de jazz de la Timişoara, JazzTM, va bucură iubitorii de gen pe scenele amplasate în Piaţa Victoriei, în Parcul Justiţiei şi în Parcul Civic, începând cu orele 16.00. Pe scenele festivalului vor urca Dee Dee Bridgewater, BadBadNotGood, TAKE 6, Imany şi alţi artişti apreciaţi.
Evenimente de weekend în alte oraşe din ţară
La Reşiţa se desfăşoară Zilele municipiului. Evenimentul „Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană” cuprinde expoziţii de artă plastică şi filatelie, dar şi spectacole muzicale aparţinând unor genuri diferite: simfonic, coral, dance, pop, rock, folk, folcloric, de teatru şi evenimente sportive. Acesta se desfăşoară în Centrul Civic şi Parcul Tricolorului. Sâmbătă, în intervalul orar 19:00 – 23:00 ne delectăm cu muzică folk – rock în Centrul Civic, unde este aşteptată trupa Iris. Duminică 3 iulie, în intervalul orar 18:00 – 23:00, are loc un program de muzică populară, în Parcul Tricolorului, unde sunt aşteptaţi Nicolae Furdui Iancu şi Delia în Centrul Civic.
A doua ediţie a Festivalului Veveriţelor de la Buziaş ne atrage anul acesta în Parcul Central cu concursul gastronomic „Cele mai gustoase sarmale din Banat”, spectacole de muzică populară cu peste 45 de solişti bănăţeni şi cu 20 de ansambluri artistice din Timiş şi Caraş-Severin şi de muzică uşoară. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă 2 iulie, de la ora 13:00.
Zilele Cetăţii din Oradea ne oferă, în acest weekend, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, de tabere medievale, piese de teatru, aruncători de flăcări, concerte şi expoziţii diverse (orele 10:00 – 24:00). Sâmbătă, începând cu ora 20.00, pe scena mare din Cetate va urca trupa Taxi, iar duminică vom avea un spectacol de lasere şi jonglerii cu foc.
Nu îmi rămâne decât să va urez un weekend minunat!
Pentru weekendul acesta sunt ceva evenimente interesante?
Am nevoie de o scapare din Timisoara