Propuneri de weekend: 11-13 august 2017

După atâtea zile caniculare, s-ar părea că vremea s-a mai domolit un pic, cât să ne fie bine și la evenimentele în aer liber pe care vi le propun în acest weekend prelungit cu ocazia sărbătoririi Sf. Maria,  unele manifestări desfășurându-se până pe 15 august 2017.

Evenimente în țară

Cea de-a cincea ediție a festivalului Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 9 – 14 august 2017 și așteaptă peste 5000 de turiști. Având ca slogan “Tradiții săsești în bucate de poveste!”, ediția din 2017 a Săptămânii Haferland își propune să deschidă apetitul turiștilor pentru mâncarea tradițională săsească.

Festivalul Internațional de Șah Arad Open 2017 aduce ca noutate, pe lângă noul open U1600, și noutăți în turneul principal. Partidele la acest open vor avea loc dimineața, acest lucru face ca adevărații pasionați ai șahului să poată să joace în același timp și după masă în turneul principal, unde nu întotdeauna au ocazia de a juca cu un mare maestru. Locul de desfășurare a celei de-a X-a ediții a  Festivalului Internațional de Șah Arad Open 2017, este Hotelul Continental Forum din Arad. http://www.aradopen.com/ .

Cea de-a XIV–a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL se va desfășura până pe 13 august 2017, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Gala de închidere va avea loc sâmbătă, 12 august, începând cu ora 22.00, urmată de un concert și proiecția de filme câștigatoare. Programul complet îl puteți vedea accesând site-ul http://www.festival-anonimul.ro/2017-program-camping-ro/ . Locatie GREEN DOLPHIN CAMPING.

Citește și Descoperă Delta Dunării, paradisul de lângă noi!

În perioada 10 august-15 august, în Municipiul Curtea de Argeș se va desfășura evenimentul “ZILELE MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ”. În cele șase zile, atmosfera de pe platoul din fața Sălii Sporturilor a Municipiului Curtea de Argeș vor performa artiști reprezentanți ai diferitelor genuri muzicale. Cele mai gustoase bucate, de la sarmale, cărnuri afumate, cozonaci, preparate ungurești, cele mai bune vinuri asezonate langă diversitatea de preparate, brânzeturi, Kurtos Kalacs, turtă dulce și frumoase exponate lucrate manual de meșteri populari, vor  întregi aceasta manifestare de bucurie. De asemenea, vor fi susține show-ri gastronomice cu bucătari din Serbia, care vor pregăti preparate la proțap: berbecuți, viței, purceluși, curcani și alte delicatese. Voia bună pentru cei mici va fi asigurată de un parc de distracții: trenulețe, castele, tobogane gonflabile și carusele, iar pentru cei mari organizatorii au pregătit concerte în fiecare zi.

„Festivalul Național al Păstrăvului” din Ciocăneşti (12-15 august 2017) va cuprinde momente artistice precum: cântece și dansuri populare, parade ale portului popular bucovinean, concursuri, o expoziție gastronomică-concurs, o expoziție a meșterilor populari-a lăzilor de zestre-, concursuri de pescuit etc., fiind și un prilej de întâlnire într-un cadru de sărbătoare a membrilor comunităţii locale. Locaţie: centrul comunei declarată muzeu.

Primul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic, Festivalul Filmului Horror & Fantastic – Lună Plină ne invită la Biertan, județul Sibiu, cu cele mai bune producții horror și fantastice, dar și filme noi. Filmele încep în fiecare zi la ora 14.00 şi se termină târziu după miezul nopţii. Vineri, 11 august, la ora 21:00, va avea loc proiecţia specială a filmului „The Wanderers”, filmat la Biertan.

În acest weekend, Alba Iulia va răsuna în acorduri de muzică și voie bună, cu ocazia Festivalului ”Cântec de Suflet”. Evenimentul folcloric se va desfășura începând cu ora 19.00, în Piața Cetății Alba Carolina. Festivalul de folclor are ca scop redescoperirea și promovarea valorilor tradiționale strămoșești prin cântul autentic din zonele istorice ale României, fiind cel mai mare eveniment de folclor organizat de municipalitatea din Alba Iulia. Tot în Piața Cetății Alba Carolina, va fi organizat un târg al meșterilor populari.

Festivalul internațional de folclor „CÂNTECELE MUNȚILOR”, cel mai vechi festival folcloric din Sibiu, ne invită la un regal folcloric autentic (Piaţa Mare, ora 19.00), la adevărate seri tradiționale cu specific culinar, parade a portului popular, spectacole în aer liber, ateliere de dans, spectacole diverse și o expoziție de fotografie, toate pentru a ilustra specificul culturii tradiționale din Columbia, Grecia, Polonia, Serbia, Georgia și România. Protagoniștii acestei ediții a festivalului sunt 14 ansambluri din țară și străinătate. Nu lipsesc preparatele specifice bucătăriei tradiționale, cântecele și dansuri marca Junii Sibiului.  Diminețile sunt destinate atelierelor de dans la Cercul Militar Sibiu (Sala de sport, între orele 10:00 – 11:30), iar până la ora 20.00 putem admira Expoziția de fotografie retrospectivă Festivalul Internațional de Folclor „Cantecele Muntilor”.

Citește și Sibiu, un oraș al recordurilor

Evenimente pe litoral și la Dunăre
Asociaţia Sportivă “Omul de fier” în parteneriat cu Asociaţia Litoral – Delta Dunării, organizează cea de-a 7-a ediţie a competiţiei anuale, devenită tradiţie în staţiunea Mamaia, Strongman Mamaia. Competiţia va avea loc pe data de 12 august 2017, în Piaţeta Perla, cu începere de la ora 16.00. Evenimentul este sprijinit de Asociaţia Litoral – Delta Dunării în scopul promovării staţiunii Mamaia şi a Satului de Vacanţă.

În Piaţeta Casino din Mamaia continuă evenimentele organizate în cadrul festivalului Mamaia Fairytale, astfel:

  • Vineri, 11 august 2017, începând cu ora 20.30, Blue Sound & Vali Crăciunescu, Mahala Rai Banda
  • Sâmbătă, 12 august 2017, începând cu ora 20.30. Concertul special al Orchestrei Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, cu participarea Baletului Fairytale
  • Duminică, 13 august 2017, începând cu ora 20.30. Spectacol dedicat copiilor: Kids Star Supershow
  • Marţi, 15 august 2017, începând cu ora 20.30, Concert Extraordinar de Ziua Marinei cu Trupa VAMA. În deschidere, Trupa Publika

Între 11 şi 13 August se desfăşoară în Mamaia Nord, pe Plaja Mackerel, Festivalul Hang Out, în cadrul căruia au loc și ateliere de tattoo, hena și mandale. Intrarea este liberă, iar programul este următorul:

  • Vineri, 11 august 2017, ora 19.30 – Moonlight Breakfast, Robin and The Backstabbers, The Mono Jacks, Les Elephants Bizarres
  • Sâmbătă, 12 august 2017, ora 19.30 – Vita de Vie, OCS, Mr Jurjak, The Amsterdams
  • Duminică, 13 august 2017, ora 19.30 – ROA, Byron, Travka, Toulouse Lautrec

Caravana Filmelor de Oscar continuă până pe 13 august în Constanţa. 18 dintre cele mai premiate filme ale tuturor timpurilor vor fi proiectate în fiecare seară, de la 21:30, în aer, de vineri până duminică pe faleza Cazino din Constanta). Intrarea este liberă pentru public în limita locurilor disponibile.

Tulcea ne invită la Zilele Municipiului, eveniment care va include un târg de meşteşugari care să pună în valoare tradiţiile şi obiceiurile locale şi naţionale, care va avea loc în Piaţa Civică între 12 şi 15 august 2017. De asemenea, din data de 13 august, pe scena amplasată pe Faleza Dunării, putem urmări concerte ale unor artişti precum Ruby, Lidia Buble, Fly Project, Direcţia 5, Cargo şi Pepe, Trupa Zagăn, Anca Ciobotaru şi Mariana Cosmici.

Fregatele, elicopterul Puma Naval, submarinul Delfinul, corvetele, navele purtătoare de rachete, dragoarele maritime, vedetele blindate fluviale, precum și alte nave militare şi echipajele acestora ne așteaptă sâmbătă, 12 august, începând cu ora 09.00, în portul militar Constanţa, cu prilejul organizării Zilei Porţilor Deschise de către Forţele Navale Române.

Muzeul de Artă Constanţa găzduieşte a şaptea ediţie a Mineral Expo. Expoziția de bijuterii, cristale și pietre semi-prețioase se va desfășura în perioada 10 și 13 august 2017.

Radio România ne aduce un concept inedit – „târgul de vacanţă” Gaudeamus, organizat în perioada 12-16 august în Piaţeta Perla din Mamaia. În plus, duminică, 13 august, ora 20, Orchestra Naţională Radio, Big Band-ul Radio şi Orchestra Populară Radio se alătură Târgului Gaudeamus, în Piațeta Perla, la evenimentul Seara Şlagărelor Româneşti.

Vama Veche ne aşteaptă weekend-ul acesta în haine hippie, cu muzica anilor 60-70, spectacole multimedia, cu iubire şi dorinţe împlinite, la Sunset Festival, Flower Power Fest Vama Veche, şi Smart Folk You Florian Pittiş.

Citește și Vama Veche, o altfel de vacanță la mare

Ziua Marinei Române este unul dintre cele mai importante evenimente din viața marinarilor militari, motiv pentru care Forţele Navale Române ne adresează invitația de a fi prezenți pe faleza din fața Comandamentului Flotei, marți, 15 august, începând cu ora 09.00.

Un weekend minunat!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture