Prestige Tours și-a lansat oficial ofertele pentru vara 2014
Lansarea pachetelor turistice Prestige Tours pentru vara 2014 la Gala Primăverii Prestige de la Sinaia
Îmi aduc aminte de o vacanţă în Turcia din 2011, când am reușit să vizitez câteva orașe aflate în provincia Antalya, orașe care mi-au rămas în suflet: Side și Alanya, dar și Manavgat pentru frumoasa cascadă, cea mai cunoscută din Turcia.
Cu această ocazie am dat o raită și pe la unele hoteluri turcești din Okurcalar, pe care le vedeam numai în reclame, rămânând pur și simplu uimită de arhitectură și ceea ce ofereau turiștilor.
Atunci când am primit invitația de a fi unul dintre bloggerii oficiali la Gala Primăverii Prestige, gală deschisă de Javier Garcia del Valle, CEO la Happy Tour, grup din care face parte și turoperatorul Prestige Tours, unde urma să aflu ce hoteluri sunt puse la bătaie pentru vara 2014, inclusiv pentru Turcia, nu am mai stat pe gânduri, mai ales că aflam direct de la sursă amănunte interesante despre ele.
Gala dedicată partenerilor Prestige Tours s-a ținut la New Montana Hotel din Sinaia, în cadrul căreia au participat agenții revânzatoare ale turoperatorului, dar și hotelieri și noi, bloggerii de travel.
În cadrul conferinței, deschisă de Javier Garcia, am aflat de la reprezentantul Neva Travel Company, partener cu care colaborează agenția pe destinația Turcia și care are un portofoliu bogat de țări (cum ar fi Rusia, Polonia, Ucraina, Moldova, Liban, Georgia, România) și reprezentanţe în Antalya, Marmaris, Bodrum și Istanbul, care este gama de hoteluri puse la bătaie pe Turcia în cadrul pachetelor de vară Prestige Tours.
Hotelurile din Antalya prezentate au fost unul mai fascinant ca altul:
- Antedon și Alinda (Akka Hotels din Kemer)
- Ela Quality Resort (Belek)
- Emirhan Resort & Spa (Side)
- Riu Kaya Palazzo (Belek), cu un decor magnific pe 120.000 mp, 465 de camere, sezon 12 luni, piscine, restaurant libanez ca în poveștile orientale, patiserie turcească, SPA senzațional, club de golf)
- Mardan Palace Antalya – are candelabre de cristal!
- Susesi Luxury Resort (Belek) – eleganță, confort, arhitectură deosebită, piscine, bucătărie turcească și internațională, camere spațioase, vile în cadrul complexului, numeroase restaurante și baruri
- Wow Hotel (Bodrum)
- Zen, The Inn Alanya Resort & Spa
Pentru exemplificare vă prezint două fotografii preluate de pe site-urile oficiale ale hotelurilor 🙂 .
S-a discutat și despre turismul medical, prezentare făcută de Emin Cakamak, fondator al Global Health Care Travel Council, Turcia fiind deja recunoscută pe această piață de foarte multe țări (144), inclusiv de România, ajungând la 656.000 de pacienți în 2013 (locul 5 în lume la numărul de pacienți), preconizându-se un număr de 1.000.000 de pacienți veniți la tratament în 2015.
La conferinţă au fost chiar reprezentanţi ai Spitalului Aspendos care au si oferit un premiu la tombolă ce a constat într-un check up la acest spital.
Cu ce se laudă turcii la capitolul turism medical?
- îngrijire dentară
- chirurgia ochiului
- transplant de organe
- chirurgie pe cord
- oncologie
- ortopedie și chirurgie sportivă
- chirurgie generală
- izvoare minerale și termale
Dacă ne gândim la serviciile oferite de hotelurile unde ne putem petrece vacanțele în Turcia, nu îmi rămâne decât să conchid că se ocupă foarte bine și de acest capitol, ținând cont și de faptul că au sute de centre medicale și spitale.
O facilitate acordată de Turkish Airlines celor care vin la tratament în Turcia este o reducere de 15% la biletul de avion celor care vin, cu condiția să aibă confirmarea de la spital.
Alte destinații de vară oferite de Prestige Tours
Pe lângă pachetele pe Turcia, oferta de vară mai cuprinde și următoarele destinații:
- Mallorca, Tenerife, Costa del Sol (Spania), unde există program de seniori, pentru non seniori adaugându-se un plus de 99 de euro)
- Lisabona (Portugalia)
- Cipru
- Rhodos, Kos, Creta, Chania – oraș construit de venețieni, cu plajă lată și nisip fîn, Corfu – considerată cea mai verde și mai frumoasă, Mykonos, Santorini (Grecia)
- Israel
Conferința s-a încheiat cu prezentarea Universului Exploratorilor, ţinută de Mădălin Mancilă, Marketing Department Team Leader la Happy Tour, care reprezintă un sistem interesant de fidelizare pentru revânzători.
Și ca o gală ce se respectă, am avut parte și de o seară perfect organizată de Prestige Tours, Javier Garcia deschizând Gala Dinner.
A fost muzică (Muneer de la Vocea României), antren, au fost și premianți ai agențiilor revânzătoare, totul într-o atmosferă plăcută, în care s-au aniversat și 5 ani de Happy Tour pentru Javier Garcia, care spunea că a venit numai pentru 2 ani, dar speră să mai stea 5!
Categoric Turcia rămâne o destinație de prim rang pentru vara 2014, mai ales cu astfel de pachete turistice, fără să minimalizez frumusețea desăvârșită a Greciei!
Notă: Mai multe poze găsiţi în albumul dedicat pe pagina de facebook.
3 Responses
[…] mai scris depre acest eveniment si Monica, Petrus, Carmina si […]
[…] cum vă spuneam, Prestige Tours și-a lansat oficial ofertele pentru vara 2014, unde oferta pentru Turcia mi s-a parut deosebit de […]
[…] Un exemplu de fidelizare al clienților este cel oferit de Prestige Tours, despre care am aflat amănunte la Gala Primăverii Prestige. […]