Propuneri de weekend: 11-13 octombrie 2013
În sfârşit a venit iarăşi weekendul, cele mai frumoase zile din săptămână, dedicate familiei, relaxării şi petrecerii unui timp de calitate împreună cu cei dragi. Dacă reuşim şi să ieşim din casă pentru a participa la anumite evenimente care să ne binedispună, atunci e şi mai bine!
În perioada 11-15 octombrie, în cadrul Sărbătorilor Iaşiului, oraşul îşi întâmpină localnicii şi turiştii cu spectacole şi vizite gratuite la Palatul Roznovanu, Muzeul de Ştiinţe Naturale, Muzeul Kogălniceanu şi alte asemenea obiective turistice. Ultima zi de festival se încheie cu torţe şi artificii, dar şi cu muzica oferita de Mandinga, Smiley, Cargo şi Loredana. Vor fi zile pline cu un program foarte atractiv şi diversificat.
Tot în Iaşi va avea loc Târgul Flower&Garden, în perioada 11-13 octombrie, ediţie care vine cu soluţii de înfrumuseţare a casei şi a grădinii. Se pare ca Iaşi este într-o mare sărbătoare în acest sfârşit de săptămână!
În Bucureşti, la Muzeul Ţăranului Român, va avea loc Târgul lui Brumărel, în perioada 11-13 octombrie. De dimineaţă şi până seară, poţi mirosi şi degusta cozonaci domneşti, plăcinte întinse de Turnu, dulceţuri, zacuşti, turtă dulce, prăjituri tradiţionale, carne la grătar, bunătăţi la ceaun şi must, evident!
De asemenea, va fi o piaţă de antichităţi ţărăneşti şi vor exista şi obiecte realizate de meşteri populari.
Cireaşa de pe tort va fi în Kikinda, Serbia, unde va avea loc un festival al dovlecilor! Zilele Dovleacului se sărbătoresc încă de ieri şi până pe 13 octombrie. Georgiana Budur va fi prezentă la această a 28-a ediţie şi ne va transmite pulsul evenimentului pe Vacantareusita.ro.
Cert este că vor fi expoziţii de pictură, jocuri interactive pentru copii, dovleci pictaţi, carnaval, concurs de gătit, muzică şi dans!
Iar v-am dat motive să nu staţi în casă! Un sfârşit de săptămână minunat să aveţi!
Woow! Ce repede te misti! Deja stii tot ce fac fanii blogului tau in week-end! E grozav sa avem legatura prin internet si rapid sa aflam ce fac altii din tara in week-end!
Referitor la evenimentul din Kikinda ,Serbia, va pot spune ca abia astept sa ajung acolo! M-am bucurat ca un copil cand am aflat de festivalul numit ”Zilele dovleacului” sau….ale ”ludaii” , cum si noi,banatenii am preluat de ei, poate, denumirea dovlecilor de placinta!Dar si mai mult m-am bucurat ca incepand de astazi, 11 octombrie 2013, pana in data de 13, se va deschide doar pentru 3 zile vama mica de la Lunga, cu programul de la 9-19. Acest lucru pe avantajeaza foarte mult pe noi , pentru ca ne este foarte la indemana, in doar o jumatate de ora suntem in orasul Kikinda!Daca nu ne incadram in timp, sa ne intoarcem pana la ora 19,atunci vom veni prin vama mare, prin Jimbolia si ocolim vreo 2-3 localitati in plus. In fiecare seara se anunta ca vor fi spectacole de diferite tipuri de muzica!Si sarbii stiu sa se distreze,nu gluma!Si au o inghetata grozava….aproape la fel ca cea italiana! Abia astept!
Voi reveni cu detalii pe blog, duminica seara!
Abia asteptam impresiile tale si poze frumoase de la festival!