Propuneri de weekend: 1-2 august 2015
După un iulie extrem de călduros, care nu degeaba se numește popular “luna lui cuptor”, am intrat în linie dreaptă în luna concediilor, august fiind preferată pentru cele mai frumoase zile de peste an, când ne relaxăm la malul mării sau printr-un sătuc de munte. Cine nu a plecat încă, se poate bucura de zilele scurte de weekend, ce ne pot încărca bateriile.
La Cluj Napoca a început Untold Festival, care aduce pentru prima dată în România, pe aceeași scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din lume. Pe cele opt scene ale festivalului, ridicate în mai multe puncte din oraș (respectiv Pădurea Hoia, Malul Someșului, Piața Unirii din centrul orașului, Parcul Central și stadionul Cluj Arena), vor urca peste 170 artiști internaționali, dar și din România.
În București ne luăm bastonul pentru că începând cu sâmbătă, 1 august, de la ora 11.00, ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, a lansat cea de-a șasea ediție a proiectului „Cu bastonul prin București”, proiect ce ne oferă trasee-culturale pietonale prin capitală. Proiectul se va desfășura în pâna pe 13 septembrie, în fiecare sâmbătă și duminică. Traseul-cultural ARCEN are ca punct de plecare Cercul Militar Național, sâmbătă de la ora 11.00 și duminică de la ora 18.00.
ARCEN va prezenta bucureștenilor de azi viața tumultoasă din perioada interbelică, istorii cu librării și magazine de lux, povești din lumea anticarilor așezați pe malul Dâmboviței…Traseul se desfășoară pe străzile: Calea Victoriei – Bulevardul Elisabeta – strada Lipscani – strada Domnița Anastasia – strada Ion Brezoianu – strada ing. Anghel Saligny – strada Gutenberg – strada Silfidelor – Bulevardul Elisabeta. Participarea la traseul-cultural este gratuită.
Tot în București, până în 2 august 2015, spațiul expozițional situat în exteriorul Muzeului Național de Geologie găzduiește o nouă ediție a expoziției de cristale, pietre prețioase și semiprețioase Vara Cristalelor, ce reunește un număr important de expozanți iubitori ai lumii geologice. Vedetele expoziției sunt geodele de ametist și florile de mină, însă vizitatorii pot admira și achiziționa bijuterii din întreaga gamă a cristalelor celebre, rubin, safir, smarald, precum și eșantioane de minerale aduse din cele mai îndepărtate locuri ale lumii.
Sâmbătă, 1 august, tot un muzeu, de data aceasta Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu), în parteneriat cu Retromobil Club România, ne invită la ora 18.00 la vernisajul expoziției “Pionierii automobilismului în București“, ce prezintă începuturile automobilismului în țară noastră, dar și secvențe ale transportului public bucureștean.
Dacă vrem să fugim de “haosul” din București putem să alegem un Haos în Pădure, în aer liber, pentru a prinde apusul și răsăritul pe malul lacului Cernica (în Complex Pheonix, în incinta parcului de Aventură (Extreme Park Cernica). Aici suntem așteptați la un concert de muzică electronică, de la ora 20.00.
Împătimiții muzicii rock sunt așteptați în Sibiu la ultimele zile ale Festivalul ARTmania Transylvania, ce marchează zece ani de concerte internaționale în Piața Mare (cu acces gratuit în 1 august 2015). Festivalul promovează și în acest an numeroase evenimente culturale derivate din cultura rock, până pe 2 august. Iată și programul complet.
Tot la Sibiu, pe Aerodromul Măgura Cișnădie, se desfășoară cel mai cool festival al verii, Airfield Festival, pe ritmurile muzicii funk și jazz, hip hop, tehno și electronice. Sunt 4 scene dedicate cu peste 20 de artiști participanți! Iată programul detaliat.
La Sinaia, în aceste zile de weekend se desfășoară Film 4 Fun, ce prezintă trei dintre cele mai de succes filme de comedie Românești, expoziții de fotografie și afișe de film, spectacole și ateliere pentru copii, spectacole de teatru, spectacole de magie, cascadorie și coregrafie de luptă în film și scurtmetraje (cu concursuri cu premii, durata maximă a filmelor fiind de 3 minute, iar tema abordată în acest an: “Sinaia – the best place to spend your summer). Locații: Casino Sinaia și Parcul Dimitrie Ghica.
În acest weekend se desfășoară și un concurs de gătit vegetarian la Brașov, Culinary Vegetarian Cup, unde participă 40 de echipe de bucătari profesioniști. În finală intră 8 echipe, care vor găti cu ingredientele pe care le vor primi într-un coș. Competiția începe sâmbătă la ora 10.00 și are loc la Lux Divina. Accesul publicului este liber.
La Timișoara se desfășoară un Târg de Vechituri (pe Bvd-ul Timișoara 101), în Oradea ne așteaptă Marea Stropeală Orădeană (în Parcul 1 Decembrie, până la ora 13.00), la Râșnov a început Festivalul Internațional de Film Istoric (vezi program), iar în Parcul IOR din București revine Festinul Boieresc împreună cu celebrul bucătar Petrișor ce ne încântă cu peștele preparat în stil nordic…
Până pe 9 august, pe insula dunăreană Inelul de Piatră (în dreptul castrului roman Capidava) are loc si cea de-a XXVI-a ediție a Academiei de Vară pentru Tineret, Știință, Cultură, Artă și Sport “Atlantykron“. Iată cum a fost anul trecut, ediție la care am participat și eu câteva zile.
Și pentru că e vară și vara se poartă weekend-urile la mare, vă propun să participați la Festivalul Folk For You în Vama Veche. Sâmbătă concertează Zoia Alecu, Florin Chilian si Nicu Alifantis! Intrarea la Folk for You! este liberă.
Nu îmi rămâne decât să vă doresc un weekend minunat!
Nu am siguranta timpului necesar plecarii din Bucuresti dar cu siguranta o sa profit de traseul pietonal prin propriul oras!